Pelinul este o plantă perenă şi aromată, cu frunze verzi-cenuşii acoperite de perişori albi şi mătăsoşi. Inflorescenţele mici şi galbene apar vara şi toamna, în mănunchiuri. Plantă de grădină foarte populară în multe părţi ale lumii, pelinul este originar din Europa, Asia şi Africa. Creşte adesea pe terenurile virane şi pe marginea drumurilor. Pelinul poate atinge şi 1-1,2 metri în înălţime. Cu toţii ştim cum arată pelinul şi cred că i-am simţit şi gustul măcar o dată. Pelinul îl recunoaştem după mirosul înţepător, după florile galben pal (în perioada iulie-septembrie) şi după frunzele verzi pe faţă şi argintii pe dos.

Printre compuşii activi ai pelinului se numără uleiul esenţial, flavonoidele, lignanii, lactonele sesquiterpenice şi acizii fenolici. Circa 35% din uleiul esenţial este compus din tujonă, substanţă toxică, dacă este administrată în exces.

Conţinutul chimic

– ulei eteric în proporţie de 0,2-0,4 % în herba proaspătă, predominând în frunze bazale şi flori. Prin extragere capăta o culoare verde închis-albastră datorita transformării proazulenei în chamazulene.

Componentele odorante din ulei sunt:

– compuşi monoterpenici oxigenaţi: tujona (40-70 %), terpineol, nerol, cineol, linalool, borneol, eucaliptol;

– sequiterpenoide: cariofilen (15 %), chamazulen (6 %), bisabolen, selinen, cadinen;

– hidrocarburi monoterpenice: pinen, tujen, felandren, sabinen, mircen, cimen, camfen;

– flavonoizi taninuri, rezine, rasini, mucilagii, substante amare (artemarina, artemaridina, absintina, anabsintina), carotenoizi, sitosterine;

– acizi organici (izovalerianic, nicotinic);

– acizi graşi (palmitic, linoleic, arahidic, lauric, stearic, miristic oleic);

–  vitamine (C, B, A, H, acid folic);

– săruri minerale (K, Ca, Na, Fe, P, Mn, Zn, Cu, Mo, B).

Proprietăţi terapeutice: antispastice, stimulente ale secreţiei gastrice, antiinflamatoare asupra mucoasei gastrointestinale, laxative, hemostatice, excitante, vermifuge (antihelmintice), aperitive, tonic-amare; hipotensive, depurative, febrifuge; diuretice, emenagoge în reglarea menstrelor dureroase; sedative, antiisterice, antiepileptice;

dezinfectante, antimicotice, bacteriostatice, insecticide, cicatrizante.

Recoltarea se face la începutul înfloririi când există procentul maxim de ulei eteric şi de principii active; se începe din iunie şi se eşalonează până în septembrie. Se execută numai pe timp uscat, între orele 12-17, deoarece pe vreme ploioasă sunt spălate principiile amare prin perii de pe suprafaţa frunzelor. Se pot obţine 2-3 recolte pe an.

Uscarea se face, obligatoriu, la umbră deoarece lumina decolorează foarte uşor frunzele. Herba se întinde în strat subţire pe rame în şoproane şi încăperi aerisite sau se usucă artificial la sub 35°C. Producţia de herba cultivată este de 3.000-4.000 kg/ha. După uscare, produsul păstrează culoarea naturala, mirosul caracteristic şi gustul puternic amar.

Rădăcinile se recoltează primăvara (martie-aprilie) şi toamna (septembrie-noiembrie).

Pelinul are foarte multe proprietăţi, trebuie doar să ştim cum să folosim această plantă minunată. Pelinul este folosit îndeosebi pentru purificarea organismului nostru. Aşadar, pelinul tratează diverse afecţiuni ale tractului gastro-intestinal, ale vezicii, ale rinichilor, probleme ginecologice, dermatite, etc. Se pot face astfel spălături vaginale cu pelin, spălături ale tractului urinar, de asemenea, se pot pune câte 10 picături de ceai de pelin în fiecare nară atunci când sunteţi foarte răciţi. Pelinul este un dezinfectant minunat şi se foloseşte mai ales pentru arsuri de orice tip. Opărelile cu lichide fierbinţi, arsurile, chiar şi plăgile pot fi tratate cu ceai de pelin. Acesta curăţă şi usucă rana. Afecţiuni ale ficatului şi rinichilor de asemenea se tratează cu ajutorul pelinului.

Pelinul alb sta la baza uneia dintre cele mai vechi şi puternice reţete de purificare a organismului. Vindecătorii satelor tratau cu ea aproape toate bolile asociate cu procesul inflamator: afecţiunile tractului gastro-intestinal, ale rinichilor şi vezicii urinare, dermatitele şi problemele ginecologice, în special cele provocate de tricomonade. Prezenţa ciupercilor parazite de pe tractul gastro-intestinal se ghicea şi în funcţie de aspectul exterior al bolnavului: acnee, seboree, asprimea pielii, pete maronii sau de alte culori, riduri sau chelie prematură, papiloame, călcâie crăpate, exfolierea unghiilor. Datorită faptului că infestarea cu ciuperci parazite scoate din funcţiune sistemul de autoreglare şi autoapărare al organismului, infecţiile respiratorii, amigdalita, polipii se ţin scai de persoanele în cauza. Amar şi aromat, pelinul lupta cu succes cu tricomonadele, hlamidiile, herpesul, candida, giardia şi alti musafiri nedoriţi cu care suntem infestaţi.
O cura de curăţare terapeutica cu pelin durează 7 zile şi se face de doua ori pe an, primăvara şi toamna, începând din a 3-a zi după Luna Plină. Aveţi nevoie de pelin uscat (în jur de 100 g), care se administrează sub forma de pulbere. Înainte de folosire, pelinul se râşneşte, ca să obţineţi o pulbere fină. În timpul verii, se folosesc şi floricelele proaspete. Când pelinul este uscat bine, se freacă între palme şi se cerne prin sită. Părţile lemnoase ce rămân în sită se folosesc pentru clisme şi spălături.
Mod de administrare: în primele 3 zile se înghite cate 1/4 de linguriţă de pulbere, cu 100-150 ml de apa, la fiecare 2-2,5 ore, indiferent de timpul mesei, inclusiv pe timp de noapte. Înainte de înghiţire, pelinul se tine câteva secunde în gură, se amestecă bine cu saliva. Următoarele patru zile se administrează aceeaşi cantitate, de 6 ori pe zi.
Concomitent cu tratamentul intern, în fiecare seara se fac clisme cu infuzie de pelin şi spălături vaginale. Se prepară infuzie dintr-o lingură rasă de pelin, într-un litru de apă clocotită, şi se pune la infuzat în vasul acoperit cu capac. Când apa se răceşte la aproximativ 40 de grade, se strecoară, se pun separat 100 ml de infuzie, iar cu 900 ml se face o clismă. Înainte de culcare, cu 50 ml infuzie (din cei 100 ml rămaşi) se face o microclisma în colon folosindu-se o pompă mică pentru copii, în aşa fel încât lichidul să fie absorbit complet în colon, iar cu 50 ml rămaşi, femeile fac spălături vaginale, în vreme ce bărbaţii introduc infuzia în uretră.

Cei cu imunitate slabă, răceli dese sau guturai picură câte 7-10 picaturi de ceai de pelin în fiecare nara.

Amăreala pelinului ajută şi la slăbit

Toate procedurile se fac timp de 7 zile, fără pauza, şi se ţine un regim alimentar strict. Din meniu se elimină categoric carnea, peştele, lactatele, ouăle, produsele de patiserie, iar alcoolul şi fumatul sunt interzise. Se consuma legume, fructe, nuci, cereale, uleiuri vegetale. E greu? Nu cred, mai ales atunci când miza este un organism purificat, sănătos, întinerit. Cantitatea de pâine se reduce la 200 g, cu condiţia să nu fie proaspătă, cel mai bine să fie puţin uscată. Fără o dietă specială nu se obţin rezultatele dorite. În timpul curei, sunt posibile stări de slăbiciune, acutizarea simptomelor la afecţiunile existente sau încă nedescoperite, dureri în articulaţii sau în zona ficatului, provocate de eliminarea toxinelor în cantităţi mari. Între cure, puteţi înghiţi floricele de pelin, în prima zi câte una la fiecare 2 ore, apoi cate 3-4, în special în caz de intoxicaţie alimentară, după evenimente cu mese abundente şi nesănătoase, balonări, constipaţie sau diaree.
Cei care nu pot suferi gustul amar al pelinului pot să-l amestece cu puţină dulceaţă sau miere de albine.
Terapia cu pelin le este contraindicată femeilor însărcinate. În caz de supradozare pot apărea reacţii adverse: voma, vârtej.

Extern

Insomnie

Se pune la fiert o lingură de pelin în 250 ml apa şi se lasă să fiarbă 5 minute. Un prosop de bumbac se înmoaie în decoctul strecurat, se stoarce puţin şi se înfăşoară cu el capul, înainte de culcare.
Dureri de cap, migrenă

Se toacă parţi egale de pelin şi leuştean şi se aplică pe locurile dureroase, pe frunte sau pe tâmple. Se ţine 30-40 de minute. Metoda diminuează durerea, dar nu elimină cauza, de aceea trebuie făcut şi un tratament specific.
Răni, tăieturi, traume ale pielii

Pelinul proaspăt se pisează sau se toaca mărunt, se îmbibă un prosopel cu sucul stors şi se aplică pe rană, lovitură sau vânătaie, acoperindu-se cu celofan, ca să nu se usuce. Pansamentul se schimbă de 5-6 ori pe zi. Când frunzele sunt suculente, se strivesc şi se aplica fără stoarcerea sucului.
Transpiraţia abundentă

Pe timp de vară, se fac băi pentru tot corpul, sau băi locale, pentru tălpi sau palme, cu scoarţă de stejar şi crenguţe de pelin. După procedura, corpul emană o aroma deosebit de plăcută.

Varice, tromboflebita

Un pahar de frunze proaspete de pelin se mixează, până se obţine o pastă, ce se amestecă cu 500 ml de lapte prins sau chefir. Amestecul se unge pe o fâşie de bumbac, se aplică pe locurile afectate, şi se acoperă cu celofan. Se pansează şi se stă culcat timp de 30-40 de minute, cu picioarele ridicate pe o perna.
Dureri de picioare

Ţăranii care poartă încălţăminte de cauciuc suferă, adesea, de dureri provocate de inflamarea periostului. Pe o bucata de ţesătură de in (de ex. un prosop de bucătărie), întinsă pe fundul unei oale, se pun crenguţe subţiri de pelin, într-un strat de 5 cm, şi se toarnă deasupra apa clocotită, cât planta să fie acoperită. Se ţine sub capac până se răceşte la 50 de grade. Se stoarce cârpa şi se aplică pe locul bolnav, în aşa fel ca articulaţia să fie acoperită în totalitate cu pelin. Deasupra prosopului se înfăşoară o ţesătură de lână naturală sau se încalţă şosete din lână de ţară. Se înveleşte piciorul apoi cu o pătură, ca să păstreze căldura mai mult de 30 de minute. Procedura se repeta zilnic, până la îmbunătăţirea stării bolnavului.

Hemoragie retiniană

Se confecţionează un tampon dintr-o linguriţă de frunze tocate, învelite în 2 straturi de tifon. Se scufundă în apă clocotită, se răceşte până la o temperatură suportabilă şi se aplică pe ochiul cu probleme, pentru 15 minute, de 3-4 ori pe zi.

Tinctura de pelin

Se utilizează contra paraziţilor intestinali şi pentru remedierea gastritei hipoacide.
Se prepară o tinctură din: 100 g de pelin tocat mărunt, macerat în 500 ml de alcool dublu rafinat (sau de 70 de grade), ţinut la întuneric timp de 3 săptămâni. Dimineaţa, pe nemâncate, se dizolvă 10-15 picături (în funcţie de greutatea corporală) în 50-75 ml de apa şi se bea timp de 30-40 de zile. Între timp, vor dispărea senzaţiile neplăcute la nivelul stomacului ce apar după masă, ca şi senzaţia de greaţă ce apare dimineaţa, după trezire. Tinctură se foloseşte şi ca o componentă în curele de slăbire.

Sucul de pelin

În medicina populară, găsim şi reţete cu suc de pelin. Frunzele şi florile spălate sub un jet de apă caldă şi zvântate bine se dau prin maşină de tocat carne. Sucul se stoarce manual, printr-un ciorap sintetic sau prin pânză topită. La un kilogram de celuloză rămasă, se adaugă 150 ml de apa distilată. Se amesteca bine, se lasă o ora şi se mai stoarce o dată, după care se amestecă cu sucul stors. Ca să se păstreze mai bine, sucul se amestecă în proporţie de 1:1 cu miere de albine şi cu alcool dublu rafinat (10% din cantitatea totală).
Întrebuinţări: Sucul de pelin se bea pentru prevenirea sau vindecarea crampelor, în caz de epilepsie, astm bronşic, dureri de cap. De 3-4 ori pe zi se dizolvă 1-2 linguriţe (în funcţie de greutatea corporală) de suc în 75 ml de apă şi se bea timp de 2-3 săptămâni.

Sucul amestecat cu alcool dublu rafinat se bea în cazuri de pietre la rinichi, insomnie, se foloseşte pentru tamponarea rănilor.
Nu măriţi doza recomandată!
Afecţiuni cronice sau toxice ale ficatului (hepatite, intoxicaţii alcoolice sau chimice). Timp de o săptămână, se bea cate o linguriţă de suc, diluată în 50 ml de apa, de 3 ori pe zi, înainte de masa, apoi se beau câte 2 linguriţe, timp de 2 săptămâni, şi cate o lingură, încă 3 săptămâni. După 6 săptămâni, doza de suc se înlocuieşte treptat cu sucuri de pătlagină, păpădie, coada-calului.
Insomnie. În 150 ml de apă caldă se adaugă o lingură de suc de pelin şi 1-2 linguriţe de miere de albine. Se bea cu 30 de minute înainte de culcare.
Afecţiuni ginecologice, mastopatie, nevroză. O lingura de suc de pelin se amestecă cu suc de mentă şi talpa-gâştei, câte o lingură de fiecare. Cantitatea obţinută se împarte în trei şi se consumă în trei reprize, în timpul zilei, între mese, timp de trei săptămâni.

Convulsii, crize epileptice, excitaţie nervoasă, astm bronşic, dureri de cap. Se beau câte 1-2 linguri de suc diluat în 75 ml de apa, de 3-4 ori pe zi, după masa, timp de 2-3 săptămâni.

Uleiul de pelin

Se râşnesc sau se pisează în piuliţă seminţe de pelin şi se amestecă pulberea obţinută cu ulei nerafinat, în proporţie de 1:4. Se macerează la căldură, timp de 12-24 de ore. În cazuri de insomnie, dureri sau spasme ale tractului gastro-intestinal, se picură 1-2 picături pe un cubuleţ de zahăr şi se ţine în gură, până la dizolvare. Se foloseşte şi extern, în dermatologie.

Vinul de pelin

Un pumn de frunze de pelin se pun la macerat, vreme de o săptămâna, într-un litru de vin dulce. Se strecoară şi se ţine în sticlă cu dop. Se ia câte o lingură, de trei ori pe zi, după mesele principale. Se recomandă în durerile de stomac şi alte dereglări ale tubului digestiv.

Contraindicaţii

Nu uitaţi că pelinul este toxic! În nici un caz să nu măriţi dozele recomandate! Folosirea excesivă, supradozarea de preparate cu pelin, inclusiv de băuturi alcoolice ce îl conţin, sau folosirea pe termen lung duce la intoxicarea organismului, cu dereglări în activitatea sistemului nervos central, halucinaţii, spasme musculare. Între cure, se face obligatoriu o pauză, în medie de două luni. Pelinul le este contraindicat femeilor însărcinate.

Pelinul în bucătărie

Amăreala pelinului ajută şi digestia
Pelinul proaspăt, dar şi uscat, se asociază excelent cu multe alimente. Strămoşii noştri, făcând popas după un drum lung şi obositor, scoteau pâine sau mămăligă, tăiau felii de slănină, şi pe fiecare felie puneau un condiment aromat: 2-3 frunzuliţe tinere de pelin.
Florile pelinului pot înlocui piperul negru în sosuri, grătare şi alte preparate culinare. Treptat, folosirea pelinului pe post de condiment va deveni o obişnuinţă utilă şi vă va ajuta să scăpaţi de diverse probleme de sănătate.

Pelinul în uz casnic

Pelinul proaspăt, cules de pe deal, este un luptător renumit cu „oaspeţii nepoftiţi” din casele noastre: gândaci de bucătărie, ploşniţe, căpuşe, iar aroma lui puternică curăţă aerul din casă. Planta are o energie pozitiva, caldă, deoarece acumulează în florile sale energia solară, de aceea trebuie neapărat folosită în timpul curăţeniei, ca să dezinfectăm şi să asanăm atmosfera şi „spiritul” casei. Cu infuzia obţinută din 5 litri de apă şi 50 de grame de pelin se spală sau se şterg geamurile, pereţii, duşumeaua şi mobila. O să scăpaţi nu numai de praf, dar şi de energiile negative.
Bătrânii afumau locuinţele cu pelin amar în perioadele de epidemie.

Alte utilizări

În industria alimentară serveşte la prepararea vermutului şi a altor băuturi aperitive. Vermutul se prepară dintr-un amestec, în părţi egale, de pelin + lavandă + maghiran + menta + rozmarin + salvie. Din amestec se iau 50 g şi se pun într-un litru de vin alb şi se macerează 8-10 zile, cu agitare repetată. Se trece în sticle bine închise şi se consumă câte un păhărel înainte de mese. Pulberea de pelin se pune în supe şi alte mâncăruri, având efecte în boli de ficat şi în sporirea apetitului.

La prepararea săpunului casnic se foloseşte pulberea sau extractul de pelin.

în combaterea moliilor şi puricilor din locuinţe se pun plante proaspete sau uscate printre haine şi în pat.

În unităţile zootehnice se recomandă a se introduce pulbere de pelin în concentrate la animale mari, se pun infuzii sau pilule în mâncare la animale mici. La iepuri de casă, pulberea de pelin presărată pe furaje are efect vermifug. Pentru îndepărtarea muştelor din grajduri se plasează mănunchiuri de plante proaspete.

În medicina veterinară se utilizează infuzia concentrată din 10 g de herba uscată la 1 litru de apa clocotită, cu care se spală rănile la animale.

Combinat cu vin, neutralizează efectele cucutei şi ajută la vindecarea rănilor produse de muşcăturile animalelor.

Masajul uşor cu miere şi pelin limpezeşte vederea şi face să dispară vânătăile.

Fumul de pelin ars degajă canalul auditiv, iar planta mărunţită, amestecată cu miere şi aplicată pe urechi, uşurează scurgerea mizeriei care le obturează.

Cataplasma cu pelin reduce, de asemenea, infla­maţia produsă de o rana recentă, mai ales în zona capului.

Mâncărimea dispare, folosind doar câteva pica­turi de decoct din pelin, iar planta macerata în vin combate răul de mare.

Învelit într-o pânză şi aplicat în zona inghinală, pelinul „dizolvă”, pare-se, tumorile. Pus sub perna bol­navului, fără ştirea acestuia, îl adoarme, datorita miro­sului puternic.

Cenuşa de pelin închide culoarea parului. Pus în dula­puri, alungă moliile, ames­tecat cu mie­re, reduce inflamaţia limbii şi fa­ce să dispară paloarea din jurul ochilor.

Aplicat sub for­mă de cata­plasmă, pe splină, pelinul des­con­gestionează, iar ames­te­cat cu miere şi plasat în zona ute­rului, facili­tează flu­xul sanguin.

Cerneala diluată cu vin în care s-a macerat pelin pro­tejează manuscrisele de dinţii şoarecilor.

Plinius aduce un elogiu virtuţilor acestei plante şi spu­ne că, în zilele de sărbătoare, romanii ofereau o cupă cu suc de pelin învingătorilor din în­trecerile de care, convinşi fiind că darul cel mai demn de un învingător era sănătatea, lucrul cel mai de preţ dintre toate cele pe care şi le poate dori un om. Plinius vorbeşte şi despre virtuţile magice ale pelinului, care – purtat la sân – îi apară atât pe bărbaţi, cât şi pe femei de otravă şi de animalele sălbatice.

Şi celţii i-au conferit pelinului virtuţi magice speciale, punându-l în fruntea celor nouă plante folosite în descântece. El face parte şi din mănunchiul de 99 de flori ce sunt duse şi aşezate în biserică, de ziua Înălţării la Cer a Maicii Domnului,  o nouă dovadă a felului în care tradiţiile păgâne au fost asimilate de creştinism.

Neîntrecuţi cunoscători ai medicinei magice, era imposibil ca dacii să nu fi apelat, şi ei, la pelin, în practicile lor de tămăduire. Aceasta este singura explicaţie pentru popularitatea uriaşă a plantei, folosită şi astăzi ca leac în nenumărate boli. Puterea ei de tămăduire este deosebit de mare, mai ales dacă este culeasă în preajma solstiţiului de vară, pe 24 iunie, de ziua Sfântului Ioan Botezătorul.

În satele din zona Munţilor Moma, supravieţuieşte o credinţă străveche conform căreia rădăcina de pelin ia foc, în ziua de Sf. Ioan – ori la ora 12 la amiază, imediat după ultima bătaie de clopot la biserică, ori între 11 şi 12 noaptea. Scoasă imediat din pământ ea are putere mare de vindecare, mai ales în epilepsie, dacă e dezgropată fără a se rosti vreun cuvânt. Tămăduirea e cu atât mai rapidă, cu cât culegătorii sunt copii sau fecioare neprihănite.

O altă superstiţie spune că persoana care în Vinerea mare a Paştilor merge cu spatele către o tufă de pelin şi îi dezgroapă rădăcina va găsi în ea un vierme mic, negru. Planta se pune noua zile într-o sticlă, vreme în care omul în cauză nu se spală şi nu se roagă, iar în fiecare zi, aruncă o bucăţică de pâine sub masă. În ziua a noua, viermele începe să vorbească şi îndeplineşte toate dorinţele. Dar banii câştigaţi cu ajutorul lui, într-o zi trebuie cheltuiţi, altfel dispar.

În unele zone din ţară, din pelin se fac cunune în ziua de Sânziene şi se atârnă în grajduri, pentru a feri vitele de spiritele malefice. Tot din flori de pelin se fac cingători şi se poartă în hore, aruncându-se apoi în foc. În felul acesta, toată necurăţia şi boala şi răul se leapădă şi ard laolaltă cu planta.

Pelinul si bolile de stomac

Hiperaciditatea, refluxul gastric, arsurile, gastritele

Bolile de stomac sunt foarte frecvente în societatea modernă de azi. Fiecare al cincilea cetăţean al lumii suferă de stomac, uneori ani la rând. Cele mai frecvente afecţiuni stomacale sunt: hiperaciditatea, refluxul gastric, arsurile. Acestea nu sunt boli independente, ci simptome ale unor tulburări nervoase sau stomacale. Dacă nu se iau măsuri contra excesului de acid din stomac, se ajunge la gastrite şi chiar la ulcer.
Simptome: pacientul cu aciditate gastrica sporită are o senzaţie de apăsare şi de arsuri în zona stomacului, cel mai adesea, la o oră sau două după ce a mâncat. Alte manifestări sunt: refluxuri gastrice acre, înghiţituri dificile, arsuri pe esofag, greaţă, diaree, limba încărcată, halena, lipsa poftei de mâncare, dureri de stomac, mai ales în partea stângă, pofta de dulce şi acru, constipaţie cronica.
Cauze. Puţine alte suferinţe sunt atât de intim legate de stilul de viaţa personal ca bolile tractului digestiv. Alimentaţia, regimul de munca şi de odihnă şi apăsările psihice au o influenţă nemijlocită asupra organelor digestive. Excesul de acid din stomac e adesea legat de starea sufletească a bolnavului, mai ales la oamenii care nu au ventil prin care să elibereze stresul, ura, oboseala, grijile, emoţiile. Un domeniu care pune cu claritate în evidentă legătură strânsă dintre sănătate şi stările sufleteşti. În afară de cauzele nervoase, bolile de stomac pot fi produse şi de deprinderile alimentare: mâncat lacom şi grăbit, mestecat insuficient, muşcătură greşită, feluri prea iuţi sau prea sărate, exces de alcool, cafea, tutun, mâncăruri prea fierbinţi sau prea reci, exces de grăsimi, mâncare nevariată, dulciuri în exces, mese neregulate şi abuz de medicamente.
Măsuri greşite – simptomele descrise mai sus nu sunt luate, din păcate, în serios, şi boala se agravează. Adesea se recurge la administrarea de bicarbonat, crezându-se, astfel, ca răul e rezolvat. E adevărat ca după administrarea unor remedii alcaline, acidul gastric se neutralizează, dar cauzele nu se înlătură, pentru ca acidul gastric se formează din nou, se apelează din nou la medicamente şi se creează astfel un cerc vicios.
Tratamente corecte – aciditatea gastrică necesită tratarea stilului de viaţă al bolnavului de stomac, constrâns să renunţe la deprinderile greşite, la grijile în exces şi la stres. E necesară o dieta de curăţare ce trebuie ţinută mult timp, dublată de mese regulate şi odihnă. Alcoolul, cafeaua şi tutunul sunt strict interzise. Ca măsuri de prim-ajutor se recomandă: administrarea de argilă (o linguriţă diluată într-un pahar de apă), o cură de boabe de ienupăr de maxim 7 zile, o linguriţă de tinctura de ghinţură diluata în apa, sau mestecatul de migdale sau mere crude, zilnic, în cantităţi moderate. Bolnavii cu exces de acid gastric trebuie să ţină o dieta de curăţare, cu multe legume proaspete, fierte sau călite uşor, brânza de vaci, feluri sărace în grăsimi, supe de fulgi de ovăz, terci de cartofi. Ca băutură dietetică se recomandă sucul de cartofi, neplăcut la gust, dar extrem de eficient. Mesele să nu fie rare şi abundente, ci dese şi uşoare.
Aciditatea gastrică poate fi atenuată şi cu cataplasme calde cu flori de fân, cartofi fierţi şi zdrobiţi, seminţe de in sau ceai de muşeţel. După mese se impune o jumătate de ora de digestie liniştită.

Ceai pentru aciditate gastrică
Se ia câte o linguriţă din următoarele plante: pelin, rădăcină de angelică, frunze de melisa şi mentă. Se amesteca bine. De trei ori pe zi, se opăreşte o lingură de amestec cu o cană de apă clocotită. Se infuzează 5 minute, se strecoară. Se bea neîndulcit, înghiţitură cu înghiţitură, după mesele principale.