| Rodica Purniche | Astrolog |

Pentru vechile civilizaţii ale Terrei, astrologia a fost deopotrivă o cale de „a naviga” în Timp şi Spaţiu folosind geografia celestă, dar şi o mare ştiinţă a ritmurilor, fiecare activitate umană desfăşurându-se la un anumit timp şi numai la acela. Oamenii ştiau să folosească energiile primite de ei din Marele Univers prin intermediul planetelor şi al Semnelor zodiacale, adevăraţi „transformatori de fază” ai energiilor venite de la Dumnezeu-Tatăl. Aceste „căi de mii de ani”, cum le numeşte Eminescu, sunt astăzi (tot aşa cum erau şi atunci) modulate de mai multe zone energetice, dintre care cele mai apropiate de noi sunt constelaţiile cu stelele lor fixe şi planetele sistemului nostru solar.
Se pare că scufundarea finală a Atlantidei a dus cu ea cunoaşterile sacre ale civilizaţiilor din vechimea timpurilor, actuala omenire începându-şi existenţa pe un nivel de conştiinţă mult mai scăzut, având însă de învăţat o lecţie de viaţă cu mult superioară: iubirea. Din această perspectivă – a sufletului şi a inimii – urmărim să repunem în discuţie subiectul aparent arhi-cunoscut al Semnelor zodiacale.

Ce se ştie din timpurile foarte vechi
Asemănările nu sunt întâmplătoare iar simbolurile nu sunt deloc gratuite. Foarte multe dintre calităţile pe care le conferă sau le aduce în viaţa noastră influxul astral al Semnului zodiacal Leu au o foarte mare legătură cu caracteristicile constelaţiei cu acelaşi nume. Înainte de a descoperi aceste analogii, să citim în „Marea Evanghelie a lui Ioan” revelată lui Jakob Lorber de către Domnul, volumul III (traducere şi adaptare text Gregorian Bivolaru, Editura Shambala, Bucureşti, 2003):
Capitolul 104:
6.(…) Odată cu biruirea leilor, necazurile principale ale anului luaseră oarecum sfârşit pentru vechii egipteni, iar acum putea începe o perioadă mai veselă, în care erau organizate petreceri, în cadrul cărora fecioarelor deosebit de cuminţi şi de curate din punct de vedere moral li se făceau daruri care să le stimuleze către o puritate şi mai mare pe viitor, şi, totodată, în această perioadă începeau şi nunţile. Însă doar o fecioară considerată a fi deosebit de curată putea fi luată de nevastă, iar una care nu-şi păstrase cu grijă fecioaria era exclusă de la cununie şi nu mai putea deveni decât, cel mult, ibovnica unui bărbat care mai avea deja una sau două neveste legitime; altminteri nu-i mai rămânea drept alternativă decât starea înjositoare şi degaradntă a sclaviei. Şi iată cum perioada aceasta avea o semnificaţie deosebită şi, cum din nou ăn dreptul Soarelui apăruse o nouă constelaţie, ea a primit denumirea de „Fecioară”. Şi abia mult mai târziu romanii cei fuduli i-au dat şi ei perioadei respective, în cinstea împătarului lor Augustus, numele acestuia.”

Ce ne rămâne nouă de înţeles
Semnul zodiacal Fecioară pare unul destul de controversat şi, oarecum, „rău famat” din cauza predispoziţiei nativilor către perfecţionism şi criticism. Nicăieri nu este menţionată o calitate absolut specială pe care o conferă influxul astral ce vine de la constelaţia omonimă pe „căi de mii de ani” (cum spune poetul). Este vorba despre calitatea numită „puritate”, care face ca aceşti nativi să perceapă ca impuritate tot ceea ce înseamnă greşeală, murdărie şi dezordine, mizerie, lipsă de igienă, şi păcatul ca atare. Tocmai de aceea ei dezvoltă un discernământ adeseori greu de suportat, întrucât toate calităţile mentale se comportă precum nişte detectoare şi analizatoare ale realităţii fizice, în aşa fel încât nici un detaliu, cât ar fi el de mic, să nu treacă neobservat.

Nevoia de puritate este, înainte de toate, o aspiraţie spirituală: şi anume, aceea de a nu distorsiona sau de a nu perverti în nici un fel energiile inefabile care vin de la Dumnezeu. Ideea că ceva sau cineva ar putea genera o astfel de catasrofă face ca, la nivel subconştient, influxul astral al Semnului zodiacal Fecioară să fie „alterat” de stările de frică, de panică sau chiar de disperare depresivă.

Mai ales din punct de vedere erotic acest influx astral pare să ridice probleme. În civilizaţiile tradiţionale, arhaice, specifice culturilor animiste, actul erotic era un act de importanţă cosmică, în care cuplul acţiona la unison cu mari energii creatoare ce impulsionau întreg Universul. În acele momente, vestalele-fecioare se sacrificau dăruindu-se zeului adorat, care cobora pe Pământ pentru „a însămânţa”, pentru a fertiliza, pentru a pune bazele unei noi vieţi, calitativ superioare. Iată de ce, în subconştientul colectiv, fuziunea amoroasă constituie amintirea unui ritual deopotrivă terestru şi celest. Opusă lui, sexualitatea scăpată de sub control, practicată doar pentru satisfacţie instinctuală, constituie un grav păcat şi adevărata cădere a fiinţei umane.

La acest nivel, al energiei sexuale – care este, în realitate, energia fundamentală a vieţii, se mai petrece în Natură un lucru minunat în timpul Semnului zodiacal Fecioară. ŞI anume, în acest interval care înseamnă sfârşitul verii, planta este supusă unui ceremonial cosmic de transmutare şi sublimare a energiilor. Transmutarea înseamnă că ea trece din energia grosieră a formei, în energia rafinată a conţinutului. Sublimarea înseamnă că aceeaşi plantă înmagazinează întreaga ei informaţie energetică în ceva, care este sămânţa. Deci, în timp ce noi culegem roadele şi ne bucurăm de belşugul toamnei, totul se „înmulţeşte” la nivel infinitezimal, unde totodată se şi salvează ca specie. Noi vom consuma ce se vede, iar pământul va închide în el ceea ce nu se vede fizic.

Iată de ce acest Semn zodiacal este unul cu totul special. Nu poate supravieţui şi nu poate rodi decât tot ceea ce este pur şi perfect; şi nimic nu poate fi pur şi perfect dacă fapta aceea sau acel „ceva” nu conţine şi sacrificiul, munca şi compasiunea. Plantele conţin sacrificiul de sine prin care ele se împart în ceea ce ne revine nouă, oamenilor, şi ceea ce revine pământului. Ele sunt rodul proceselor permanente de transmutare a energiilor telurice şi astrale de a creşte, de a se coace şi de a rodi. Ele sunt compasiunea divină prin care Dumnezeu ne hrăneşte din trupul Său. Cei din vechime au înţeles aceste lucruri care, pentru noi, astăzi par simple poveşti.
Să mulţumim fiinţelor minunate din constelaţia Fecioarei care, prin Semnul zodiacal omonim, infuzează planul Pământului cu aceste energii pe care noi le folosim pentru a deveni, înainte de toate, fiinţe smerite, compasive, altruiste, dinamizând şi amplificând discernământul pentru a înţelege corect misterele şi farmecul vieţii.