Scriu acest articol după ce Soarele a intrat în semnul Capricornului, dintr-un motiv personal, căci am vrut să simt energia și ceea ce transmitea ca apoi să pot scrie. Solstițiul de iarnă este momentul în care avem ziua cea mai scurtă – 8 ore și 50 minute și noaptea cea mai lungă -15 ore și 10 minute (pentru București). La începuturile mele ca astrolog, consideram că momentul solstițiului de iarnă este de fapt momentul de sfârșit și momentul de început al unui ciclu, chiar dacă din punct de vedere astrologic anul nou astrologic începe la echinocțiul de primăvară, odată cu intrarea Soarelui în semnul Berbecului, când practic începe un nou ciclu zodiacal. Atunci la începuturile mele ca astrolog, cu muuulți ani în urmă, pur și simplu așa simțeam. Apoi am intrat în rigorile definițiilor și chiar dacă simțeam același lucru nu am mai scris despre asta. Probabil că ceea ce simțeam avea legătură și cu apropierea solstițiului de sărbătoarea Crăciunului care pentru mine este extrem de importantă și frumoasă, și asociam nașterea – așa cum este firesc – cu începutul. M-am gândit de multe ori la acest decalaj, între 21- 22 decembrie când Soarele intră în semnul Capricornului și sărbătoarea Crăciunului care este în 25 decembrie, la un moment dat mi-am definit ideea că la gradul 1 în Capricorn, Soarele nu are încă puterea de a străluci, este ca și cum am spune că suntem puțin înainte de momentul nașterii când este concentrat totul pe așteptarea momentului optim ca să fie îndeplinite condițiile necesare alegerii sorții pe care am făcut-o când ne-am decis să ne întrupăm, este un moment nu numai de concentrare dar și de căpătare a formei perfecte, prin ultime ajustări, pentru a putea păși în această lume. 25 decembrie este Nașterea și ea trebuie să fie în grad solar. Anul acesta am simțit foarte intens că la acest solstițiu de iarnă ceva se încheie și ceva nou își face loc, poate că acest sentiment a fost extrem de puternic și datorită poziției lui Saturn în grad saturnian, dar și a presiunii pe care Jupiter a pus-o până la trecerea în semnul Berbecului, în gradul anaretic al Peștilor. Totuși acum după ce am lăsat să treacă puțin timp să simt energia solstițiului, cred că practic, există un moment de început legat de periplu Soarelui prin semnele zodiacale, la intrarea în semnul Berbecului dar și un început legat de o trecere energetică de la un moment în care Soarele transmite pe Pământ un minim de energie la solstițiul de iarnă, ca un fel de noapte necesară Pământului pentru a primi informațiile necesare pentru o nouă zi. Am simțit intens pe de-o parte un minim de energie care m-a făcut să acționez mai greu sau cu efort suplimentar, dar pe de altă parte am simțit că este necesar să clarific pentru mine situații din trecut – fără a acționa ci doar la nivel conceptual să înțeleg, să învăț și să iau decizii eu cu mine pentru a numai permite perpetuarea unor situații sau conjuncturi. Ca imagine simbolul Yin Yang din filozofia chineză, este un cerc jumătate alb și jumătate negru, împărțit print-o linie curbă deosebit de armonioasă, fiecare jumătate are un punct mic, cea albă un punct negru iar cea neagră un punct alb. Solstițiul de iarnă poate fi asemuit ca și reprezentare cu jumătatea neagră care are un minuscul punct alb, care indică un nou început după o intensă perioadă de interiorizare. Sincer eu am trăit asta din plin în ultima perioadă. Pot spune că solstițiul de iarnă formulează semnificativ , adică ne ajută să percepem toate situațiile pe care le întâlnim ca semne ale Spiritului. Se pot simți toate forțele fundamentale care reprezintă urzeala ți țesătura oricărui ciclu de viață. Simțim cum fiecare moment reprezintă sinteza momentelor trecute ți sursa tuturor monetelor viitoare. Simțim cum întregul este activ pretutindeni, avem puterea de a vedea tiparele de viață universale, în funcționarea proceselor particulare.

Și pentru că Ascendentul momentului de solstițiu este în semnul Fecioarei , în grad saturnian, cred că fiecare dintre noi a simțit că trebui să-și regândească activitățile într-un mod ordonat, ritmic, eficient, astfel încât să poată să-și atingă toate obiectivele propuse. Schimbările care au loc ne depășesc puterea de control dar cu siguranță ne sunt date spre binele nostru. Probabil că cel mai potrivit ar fi să acceptăm schimbările și să admitem că sunt bune, renunțând la vechi pentru a face loc noului și binelui. Partenerul nostru de nădejde ar trebui să fie credința care se va asocia cu noi pentru a ne atinge țelul.