Acest aspect anual este pentru mine, de fiecare dată un moment cel puțin bulversant, căci simt nevoia de a mă căuta, de a-mi răspunde la întrebări, de a-l simți pe Dumnezeu cu mine, mai mult decât oricând (îmi este clar că El este cu mine și că eu nu sunt acolo unde trebuie, dar tendința este de a vedea ceea ce face celălalt nu de a vedea ce nu faci tu). De fiecare dată la această conjuncție încerc să mă privesc, să caut în profunzimea ființei mele, pentru a-mi răspunde la întrebări. Chiar dacă este un moment delicat el mi se pare foarte important căci ne vorbeşte despre PERSPECTIVE, de aceea toate semnele pe care le primim în această perioadă pot confirmări importante a ceea ce avem de făcut; este vorba de corela experienţa trecutului cu evenimentele prezentului, pentru a privi în perspectivă, nu sunt lucruri complicate, poate chiar prea simple şi de aceea nu le acordăm importanţa cuvenită. Altfel spus este momentul să ne TREZIM; să fim vii, prezenţi şi conectaţi la Dumnezeu Tatăl, să privim semnele din jur şi să acţionăm aşa cum se prezintă ele. În caz contrar este foarte posibil să nu observăm problemele reale, să fim lipsiţi de simţ practic spiritual, să o luăm într-o direcţie greşită. Aici avem nevoie de sprijinul necondiţionat al îngerilor, dar mai ales al Îngerului Păzitor, să ne ridicăm privirea spre Cer şi spre Înalt, să vedem lucrurile importante din viaţa noastră. Pentru a face toate acestea este importantă sănătatea noastră. Ca şi în vremurile imemorabile, medicina noastră, în vechime, era strâns legată de religie, de credinţă. Religia era văzută în trei ipostaze: vindecătoare a trupului (terapie), vindecătoare a minţii (liniştire, iluminare) şi vindecătoare a sufletului (mântuire). Rugăciunea dezvoltă puterea vindecătoare. Mulţi asceţi, care practică în mod consecvent rugăciunea, au dovedit aceasta. Ei au asociat darul vindecării cu ştiinţa vindecării, îmbinând cunoştinţele de medicină cu harul personal.

O parabolă monahală zice: „Nu cere de la Dumnezeu darul vindecării, ci darul de a-ţi vedea propriile păcate!“.

Dacă vom vedea păcatele şi le vom îndrepta, nu ne vom mai îmbolnăvi niciodată, şi deci nu vom avea nevoie de darul vindecării. Privind cazuistica bolnavilor, privind efectul, vedem că unul dintre tăietorii vieţii sunt grijile: obsesiile, rumegarea gândurilor. Cineva spunea chiar că grijile sunt „păcatul însuşi“. Ele sunt păcatul împotriva propriei tale naturi. Păcate cu urmări asupra sistemului nervos sau acele boli care ţin de somatizări nervoase. Şi păcatul „negru“: mânia, duşmănia, osândirea aproapelui. Pe drept s-a spus într-o parabolă atonită că: un om care făptuise multe greşeli în viaţa lui, a dobândit totuşi mântuirea pentru că n-a ocărât niciodată! Adică acela a avut o mare virtute: n-a osândit pe semenul său, nici cu vorba, nici cu gândul.

Foarte rar se întreabă omul ce legi universale a încălcat. Abia când se îmbolnăveşte, el stă uneori să se întrebe de ce s-a îmbolnăvit. Tratamentul medical este util în crize, dar este ineficient în destin. Căci restabilirea temporară, sau ieşirea din criză, este doar începutul adevăratei vindecări. Trebuie purificată rădăcina.

Restabilirea deplină a sănătăţii stă în practicarea respectului faţă de cele trei legi universale:

– relaţia armonioasă cu semenul;

– relaţia armonioasă cu sacrul;

- respectul vieţii în toate formele ei, începând de la nivelul personal, până la forme de viaţă elementare.

De aceea conjuncţia Soarelui cu Vesta, ne vorbeşte în aceste timpuri despre înţelegerea acelor lucruri, situaţii, acţiuni care nu ne mai sunt necesare, la care ar trebui să renunţăm, tocmai pentru a nu intra sub incidenţa problemelor enumerate mai sus, sau pentru a le înlătura. Mintea este un mecanism atât de subtil, încât nu ştim când intră răul, când s-a tradus un gând în act. De aceea Hristos spunea: „Vegheaţi neîncetat!“. Neîncetat trebuie să facem ceva pentru purificarea sorţii, pentru purificarea subconştientului, pentru că programul rău intră uşor în subconştientul nepurificat, deci vulnerabil. Fericirea, bucuria de a trăi prin lucruri simple, de a vedea frumuseţea într-o floare, în zâmbetului unui copil, sau a aproapelui, de a ne simţi protejaţi dăruiţi de Dumnezeu. Fericirea este o rezultantă a dreptei vieţuiri. Cine aleargă după fericire, n-o va avea, dar cine aleargă după dreapta vieţuire va avea şi fericirea.

A fost odată un prinţ melancolic — Tamas, aşa se numea. Era un prinţ mâhnit, după cum îl arată şi numele: „Tamas“, în sanscrită, înseamnă întunecat. Şi prinţul acesta mâhnit, îngrijora pe cei din jur, căci un prinţ mâhnit face nevroză, iar un prinţ nevrotic dă porunci rele. Ştim şi noi, căci am avut despoţi nevrotici şi aţi văzut ce porunci rele dădeau. În consecinţă, cei de la curte au încercat să-l optimizeze. Un înţelept de la curte i-a zis că ar putea să fie fericit dacă ar îmbrăca o cămaşă a unui fericit! Iată o sugestie bună: cămaşa unui om fericit ar putea să te facă fericit. Gândirea magică judecă aşa.

Prinţul deodată s-a înveselit şi a trimis soli prin toată împărăţia ca să găsească un om fericit şi să smulgă de pe el cămaşa, dându-i în schimb aur — aici e vorba de cumpărarea unui simbol, iar simbolurile se vând scump… Aşadar, solii au mers să caute cămaşa în împărăţia respectivă, care era plină numai de oameni bombănitori, grăbiţi, amărâţi, necăjiţi, ratând ofranda, adică având veşnic chipurile crispate. Nu găseau nici un om fericit… Prinţul Tamas aştepta, trimişii nu mai veneau! În sfârşit, unul dintre trimişi a ajuns pe undeva unde a găsit un ins foarte vesel. Omul trebăluia ceva cântând — părea să fie fericit. Ei bine, trimişii prinţului s-au uitat bine la el, au luat aminte cum se poartă cu familia… Îşi răsfăţa soţia, o alinta, îi zicea cuvinte frumoase deşi arătau a fi căsătoriţi de mult timp. Cu copiii se purta la fel. Acela era omul! Aşa că nu mai rămânea decât să-i ia cămaşa, simbolul fericirii! S-au repezit la el, i-au tras de pe umeri o haină jerpelită şi, când să-i smulgă cămaşa, au constatat că sub haina aceea jerpelită omul nu avea cămaşă! S-au dus atunci rapid la prinţ şi i-au spus cum arăta cămaşa fericirii: omul fericit era atât de sărac, încât nu avea cămaşă pe el! Un sărac care suferă, care este chinuit de sărăcia lui, este un om care-şi scurtează viaţa. Un sărac pe care sărăcia nu-l doare însă, a dobândit detaşare şi este un om longeviv şi sănătos. „Cămaşa fericirii“ constă în depăşirea frustrării şi în renunţare. Nu degeaba Biblia spune că, dacă ai două cămăşi, una s-o dai aproapelui. Aşa arată „cămaşa fericirii“ — o trebuinţă mai puţin, scăpare de trebuinţe!

Aş putea asemui conjuncţia din acest an a Soarelui cu Vesta ca o IZBĂVIRE, ce cuvânt minunat. Poate fiecare îşi propune măcar să încerce să o realizeze.


CURSURI DE ASTROLOGIE
Diplomă recunoscută de Ministerul Muncii.
Formator Gabriela Apostol.
Pentru înscrieri, structura şi durata cursurilor detalii aici...

COȘ DE CUMPĂRĂTURI

0 produse 0,00 RON
Vezi coș de cumpărături

AUTENTIFICARE

Bine ai venit pe pagina Mirabilys. Ca utilizator înregistrat ai acces la arhiva de articole.

Ţine-mă minte