| Dr. Andreea Dragomirescu | Medic medicină de familie | Competenţă apifitoterapie |

Motto:”I-am spus cireşului:  Frate, vorbeşte-mi despre Dumnezeu. Şi cireşul a înflorit” (Nikos Kazantzakis)

E primăvară şi suntem invitaţi, cu sau fără voie, la o întreagă simfonie de arome şi culori: vremea florilor. Natura ne oferă cu dărnicie tot ce are mai valoros pentru că acum, în momentul înfloririi, plantele au potenţialul maxim de frumuseţe, dar şi de tămăduire. Acum principiile lor active sunt cel mai intens concentrate şi e momentul cel mai potrivit pentru a le culege.

Descriere
Au înflorit salcâmii şi mireasma lor îmbătătoare ne atrage atenţia că a venit vremea să ne bucurăm de florile de salcâm, pe care în copilărie le savuram direct de pe ramuri.
Legendele despre salcâmi sunt vechi de mii de ani, pentru că salcâmul era răspândit încă din antichitate în Egipt şi deşerturile Arabiei şi a fost asociat adeseori cu nemurirea, cu viaţa veşnică. Salcâmul era copacul sacru al lui Neith, zeiţa egipteană a războiului, cea mai “bătrână” dintre zeităţile egiptene. Altă legendă povesteşte că trupul neînsufleţit al lui Osiris, ucis de fratele său Typhon, a fost găsit de Isis, perfect conservat, în trunchiul unui salcâm. Unele legende medievale spun că din ramurile unui salcâm a fost făcută cununa de spini a lui Isus…
Deoarece avea lemnul rezistent, salcâmul era arborele cel mai folosit de egipteni în antichitate pentru fabricarea de arcuri şi săgeţi, dar şi pentru construcţia navelor.
La arabi răşina salcâmului, recoltată după ploaie, era folosită pentru prepararea gumei arabice, întrebuinţată în alimentaţie, în scop terapeutic, şi de asemenea pentru vopsele şi adezivi.
Salcâmul a fost adus în România ca plantă ornamentală; creşte în zonele de câmpie şi deal. Deşi după uscare lemnul său este foarte rezistent, este un arbore sensibil la ger şi îngheţuri timpurii, iar curenţii puternici îi determină creşteri neregulate.
În scop terapeutic se pot folosi florile, frunzele şi scoarţa, dar cele mai utilizate sunt florile care se recoltează în mai-iunie şi se usucă la soare sau în încăperi foarte bine aerisite.

Acţiune terapeutică

• antispastică în special pentru tractul respirator;
• antiacidă gastrică;
• emolientă;
• uşor sedativă;
• colagogă (stimulează secreţia de bilă de la nivel hepatic).

Indicaţii terapeutice
Cu administrare internă, în:
– gastrită, ulcer gastric şi duodenal, pirozis (senzaţie de arsură în zona stomacului) alături de gălbenele şi tătăneasă;
– astm bronşic, împreună cu cimbrişor şi isop;
– tuse, alături de pătlagină;
– răceli, alături de cimbru şi muguri de pin;
– cefalee (dureri de cap) în combinaţie cu busuiocul;
– insomnie, alături de tei şi talpa gâştei.
Cu administrare externă: popular se utiliza pulberea de flori de salcâm pentru tratarea rănilor şi arsurilor

Mod de administrare

• În alimentaţie în multe zone rurale florile de salcâm sunt folosite pentru prepararea de clătite şi şerbet.
• Cel mai eficient mod de utilizare terapeutică este sub formă de pulbere: florile se râşnesc fin şi din pulberea rezultată se ia câte o linguriţă de 4 ori pe zi, la intervale regulate, cu minim 30 minute înainte de masă, se ţine sublingual 15 minute apoi se înghite cu puţină apă plată.
• Maceratul se prepară din două linguri pline de plantă la 1 litru de apă plată; se lasă la temperatura camerei peste noapte,dimineaţa se strecoară şi se bea peste zi, cu înghiţituri mici.