Curele de dezintoxicare

| Dr. Monica Benedicta | Medic medicină de familie |

Din vremuri străvechi, înţelepţii au observat că, atunci când oamenii acordă prea multă atenţie plăcerii de a mânca, ajungând la excese periculoase, ei se îmbolnăvesc. Acest fapt este acum demonstrat ştiinţific de tot mai multe studii, a căror concluzie comună este aceea că, în funcţie de constituţia noastră fizică, emoţională şi mentală, anumite alimente ne sunt indicate, iar altele nu, chiar daca noi simţim plăcere atunci când le mâncăm.
Intoxicarea sau încărcarea reprezintă o acumulare de reziduuri în organism, fiind întotdeauna o etapă preliminară îmbolnăvirii. Prima cauză de intoxicare este alimentaţia greşită din punct de vedere cantitativ, calitativ, al ritmicităţii sau/şi al atitudinii interioare pe care o avem la masă. Numeroase studii ştiinţifice arată că alimentele contraindicate constituţiei noastre, consumul exagerat de alimente, luarea meselor la ore târzii determină apariţia de produşi de metabolism greu sau imposibil de eliminat în condiţii normale. Toţi aceşti produşi reprezintă toxinele despre care vorbim şi care, prin acumulare, diminuează şi activitatea organelor de eliminare (pielea, mucoasele, rinichii, colonul, ficatul, vezica biliară şi plămânii). Se creează astfel un cerc vicios care, în absenţa unei intervenţii exterioare, tinde să agraveze intoxicaţia, conducând, în final, la manifestarea fizică a bolii.
Despre alimentele recomandate fiecărui tip constituţional vom vorbi pe larg în cadrul rubricii Pricipii de alimentaţie. E necesar, însă, să ştiţi că toate alimentele chimizate şi industrializate produc intoxicare, cu atât mai mare cu cât componenta sintetică este mai importantă; cu alte cuvinte, aproape tot ce mâncăm în România de azi ne intoxică.
Dezintoxicarea reprezintă procesul prin care organismul elimină – în mod spontan sau provocat – produşii de degradare metabolică acumulaţi. Din cele expuse până aici este uşor să deduceţi că dezintoxicarea are loc cu intensitate normală numai în organismele sănătoase. Organismele în care s-a acumulat deja un anumit grad de toxicitate sunt incapabile să elimine impurităţile în ritmul necesar; în aceste cazuri sunt necesare curele de dezintoxicare, modalităţi eficiente care “topesc” reziduurile depuse şi le mobilizează, eliminându-le.
În cele ce urmează vă vom prezenta una dintre cele mai eficiente modalităţi de detoxifiere a organismului: postul negru cu apă.
POSTUL NEGRU, repausul alimentar, sau aşa-numitul „regim de zero calorii” pe care îl folosesc în prezent multe clinici de endocrinologie şi nutriţie de peste hotare, este cel mai eficient mijloc de purificare a organismului. El se practică de peste 2500 de ani, printre adepţii săi aflându-se Hipocrate, Socrate, Pitagora şi Plutarh. Acesta din urmă îşi sfătuia prietenii, când se îmbolnăveau, să nu mănânce nimic cu o zi înainte de a pleca la medic, iar Pitagora primea la prelegerile sale numai pe aceia care posteau câteva zile la rând.
Prin post negru cu apă, organele care participă la digestie sunt puse în repaus, ţesuturile se curăţă, iar celulele întineresc, metabolizând preferenţial proteinele îmbătrânite. De asemenea, postul fortifică organismul, îmbunătăţeşte memoria şi atenţia.
Noi vă recomandăm cu toată căldura să vă alegeţi o zi din săptămână în care să ţineţi post negru cu apă în mod regulat. E bine să alegeţi, pentru început, acea zi din săptămână în care sunteţi de regulă mai liniştiţi, mai fără probleme. Puteti posti toată ziua sau, dacă nu vă simţiţi suficient de “înzestraţi”, măcar de la răsărit până la apus. În oricare dintre cele două situaţii aţi fi, urmăriţi să beţi între 2 şi 4 litri de apă în 24 de ore, pentru a ajuta la spălarea organismului. După numai câteva săptămâni veţi vedea efecte remarcabile: îmbunătăţirea digestiei, curăţarea pielii, o stare de tonus general şi de optimism. Acest obicei, odată dobândit, îl veţi putea păstra pentru tot restul vieţii, schimbând eventual, la intervale mai mari de un an, ziua din săptămână. Este un obicei benefic pentru orice om, indiferent dacă are sau nu manifestări de boală. La unii dintre dumneavoastră este posibil, totuşi, ca în ziua de post să apară fenomene de disonfort sau chiar dureri. Nu renunţaţi! Consecvenţa vă va conduce la rezultate!
Postul negru de mai multe zile se va realiza numai sub directa supraveghere a unui medic sau a unei persoane calificate (terapeut). El se adresează, de obicei, persoanelor cu probleme deja manifeste. În funcţie de starea de vitalitate a organismului, se recomandă cure de post negru de 2-3 zile pe săptămână, timp în care se va consuma doar apă, în cantităţi de aproximativ 4 litri pe zi. Chiar şi în afara zilelor de post, pentru a favoriza eliminarea în permanenţă a toxinelor din organism, este recomandată ingerarea a minimum 2 litri de lichide pe zi. Acest tip de post negru cu apă se adresează în principal celor care suferă de obezitate, dar şi persoanelor cu o vitalitate bună şi care prezintă afecţiuni de gravitate medie.
Există şi situaţii foarte grave, în care este necesar postul negru prelungit (mai mult de 7 zile), dar ele necesită o supraveghere strictă şi, de aceea, nu le vom trata în paginile acestui magazin.
Deşi în aparenţă problema postului negru este foarte simplă, există totuşi câteva detalii esenţiale asupra cărora simţim nevoia să insistăm.
Fiind o cură de eliminare, postul negru cu apă se va începe numai pe lună în scădere. Consumul de apă este esenţial, în absenţa lui existând pericolul unei autointoxicări grave (e ca şi când aţi muta mizeria dintr-un loc în altul). Apa se va bea numai cu înghiţituri mici, căutând să o “mestecaţi”. Este bine să folosiţi apă plată, nu apă carbogazoasă! Vă recomandăm în această direcţie apa de Vâlcele (care este foarte puţin carbogazoasă şi foarte intens mineralizantă).
Un alt detaliu ţine de atitudinea interioară pe perioada postului. Cercetările întreprinse în Occident şi în Europa de Est au dovedit o netă deosebire între persoanele care postesc în scopuri spirituale şi cele care doar se abţin de la mâncare. Dacă în primul caz efectele care apar sunt de-a dreptul neaşteptate şi chiar miraculoase (stare de pace interioară, de împăcare cu sine şi cu ceilalţi, dobândirea capacităţii de a ierta şi de a iubi, fortifierea imunităţii, vindecarea bolilor), în cel de-al doilea caz subiecţii sunt aproape la polul opus: iritabili, stresaţi, slăbiţi, sensibili la boli, agresivi. Celor care se află în ultima categorie le sugerăm, dacă decid să abordeze orice formă de post, să urmărească să  fie cât mai interiorizaţi, cât mai tăcuţi, indiferent de provocările exterioare. Prin tăcere şi autoobservare putem detecta propriile noastre probleme, propriile tendinţe greşite, pe care până atunci le atribuiam celorlalţi. În acest fel, puţin câte puţin, noi vom începe să dobândim controlul asupra reacţiilor noastre, apropiindu-ne din ce în ce mai mult de adevărata noastră natură, care este una spirituală, divină.
De fapt, orice îmbolnăvire este un semn al îndepărtării noastre de Dumnezeu, motiv pentru care adevărata vindecare (care nu înseamnă doar dispariţia simptomelor fizice!) nu poate fi concepută decât în condiţiile unei apropieri de Divin.

 

error: Acest continut este protejat !!
Scroll to Top