Marte a părăsit semnul Balanţei după mai bine de 7 luni în 26 iulie la ora 5.23, pentru a intra în domiciliul lui tradiţional, Scorpionul, unde va sta până în 14 septembrie la ora 00.56.
Este un interval de o lună şi jumătate în care Marte cu siguranţa va aduce transformări importante; să ne gândim că este o planetă de foc care va face ca apa Scorpionului să fiarbă şi să se eleveze, să se evapore şi să se condenseze, pentru a se purifica. Cam în acest fel va decurge şi viaţa noastră, dar şi acţiunile pe care le vom întreprinde. Marte în Scorpion va prospera evident atât într-un sens constructiv, printr-o perioadă de profundă introspecţie, cât şi în sens mai întunecat prin intrigi şi pasiune împinsă la extrem. De aceea primul sfat pe care îl consider important este acela de a ne petrece cât mai puţin timp în medii nenaturale, la ”lumini” artificiale, care teoretic nu dau ”umbră” – cele fluorescente de exemplu, unde competiţia pentru putere este singura pusă în valoare, în lumina reflectoarelor. În schimb lumina Soarelui, natura, bucuriile simple ne pot curăţa de crusta groasă a nepăsării, generând în suflet empatie şi compasiune. Cumva în această perioadă Marte ne obligă să reparăm ce am distrus în viaţa noastră dar şi în sufletul nostru.
Primul lucru pe care-l face Marte odată intrat în semnul Scorpionului, este cuadratura cu Jupiter. Un aspect crescător, care generează oportunităţi importante de a înţelege unde am greşit, unde am încălcat legile şi cum să acţionăm pentru a ajustat toate acestea. Cred că acest aspect ne poate ajuta să ne eliberăm de toate atitudinile negative, care au ca rezultat eliberarea prin autodisiciplină, conferindu-ne abilitate şi încredere în sine.
În această perioadă Mercur este în conjuncţie cu Jupiter şi evident în cuadratură cu Marte, deci se impune o atenţie deosebită la ceea ce ne asumăm, la felul în care comunică dar şi agitaţia şi nerăbdarea verbală. Este indicat să fim prudenţi în călătorii şi să ne luăm toate măsurile de precauţie atunci când avem de semnat hârtii oficiale. Oricum este bine să de gândim de două ori la maniera de abordare a problemelor.
Apoi din 7 august Marte intră în trigon cu Neptun şi Chiron, un aspect extrem de constructiv, vindecător prin inspiraţia şi idealismul de care dăm dovadă, putând exista o spontaneitate naturală care este important să o trăim şi să o folosim.
Însă, de departe cel mai important aspect marţian este conjuncţia pe care o formează cu Saturn în 25 august, acest aspect este dublat şi de cuadratura cu Lilith şi Venus. De fapt întreaga esenţă a acestei perioade este dominată de acest aspect. Saturn şi Marte au două esenţe masculine, foarte puternice, practic Marte aplică legea cauză efect, iar Saturn legea karmei, care ne limitează acţiunile doar la ceea ce avem de rezolvat. Odată rezolvate restanţele viaţa noastră poate să devină liberă de constrângeri, rămânând a respecta doar legea cauză efect.
De aceea conjuncţia celor două planete ne obligă atât la plata datoriilor karmice cât şi la suportare consecinţelor imediate ale acţiunilor greşite. Este un aspect dificil, care ne poate aduce confruntări dure, evenimente dificil de suportat sau înţeles, dar, prin care, se eliberează o cantitate imensă de energie negativă, practic asemănându-se foarte mult cu o purificare.
Apoi această conjuncţie este ca şi cum am merge cu frâna de mână trasă, dar de fapt suntem împiedicaţi să greşim acolo unde nu vedem pericolele din orgoliu sau mândrie. Sângele rece dat de Cuadratura cu Lilith, se poate transforma în sarcasm, dar cred că de fapt, ar trebui folosită exclusiv luciditatea dată de aspect, care fără a o personaliza, ne poate desfăşura o perspectivă realistă a situaţiilor, chiar dacă nu este şi cea pe care ne-o dorim.
Dacă privim acest aspect ca pe un început de ciclu, cu siguranţă este vorba despre acţiunile care sunt în concordanţă cu autoritatea noastră, cu valoarea reală pe care o reprezentăm; conjuncţia mai reprezintă stabilirea sau conştientizarea unui ritm necesar activităţilor noastre; toate acestea ajutându-ne să ne definim viaţa şi priorităţile. În general lipsa de ritm ne determină să ne pierdem focalizarea, centru, ne duce într-o lume care nu se potriveşte cu construcţia şi concepţiile personale. Agitaţia acestor zile şi acestei perioade este o reacţie sănătoasă la o situaţie nesănătoasă, cel mai edificator este, în acest context, imaginea peştelui care încearcă să scape din cârlig. Lipsa de ritm ne aduce vulnerabilitate, teamă, deprimare, conjuncţia cu Marte aduce erupţia acestor stări, eliberarea de toxicitate şi rigiditate interioară.
Saturn şi Marte ne determină să ne concentrăm asupra problemelor, mai puţin asupra metodelor de rezolvare. Cele două planete ne ajută să ne definim intenţiile cele mai profunde şi serioase în ceea ce ne priveşte, în acest fel definindu-ne graniţele, condiţiile şi scopul. Este un aspect foarte greu dar deosebit de constructiv şi transformator dacă-i înţelegem sensul real, este ca şi cum Dumnezeu şi-a pus genunchiul pe pieptul nostru, pentru a ne determina să înţelegem cât de puternici suntem şi cu cât energie suntem înzestraţi. Acest aspect ne ajută să înţelegem misiunile neîndeplinite, ignorarea responsabilităţii de a ne trăi Visul, preţuirea vieţii, acţiuni care nerealizate ne pot otrăvi sufletul.
Serghei Nicolaevici Lazarev citează în cartea sa, ”Diagnosticarea karmei – Privire în viitor”(Ed. Dharana) o poveste indiană în care ”mirele vine la mireasa lui și bate la ușă. Ea întreabă; ”Cine e?” ”Sunt eu” – zice el și ea nu-i deschide. Aceeași poveste se repetă a doua și a treia oară. A patra oară el vine la ușă și, la întrebarea ei: ”Cine e?”, răspunde; ”Tu ești” și atunci ea îl lasă să intre”. Lazarev comentează: ”De ce proceda ea în felul acesta? Fiindcă îl iubea? De ce n-a plecat el după prima, a doua, a treia încercare? Fiindcă o iubea. Iar dacă amorul lui propriu s-ar fi dovedit mai presus de iubire, el și-ar fi înfoiat penele, și-ar fi pus coada pe spinare și ar fi plecat în goană, roșu de furie și indignare. Însă tânărul a înțeles în inima sa că mireasa lui îl iubește, dar ceva ascuns înlăuntrul lui o împiedica să-l accepte. Ei, bine, ego-ul lui, importanța propriei lui persoane, eu-l lui erau mai presus de iubire, dar dacă omul e gata să renunțe, în numele iubirii, la eu-l său, la ego-ul său, la dorințele sale, atunci iubirea lui îi va face fericiți pe amândoi. Dacă el nu va reuși să facă acest lucru, iubirea îi va crea probleme. (…) Dependența de persoana iubită dă naștere umilinței în fața ei, apoi înrăirii și urii. Dependența de sentimentul iubirii dă naștere demnității, blândeții și răbdării”…
Larzarev vorbește aici despre cea mai înaltă formă de iubire, despre acea iubire vindecătoare, singura stare de care putem depinde în viața noastră, fără a trăi ura, înrăirea și agresivitatea, fără să ne facem rău nouă înșine. Să nu depinzi de persoana iubită, dar să depinzi de iubire, iată ideea noastră de astăzi. Dependența de persoana iubită l-ar face pe mire să renunțe, să se înfurie, să devină agresiv și nemulțumit, dar el – din dragoste – renunță la ego-ul său și, prin aceasta, oferă iubire. Iubirea te face să devii celălalt, să fii cel iubit și, în cele din urmă, să înțelegi unde greșești când vrei ”să intri în viața celuilalt”, dar nu ți se permite. Iubirea mirelui – iată- nu se supără, nu se înfurie, nu pleacă la primul refuz, nu dezarmează pentru că ușa nu i se deschide, nu e nemulțumită și nu judecă, nu se întreabă ce-i în neregulă cu mireasa, ci înțelege că în sine, în propriul suflet e ceva incomplet. Când ușa iubirii e închisă, întreabă-te doar; ”Ce-i în neregulă cu mine”? Oare iubesc eu destul? Oare dragostea mea e destul de puternică, destul de sinceră, destul de răbdătoare și de frumoasă, încât să renunț, în numele ei, la toate dorințele mele omenești, la așteptările mele, la sentimentul că ceva mi se cuvine, că celălalt trebuie să facă ceva anume, la frustrarea mea, la suferința de a nu primi ce am cerut? Iubirea mea depinde de comportamentul persoanei iubite sau sunt dependent numai de iubire și iubirea mea e mai presus de piedici, de refuzuri, de frustrări, de valorile omenești, care crează agresivitate în suflet și ucid iubirea? Întrebarea pe care vreau s-o aduc în discuție astăzi și căreia putem să-i răspundem cu toții( și nu doar în relația cu persoana iubită, ci cu toate ființele apropiate din viețile noastre) este; iubesc eu sau sunt iubirea mea depinde de oamenii apropiați? Iubesc eu sau, la cel mai mic refuz, la cea mai mică bătaie a vântului, la cel mai mic semn de frustrare mă înfurii, sunt nemulțumit(ă), emit agresivitate și poluez lumea, ca și pe mine însumi, cu pretențiile mele? Eu-l meu, omul din mine e mai presus de iubirea mea? Să nu pui nimic mai presus de iubire, spune Lazarev, căci toate valorile în numele cărora renunțăm la iubire ne îmbolnăvesc și ne crează toate problemele ce trec prin viețile noastre, începând de la cele materiale, spirituale, sufletești și terminînd cu cele ce apar în relațiile de viață. Iubirea nu se supără, iar dacă se supără în virtutea inerției omului din noi, tot așa de repede renunță la supărare. Iubirea are răbdare, înțelege și iartă și, mai ales, ”știe” că problema, care pare a fi creată de cel iubit, se regăsește într-o atitudine interioară incorectă, în propria stare lăuntrică, în una care n-a izbutit să atingă iubirea. Din inima și din mintea omului se nasc atitudini și comportamente omenești, dar din iubire se naște răbdarea, acceptarea, toleranța, iertarea, bunătatea și blândețea și toate acestea echivalează cu renunțarea la egoul nostru. Un om iubit se poate purta rău. Un om iubit ne poate crea necazuri. Un om iubit ne poate supune la încercări și ne poate arăta o față omenească tulburătoare, dar sufletul nostru plin de iubire nu cedează, nu renunță la dragoste, nu se supără definitiv, ci se întoarce, ca mirele din poveste, la ușa miresei, dar fără eu-l său omenesc; doar cu dragoste, doar iubirea poate deschide ușa către celălalt, iată ce idee frumoasă! Maria Timuc