În 22 noiembrie 2018, la ora 11.01, Soarele părăsește semnul Scorpionului și intră în semnul Săgetătorului, din această poziție aduce mai multă relaxare și optimism, cu toate că situația la nivel general este extrem de încordată – față de această se resimte o puțină relaxare. Cu toate acestea totul merge mai greu decât deobicei, probabil și pentru că ar trebui să ne concentrăm doar pe ceea ce ne reprezintă, pe de-o parte, iar pe de altă parte avem nevoie de extrem de multă organizare și atenție la detalii, căci altfel este posibil ca anumite greșeli din trecut să revină sau anumite situații rămase nerezolvate să vină peste noi.

Pluton este în conjuncție cu Ascendentul și ne sugerează că este o perioadă de extreme transformări, pe care ar trebui să le înțelegem, să le vedem, să le anticipăm, să le acceptăm. În caz contrar vor apare momente de criză prin care ar trebui să învățăm să lăsăm să iasă din viața noastră tot ce este toxic, ne necesar, lipsit de sens sau semnificație, și tot ceea ce generează tensiune și nemulțumire. Această alegere trebuie făcută conștient, adică înțelegând ce anume generează aceste stări de fapt și cât de inutile sunt.

Soarele se află în casa a X a la momentul ingresului în conjuncție cu Jupiter, ceea ce teoretic ar trebui să sugereze o expansiune la nivel profesional, o dezvoltare și creștere a rolului social personal, dar toate sunt condiționate de Pluton. Adică să facem toate transformările necesare în viața noastră, începând prin a renunța și elimina tot ceea ce ne generează suferință sau ne blochează evoluția personală. Mercur retrograd, guvernatorul gradului la care se află Mijlocul cerului, ne sugerează că trebuie să începem să ne schimbăm gândirea, să renunțăm la automatisme, prejudecăți și ideile absurde, în primul rând încercând să ne facem un plan exact de acțiune. Pentru această ar trebui să ne folosim imaginația, creativitatea, să credem în ceea ce suntem, să dăm valoarea cuvenită acțiunilor și ideilor noastre, să exprimăm ceea ce gândim sau să ne enunțăm părerile creative. Este tot atât de important să fim echilibrați, să nu ne pierdem armonia interioară răspunzând la provocările care vor extrem de numeroase. Este tot o cerință necesară acestei perioade să fim corecți, să nu încălcăm liberul arbitru al celuilalt, să fim morali și drepți în toate acțiunile noastre, evitând cât mai mult să încălcăm legile.

Valorile familiei, ale țării, respectul față de acestea este important, căci în acest fel ne păstrăm echilibrul și ne dezvoltăm rădăcinile, care ne sprijină în cazul unor furtuni oricât de dificile ar fi ele. Este important să păstrăm un echilibru între job și relație, între distracție și seriozitatea studiului, între ceea ce simțim și ceea ce spunem. Minciunile și lipsa de loialitate vor imediat descoperite și pot genera adevărate revoluții dure în viețile noastre.

Oricum tendința la nivel general este de a disimula, de a încerca să evităm lucrurile neplăcute, în speranța că le putem păcăli. În realitate acest mod de abordare ne poate aduce un câștig de timp, dar cu siguranță rezolvarea este doar amânată. În general fermitatea și încercarea de clarificare, de a aduce în lumină ceea ce ni se pare ascuns sau dubios este cea mai potrivită, căci nu va genera situații încâlcite sau din ce în ce mai încâlcite. De aceea este important să nu luăm de bun tot ce auzim, ni se spune sau ni se sugerează fără o analiză personală, în acest fel vom evita efectele neplăcute ale lipsei de informare sau a neclarităților voite sau nu. La fel, fiecare dintre noi este bine să spună clar și fără dubiu ceea ce are de spus și să încerce să certifice orice fel de promisiune sau discuție importantă cu un act sau acord.

Doi cerşetori trăiau într-o pădure din apropierea unui sat. Unul era orb, iar celălalt nu avea picioare. Într-o zi pădurea a luat foc. Aici trebuie spus că cei doi cerşetori erau în competiţie – aveau aceeaşi profesie, cerşeau de la aceiaşi oameni – şi erau permanent supăraţi unul pe celălalt. Erau duşmani, nu prieteni.

Când pădurea a luat foc, aceşti doi cerşetori au stat o clipă şi s-au gândit. Erau şi duşmani, nu îşi vorbeau, dar asta era o urgenţă. Orbul a spus: “Singurul mod de a scăpa de aici este să stai pe umerii mei; tu te vei folosi de picioarele mele, eu mă voi folosi de ochii tăi. Numai aşa ne putem salva.” Ologul a înţeles imediat că asta era singura soluţie. Erau duşmani, însă erau inteligenţi; au lăsat la o parte duşmănia, au devenit prieteni şi şi-au salvat viaţa.

Aceasta e o fabulă orientală care, în esenţă, vorbeşte despre inimă şi intelect. Pădurea care arde eşti tu. Tu arzi în fiecare clipă, suferi, eşti nefericit, eşti neliniştit. Intelectul tău este orb. Are picioare, poate alerga repede, se poate mişca repede dar, din cauză că e orb, nu poate să aleagă direcţia cea bună în care să o ia. Şi e de aşteptat să se împiedice întruna, să cadă, să se rănească şi să simtă că viaţa nu are sens. Asta spun intelectualii din toată lumea: “Viaţa nu are sens”.

Motivul din care viaţa li se pare lipsită de sens e că intelectul orb încearcă să vadă lumina. E imposibil. În tine există o inimă care vede, care simte, dar care nu are picioare: ea nu poate să fugă. Ea rămâne acolo unde este, bătând, aşteptând… Într-o zi intelectul va înţelege şi se va folosi de ochii inimii.

Când rostesc cuvântul încredere, mă refer la ochii inimii. Iar când spun îndoială, mă refer la picioarele intelectului.

Împreună pot să iasă din foc fără nici o problemă. Dar, ţine minte, intelectul trebuie să accepte inima pe umerii săi. Este obligatoriu. Inima nu are picioare, are doar ochi, iar intelectul trebuie să asculte de inimă şi să-i urmeze instrucţiunile.