Astăzi avem un aspect interesant și anume cuadratura dintre Mercur în Balanță și Pluton în Capricorn, mai ales că el se formează și în ziua guvernată de Mercur. Luna din semnul Racului, intră în configurație formând un careu în T, de aceea este important ca în această zi să ne controlăm emoțiile și să nu răspundem provocărilor, generând discuții aprinse sau conflicte. Deasemenea este important să ne facem timp pentru a ne analiza relațiile, și de a ne clarifica modul în care este cel mai corect să ne implicăm în special în cele de afaceri.
De la ora 11.30, Luna este fără direcție până la miezul nopții, așa că fa fiind și în propriul domiciliu, semnul Racului, ne poate ajuta să analizăm ceea ce simțim, să reținem anumite trăiri sau stări, să facem ceea ce simțim, evitând luarea unor decizii pe termen lung. În schimb putem analiza ceea ce se întâmplă în jurul nostru prin prisma percepțiilor, și putem să ne validăm anumite senzații.
De astăzi Venus este staționar retrogradă, pregătindu-se să intre în mișcarea aparent retrogradă de vineri seara. În aceste zile avem de meditat asupra valorii noastre, avem de căutat ce anume ne nemulțumește în adâncul inimii legat de felul în care ne reprezentăm la nivel social. Este o perioadă perfectă pentru o analiză personală, dar mai ales detașarea, privirea din exterior a situațiilor este deosebit de constructivă. Uneori viaţa pare că ne sufocă din cauza emoţiilor care s-au acumulat sau din cauza condiţiilor grele în care ne-am angajat să trăim, dar întotdeauna există şi soluţii la îndemână. Când tensiunile emoţionale par să fie la limită, este suficient să ne amintim că depinde numai de noi să le dezamorsăm. Iar cea mai dificilă situaţie este aşa numai dacă vrem să o vedem în acest fel. În asemenea momente este mai bine să ne găsim un loc în care să respirăm relaxat şi să lăsăm tensiunea dinlăuntrul nostru să se ducă. O atitudine nouă, mai înţeleaptă, ne permite astfel să găsim soluţia. Este important de subliniat că Venus este în septil cu Pluton și că din acest motiv pot apare situații karmice care ne permit descărcări ale karmei, și de aceea este nevoie de multă atenție dar și implicare în orice fel de situații, fiind important să le privim corect și să analizăm cu atenție orice fel de decizie. În același timp ne putem elibera de foarte multe frici generate de cei din jur, putemÂÂ să acționăm rațional, astfel încât să tot ceea ce ne apăsa, reprezenta o povară să poată fi înțeles și rezolvat.
Mulţi simţim că ni se întâmplă ceva, nu ne dăm seama ce se petrece, de aceea căutăm lucrurile în afară, sperând să descoperim ceva care să ne lămurească. Dar totul se află în interior, nu încercaţi să alungaţi schimbarea. Meditaţi şi analizaţi pas cu pas toate evenimentele de peste zi, scrieţi-le, trageţi concluzii, iar apoi seara pe ultimele ore ale lui Mercur sau Saturn recitiţi-le.