| Rodica Purniche | Astrolog |

Pentru vechile civilizaţii ale Terrei, astrologia a fost deopotrivă o cale de „a naviga” în Timp şi Spaţiu folosind geografia celestă, dar şi o mare ştiinţă a ritmurilor, fiecare activitate umană desfăşurându-se la un anumit timp şi numai la acela. Oamenii ştiau să folosească energiile primite de ei din Marele Univers prin intermediul planetelor şi al Semnelor zodiacale, adevăraţi „transformatori de fază” ai energiilor venite de la Dumnezeu-Tatăl. Aceste „căi de mii de ani”, cum le numeşte Eminescu, sunt astăzi (tot aşa cum erau şi atunci) modulate de mai multe zone energetice, dintre care cele mai apropiate de noi sunt constelaţiile cu stelele lor fixe şi planetele sistemului nostru solar.
Se pare că scufundarea finală a Atlantidei a dus cu ea cunoaşterile sacre ale civilizaţiilor din vechimea timpurilor, actuala omenire începându-şi existenţa pe un nivel de conştiinţă mult mai scăzut, având însă de învăţat o lecţie de viaţă cu mult superioară: iubirea. Din această perspectivă – a sufletului şi a inimii – urmărim să repunem în discuţie subiectul aparent arhi-cunoscut al Semnelor zodiacale.

Ce se ştie din timpurile foarte vechi
Asemănările nu sunt întâmplătoare iar simbolurile nu sunt deloc gratuite. Foarte multe dintre calităţile pe care le conferă sau le aduce în viaţa noastră influxul astral al Semnului zodiacal Rac au o foarte mare legătură cu caracteristicile constelaţiei cu acelaşi nume. Înainte de a descoperi aceste analogii, să citim în „Marea Evanghelie a lui Ioan” revelată lui Jakob Lorber de către Domnul, volumul III (traducere şi adaptare text Gregorian Bivolaru, Editura Shambala, Bucureşti, 2003):
„9. Vedeţi voi, în perioada aceea a anului ziua atingea durata ei cea mai lungă (maximă)după care ea începea să se reducă, ceea ce a făcut ca bătrânii să asemene această reducere a duratei cu mersul îndărăt al racului. Totodată însă, în această a şasea etapă a intervalelor de câte treizeci de zile ale anului, noaptea se forma roua, în special pe câmpiile din apropierea fluviului. Şi pe o asemenea vreme, racii ieşeau cu sutele la suprafaţă din mlăştiniş şi se răspândeau în căutare de hrană pe păşunile pline cu iarbă grasă şi rouă din apropiere. Acest lucru a fost sesizat desigur de vechii locuitori ai ţării de pe malurile Nilului care, la început, s-au străduit să-i gonească pe musafirii nepoftiţi de pe păşunile lor, ceea ce s-a dovedit însă a fi o treabă foarte anevoioasă, dat fiind că, la vremea aceea, numărul crustaceelor care vieţuiau în malul nămolos al fluviului era extrem de mare. S-a pornit aşadar la luptă împotriva lor. Mai întâi cu ajutorul focului: racii erau strânşi în grămezi şi li se dădea foc, dar, ţinând cont de numărul mare de crustacee, metoda n-a dat rezultatul scontat. (…)
13. Din toate cele de până acum rezultă – într-o manieră mai mult decât evidentă – că vechii egipteni n-ar fi putut alege ca denumire pentru constelaţia specifică etapei acesteia, a şasea, un alt simbol mai potrivit decât animalul care le dăduse atâta bătaie de cap chiar în respectiva perioadă a anului. Grecii şi romanii au închinat ulterior etapa aceasta zeiţei Iunona (sau Junona) şi au denumit, în cinstea ei, şi perioada de timp în acest fel. (…)
15. Pe la vremea aceea, a racilor, arşiţa era deja mult prea mare pentru a se mai face diverse lucrări şi, de aceea, perioada respectivă era consacrată cercetărilor spirituale desfăşurate în nişte temple răcoroase, unele dintre ele construite din vremuri străvechi..
16.Şi o problemă primordială a cercetărilor respective consta tocmai în a analiza dacă Divinitatea Pură ar putea fi identificată chiar şi într-un context material oarecare.
17. Şi aşa cum toate întrebările înţelepţilor erau foarte scurte, necesitând însă apoi un răspuns extrem de lung, la fel au stat lucrurile şi cu întrebarea aceasta foarte profundă. Ea suna în felul următor: „JE UN O?” Ceea ce, în traducere, însemna: „Oare Divinitatea – odată divizată în sinea ei – mai poate ea reprezenta, odată adunată din nou la un loc, o Divinitate deplină?” (…)
20. Răspunsul la această întrebare veche şi plină de profunzime suna deci astfel: întreaga materie creată se află cu Dumnezeu în aceeaşi relaţie în care se află o nevastă cu soţul şi stăpânul ei. Dumnezeu a creat fără încetare, în şi prin materie, miriadele Sale de copii de tot felul. El a fecundat fără încetare materia cu influenţa Sa divin-spirituală, iar materia i-a născut apoi fără încetare nenumăraţi copii însămânţaţi în ea. Trebuie să recunoaşteţi că aceasta era o idee absolut sublimă, pe care bătrânii înţelepţi o concepuseră ca răspuns la cunoscuta şi însemnata întrebare de mai sus!.”

Ce ne rămâne nouă de înţeles
Acest Semn zodiacal, aşa cum reiese şi din astrologia egipteană timpurie, şi din semnificaţia constelaţiei cu acelaşi nume, este unul foarte bogat şi foarte complex în acelaşi timp. Energiile cosmice care intră în sfera de forţă a Terrei pe durata tranzitului solar prin Rac sunt cele care conferă unitate de grup, capacitatea de a trăi emoţii estetice sau de a avea percepţii senzoriale la unison, precum şi o formidabilă creativitate. Chiar sunt demne de studiat şi de reţinut generaţiile care, de-a lungul timpului, s-au născut cu jupiter, Uranus, Neptun sau Pluto în Rac. Ele sunt, înainte de toate, generaţii foarte fertile, prolixe şi senzitive, cu o acuitate emoţională deosebită. De exemplu, începutul secolului al XIX-lea (anul 1800, să spunem), are o configuraţie, la un moment dat, care merită toată atenţia: Pluto se află în Peşti, Neptun în Scorpion şi Jupiter în Rac. Nu e de mirare că acest întreg secol abundă în mişcări estetice deosebite (romantismul avea să se impună ca o adevărată forţă artistică) şi aduce în prim-plan psihologia ca ramură a ştiinţei medicale. Am putea spune că acest secol a fost marcat de o mare familie creatoare a omenirii, care a avut aproape acelaşi impact, în saltul nostru spiritual, precum perioada Renaşterii. Recunoaştem în aceste dominante energiile minunate ale constelaţiei Racului, de aceeaşi natură precum cea a roiurilor deschise, care intră în planul Pământului atunci când umanitatea are nevoie de o nouă infuzie afectivă puternică, de o nouă sensibilizare prin intermediul frumosului, al sensibilului.
Minunatele fiinţe şi entităţi spirituale care locuiesc în constelaţia Racului i-au învăţat încă de la Începuturi, pe strămoşii actualei rase umane, cultul Marii Mame, al Marii Zeiţe Fertilizatoare, manifestată în diverse ipostaze care au revenit ulterior Lunii. Această Zeiţă arhaică are în grijă agricultura, vânătoarea, magia, plantele de leac, vegetaţia, căminul, naşterea, lactaţia – practic, tot ceea ce creşte, rodeşte, sporeşte şi exercită un farmec misterios. Tocmai de aceea, femeile ar fi tot atâtea chipuri ale Zeiţei, tot atâtea posibilităţi de exprimare a ei în planul terestru.
Pe de altă parte, Natura este modalitatea de manifestare plenară a lui Dumnezeu în aspectul Lui feminin, receptiv, creator, cu atât mai mult cu cât noi, ca fiinţe care iubesc frumosul, putem sesiza extrem de uşor în Natură aspectul matern divin, cel plin de frumuseţe, de gingăşie, de blândeţe şi de bunătate. Frumuseţea copleşitoare a acestei lumi ne vorbeşte despre instinctul matern, creator al lui Dumnezeu, iar atunci când percepem toate minunile Naturii, noi trăim un sentiment de emoţie, de gingăşie şi de iubire, căci, ceea ce percepem noi de fapt, atunci, este exact acest aspect matern al lui Dumnezeu, exprimat în şi prin Natură. Spre deosebire de tradiţia creştină, în care ne raportăm la Dumnezeu sub aspectul de Tată Divin, în Orient există fiinţe umane care se îndreaptă către Dumnezeu privindu-L sub forma Mamei Divine, considerând că o mamă este mai blândă şi mai iertătoare decât un tată. Mama Divină este, înainte de toate, expresia iubirii necondiţionate a lui Dumnezeu. În această viziune se consideră că orice mamă este inspirată de către Dumnezeu să manifeste o dragoste necondiţionată faţă de copilul ei, ca astfel, Dumnezeu, să-i arate oricărui om cât de mult îl iubeşte El, fără să aibă un motiv anume.
Iată de ce un nativ Rac se va simţi întotdeauna într-o deplină şi totală securitate, mai ales afectivă, alături de mama sa, pentru că, la nivel subtil, el se simte aproape de Tatăl nostru, al tuturor, care este Dumnezeu. Iată de ce, orice nativ Rac care ştie să rămână curat şi bun în inima sa, devine pentru totdeauna Copilul Divin Etern, a cărui inimă bate în ritmul inimii cosmice, pentru că Sufletul lui este definitv trezit. Prin iubire infinită el caută de acum încolo să-şi reveleze Sinele, scânteia divină prezentă în fiecare dintre noi, şi care ne călăuzeşte, atunci când ne-am trezit spiritual, către contopirea ultimă cu Divinitatea.