Dragobetele era închipuit în tradiţia populară românească, ca un flăcău voinic, puternic, frumos şi tare iubitor, putând fi întâlnit prin păduri; se considera că Dragobetele ocrotea şi purta noroc îndrăgostiţilor, tinerilor în general, putând fi socotit un veritabil Cupidon românesc. Originea acestei sărbători este în ciclurile naturii, mai ales în lumea păsărilor. În legendele româneşti se spune că era fiul Babei Dochia, iar  că nevasta sa era sora lui Lăzărică cel mort din dor de plăcinte şi acesta un alt erou popular vegetaţional.

Oricum, fiindcă tot vorbeam de cicluri, Dragobetele împarte anul, din punct de vedere al tradiţiilor populare, în două, el deschizând o perioadă matriarhală, de ”dominaţie” a femeii, din 24 februarie – 9 martie, restul anului stând sub semnul patriarhatului, începând cu Măcenicii şi până la Dragobetele următor. În acest context mai ales femeile, ar trebui să se bucure din plin de această perioadă, să-şi dedice mai mult timp propriei persoane, să fie mai iubitoare şi vesele.

În popor, Dragobetele erau un personaj foarte iubit şi aşteptat, probabil şi pentru că însuma o multitudine de calităţi; i se spunea Cap de Primăvară, Logodnicul Păsărilor , iar la originea lui este un zeu din panteonul balcanic, al fertilităţii, fecundităţii, senzualităţii şi dragostei. Este evident că de el sunt legate toate tradiţiile care vestesc venirea primăverii. El este identificat şi cu o altă reprezentare mitică a Panteonului românesc, Năvalnicul, fecior frumos care ia minţile fetelor şi nevestelor tinere, motiv pentru care a fost metamorfozat de Maica Domnului în planta de dragoste care îi poarta numele (o specie de feriga), utilizată foarte des în medicina populară.

În ritmul naturii, de Dragobete, păsările migratoare care s-au întors încă din jurul datei de  11 februarie, de Sfântul Vlasie (devenit în Calendarul popular protector al păsărilor de pădure si al femeilor gravide) se împerechează şi îşi fac cuib, se strâng în stoluri, ciripesc, şi încep să-şi construiască cuiburile în care îşi vor creşte puii (probabil de la păsări obiceiul fiind preluat şi de către oameni). De frica să nu cârâie ca păsările, nimeni nu lucra in ziua de Dragobete.  

În credinţa populară, în ziua aceasta, oamenii au încredere în apropierea, de orice fel. Neapărat, în ziua aceasta, femeile trebuie să atingă bărbaţi străini, iar fetele trebuie să meargă cu băieţii la pădure, să culeagă primii ghiocei, să adune apa din zăpada netopită şi, neapărat, să râdă împreună, să se bucure de renaşterea naturii.

Sigur că aceste obiceiuri s-au pierdut de mult, dar în sufletul nostru, există încă ancestral această dorinţă de a omagia primăvara şi iubirea, de aceea, chiar dacă nu reînnoim toate aceste ritualuri,  Dragobetele să fie o zi în care trebuie să plecăm de acasă: să ieşim în parc, să mergem la pădure, să chiuim, să râdem, să adulmecăm primăvara, sa o chemăm peste pământ. Să jucăm, să ne strigăm bucuria, să ne întâlnim cu iubitul, cu iubita, să chefuim, să ne bucurăm şi, neapărat, trebuie să culegem flori. Îndeobşte, sărbătoarea dragostei era socotită una de bun augur pentru treburile mărunte, nu şi pentru cele mari, de acea sigur ne putem face o bucurie din micile gesturi.

În popor se spunea că dacă de Dragobete plouă primăvara va veni devreme iar dacă ai norocul să auzi pupăza cântând eşti harnic tot anul,  şi obligatoriu iubiţii trebuie să se întâlnească de Dragobete pentru a fi împreună tot anul.


CURSURI DE ASTROLOGIE
Diplomă recunoscută de Ministerul Muncii.
Formator Gabriela Apostol.
Pentru înscrieri, structura şi durata cursurilor detalii aici...

COȘ DE CUMPĂRĂTURI

0 produse 0,00 RON
Vezi coș de cumpărături

AUTENTIFICARE

Bine ai venit pe pagina Mirabilys. Ca utilizator înregistrat ai acces la arhiva de articole.

Ţine-mă minte