Anul 2015 începe cu Pluton în Capricorn, în mişcare directă, la gradul 13.10, în casa IV a momentului în conjuncţie în formare cu Soarele.
În ultima zi a anului 2015, Pluton se va afla la gradul 15.03, practic traversând doar 2 grade în acest an, dar poziţionându-se în gradul de maximă forţa a oricărui semn, şi anume gradul 15. În jurul acestui grad va efectua foarte multe mişcări; astfel, pe 17 aprilie când va retrograda, se va afla la 15.33 Capricorn, apoi, până în 25 septembrie va sta în mişcarea aparent retrogradă, revenind la gradul 12.58, ca apoi să ajungă la sfârşitul anului la gradul menţionat mai sus.
De-a lungul anului 2015 rămâne activă cuadratura Pluton Uranus care este activată permanent – adică în fiecare lună calendaristică de una dintre planetele Lună, Soare, Mercur, Venus, şi Marte. Jupiter se află până când trece în semnul Fecioarei, în inconjuncţie cu Pluton, un aspect periculos, căci consecinţele lui se văd imediat în momentele în care Pluton face aspecte tensionate cu planete mai sus menţionate.
Deasemenea Pluton se află în cuadratură cu Nodurile lunare, ceea ce face ca evenimentele care se desfăşoară să fie necesare evoluţiei noastre şi eliberării de trecut. Mai ales toată luna ianuarie este importantă în acest sens căci se formează cuadratura exactă dintre Noduri şi Pluton; Nodul sud este susţinut de Uranus, ceea ce poate aduce o conotaţie de revoluţie interioară, de eliberare cumva obligatorie, de curăţenie
Cred că cel mai potrivit este să analizăm mişcarea lui Pluton raportată la Soare; anul începe cu conjuncţia Soare Pluton din 4 ianuarie, ea deschide un ciclu de un an de zile, în care fiecare dintre noi ar trebui să-şi propună în aceste zile, să transforme ceva radical în viaţa lui; mă refer la lucruri profunde, importante, atitudini sau gânduri, care ne ţineau ancoraţi de trecut, oricare ar fi ele. Poate să apară neconcordanţe care generează frustrări, mai ales dacă vom încerca să controlăm lucrurile. Va apare un nou nivel al conştiinţei, o evoluţie mai ales prin înţelegere şi acceptare a celuilalt, prin înţelegerea faptului că fiecare dintre noi este unic şi minunat ca bucăţică din Dumnezeu. Ar trebui să înţelegem în luna ianuarie că nu noi vieţuim ci Christos ne vieţuieşte, Christos are în gnosticism numărul simbolic 888 – anul acesta 2015, are cifra 8 ca simbol numerologic (Christos este partea din Dumnezeu care există în fiecare Om).
În 15 februarie avem conjuncţia Ceres Pluton, un aspect interesant ţinând cont de legenda mitologică a lor, planetele fiind de esenţe diferite, simbolic vorbind, şi având energii diferite. De această dată planetele se întâlnesc la gradul 15, iar aspectul are o forţă deosebită, pentru că aduce împreună planul material concret şi planul subtil nevăzut, este ca şi cum fiecare ar trebui să înţeleagă unitatea, întregul, perfecţiunea şi de a se implica în eliminarea tensiunilor, aceasta este singura modalitate de a ne construi şi consolida Corpul spiritual, Corpul de slavă – conjuncţia se formează în casa a IX a, deci măcar este momentul de înţelegere a acestui lucru.
În luna martie, pe data de 22, Marte este în cuadratură cu Pluton, Marte este puternic, se află în propriul domiciliu, Berbecul şi în conjuncţie exactă cu Luna, de aceea aspectul este deosebit de intens resimţit. Ele generează acţiune, mişcare, transformare, uneori violentă, alteori intensă, oricum cu siguranţă aducând posibilitatea generării de condiţii noi din toate punctele de vedere. Chiar daca asta poate însemna că există posibilitatea declanşării unor evenimente extreme, ele sunt necesare pentru a genera schimbarea. În vârful Piramidei de foc şi al configuraţiei de Pagodă se află această conjuncţie, ea este cea care va declanşa funcţionarea celor două aspecte holistice, fiindcă va aduce multă înţelepciune şi depăşirea prejudecăţilor personale, existente în fiecare dintre noi, ca prim pas al eliberării sufleteşti.
În aprilie Pluton are cea mai intensă activitate, formează cuadratura cu Soarele şi cu Mercur, trigonul cu Lilith şi Marte, în ultimele zile ale lunii formând o frumoasă Piramidă de pământ cu Marte şi Mercur, care va aduce numeroase realizări, împlinire materială dar şi reanalizarea unor concepte sau idei – Pluton va trece în mişcarea aparent retrogradă din 17 aprilie.
Apoi în iulie Pluton are o activitatea extrem de intensă, formează opoziţie cu Soarele, cu Marte şi cu Mercur, aceste trei aspecte aducând o tensiune crescătoare şi funcţionând la nivel conştient, informaţional şi energetic. De aceea intensitatea lor va fi resimţită de toată lumea, ele generând acţiuni deosebit de dure, mai ales că aceste opoziţii se formează pe fondul opoziţiei dintre Chiron şi Lilith şi a cuadraturii Venus Saturn retrograd, aflate pe grade anaretice. Pe scurt evenimentele vor fi extreme, greu de prevăzut, dar bulversante, căci nu ţin de controlul nostru sau de ceva ce putem face sau schimba.
Pe 25 septembrie Pluton revine la mişcarea directă, iar pe 12 octombrie, formează un frumos trigon de pămân cu Jupiter, un aspect care are loc în trei paşi dar care este deosebit de important pentru că ne dă posibilitatea să ne ordonăm viaţa şi să materializăm tot ce ne este necesar. Alături de Jupiter se află şi Marte, care diminuează din inerţia pământului, provocând sau generând evenimente constante, care să ne mobilizeze. La sfârşitul lunii Venus ajunge şi ea în trigon cu Pluton, aducând fiecăruia recompense pentru eforturile depuse.
În luna decembrie avem cuadratura descrescătoare Pluton Marte, aspectul fiind un fel de primă de Crăciun pe fiecare o primeşte conform acţiunilor şi eforturilor realizate. Probabil că atunci fiecare va putea să-şi definească exact ce anume are de schimbat în relaţiile şi parteneriatele personale.