| Dr. Andreea Dragomirescu | Medic medicină de familie | Competenţă apifitoterapie |

Descriere
În tradiţia multor popoare, noaptea de sânziene (23 spre 24 iunie) este o noapte magică, în care Porţile Cerului se deschid şi zânele coboară pe pământ, iar Sânziana, floarea cu nume de zeiţă, este considerată o plantă magică, folosită din timpuri străvechi în descântece şi leacuri.
Numele sânzienei provine probabil din latinescul ”Sancta Diana”, iar popular planta mai e denumită închegătoare sau smântânică, pentru proprietatea ei de a coagula laptele, proprietate evidenţiată şi de denumirea ştiinţifică a genului:  ”Galium” provenit din grecescul ”gala” ce înseamnă ”lapte”.
Tradiţia spune că sânzienele au puterea de a îndepărta răul şi boala. În trecut se puneau flori de sânziene în patul femeilor ce urmau să nască, pentru că se considera că astfel vor avea o naştere mai uşoară; există legende ce spun că în ieslea în care s-a născut Isus erau, în loc de paie, flori uscate de sânziene.
În Noaptea de Sânziene se fac mănunchiuri de flori de sânziene cu care se împodobesc ferestrele, porţile, streşinile caselor, pentru a-i apăra pe oameni de duhurile rele şi se pun cununi în coarnele vitelor pentru a le feri de rău. Femeile îşi pun florile în jurul mijlocului pentru a fi ferite de dureri, iar fetele tinere îşi împletesc cununi de sânziene pe care le poartă pe cap pentru a fi sănătoase şi îndrăgite de băieţi. Roua de pe sânziene culeasă în ziua de sânziene se întrebuinţează în bolile ochilor, iar planta întreagă se pune în apa de baie a copiilor pentru a-i întări.
Planta e răspândită în Europa şi Asia; creşte prin fâneţe, margini de păduri, tufărişuri, din zona de câmpie până în etajul alpin. Are tulpină subţire, în patru muchii, ce ajunge la o înălţime de 30-60 cm, frunze înguste şi alungite, grupate câte 7-8 în jurul unui nod şi flori mici, albe la specia Galium mollugo şi galbene la specia Gallium verum. Florile răspândesc o mireasmă puternică, asemănătoare cu a mierii. Sânzienele înfloresc din mai până în septembrie; în scop terapeutic se foloseşte partea aeriană, care se recoltează în momentul înfloririi şi se usucă la umbră.

Compoziţie chimică
– irdoide cu acţiune antiinflamatoare, analgezică, sedativă;
– favonozide cu acţiune diuretică şi antiinflamatoare;
– aninuri cu acţiune cicatrizantă;
– acid citric;
– substanţe minerale;
– enzime.

Acţiuni terapeutice
Sânzienele sunt în primul rând cunoscute pentru acţiunea de echilibrare a funcţiei tiroidiene; mai au de asemenea acţiune:

• diuretică;
• antispastică;
• depurativă;
• uşor sedativă;
• uşor laxativă;
• cicatrizantă;
• coleretică (stimulează eliminarea bilei din vezica biliară);
• colagogă (stimulează secreţia hepatică de bilă);
• afrodiziacă.

Indicaţii terapeutice      
Cu administrare internă:
– afecţiuni ale glandei tiroide: hipo- sau hipertiroidie, noduli tiroidieni;
– faringite, laringite, amigdalite, alături de salvie;
– afecţiuni urinare: cistite, pielonefrite, litiază urinară, alături de splinuţă, zămoşiţă şi frunze de mesteacăn;
– gută, reumatism;
– insomnie, alături de tei şi talpa gâştei;
– erupţii cutanate alergice împreună cu trei fraţi pătaţi şi rădăcina de brusture.

Cu administrare externă:
– plăgi, răni;
– reumatism;
– erupţii tegumentare.

Mod de administrare
Intern se poate administra sub formă de :
– pulbere: planta uscată se râşneşte fin cu o râşniţă electrică curată; din pulberea obţinută se ia câte o linguriţă de 4 ori pe zi, la intervale regulate, cu minim 30 minute înainte de mese, se ţine sublingual 15-20 minute apoi se înghite cu puţină apă plată;
– macerat la rece: se pun 2 linguri pline de plantă la 1 litru de apă plată şi se lasă aproximativ 7 ore (peste noapte) la temperatura camerei, apoi se strecoară; se bea pe parcursul unei zile, cu înghiţituri mici, între mese;
– tinctură.
Extern se utilizează sub formă de:
– cataplasme cu pasta obţinută din pulberea de plantă amestecată cu puţină apă, aplicată pe zonele afectate;
– cataplasme cu macerat de plantă (se foloseşte un macerat mai concentrat, din 5 linguri de plantă la 1 litru de apă);
– gargară cu macerat, în cazul afecţiunilor tiroidiene, laringiene, faringiene;
– unguent: se aplică local pe articulaţiile dureroase în caz de reumatism; de asemenea se recomandă ca adjuvant în: eczeme, furuncule, erizipel.