Irina Lupaşcu
O zeitate a căminului
Povestea Tulsi începe chiar cu numele ei, care în sanskrită se traduce prin “cea neasemuită”. Dintre miile de zei care sunt veneraţi de hinduşi, zeiţa Tulsi este protectoarea căminului. În fiecare casă din India, există cel puţin o plantă de busuioc. O putem găsi cultivată în afara casei sub forma unor adevărate “păduri de busuioc” sau într-un altar special aşezat în colţul de sud-est al casei. Unii preferă chiar să încastreze câte o plantă de busuioc în toate zidurile locuinţei, la începutul construirii acesteia.
La mijlocul lunii octombrie a fiecărui an, se organizează un festival care durează 5 zile, în cadrul cărora se aduc ofrande zeiţei Tulsi. Festivalul marchează totodată începutul sezonului de nunţi în India. Din rădăcina de Tulsi se fac brăţări şi coliere cu efect de protecţie divină pentru persoana care le poartă.
Un remediu ayurvedic valoros
Tulsi (Ocimum sanctum) sau busuiocul sfânt este o specie de busuioc răspândită pe continentul asiatic. Spre deosebire de surorile europene, planta creşte sub forma unui arbust de aprox. 1m înălţime, cu două varietăţi, care se deosebesc prin culoarea frunzelor: cu frunze roşii sau cu frunze verzi.
Aroma binecunoscută de busuioc se datorează uleiului volatil din compoziţie, responsabil totodată şi de acţiunea terapeutică a plantei.
Se pot prepara multe remedii din busuioc: din întreaga plantă se obţine un ulei cu proprietăţi bactericide şi insecticide, util de asemenea în durerile de urechi;seminţele se folosesc pentru infecţii urinare, iar sucul, respectiv infuzia de frunze sunt un leac imbatabil pentru răceli. Despre utilizarea busuiocului în răceli vom discuta în rândurile de mai jos.
Răcelile şi busuiocul
În cazul acestor afecţiuni frecvente în sezonul rece, medicina ayurvedică recomandă în primul rând remediile pe bază de Tulsi. La fel de utile pot fi: usturoiul, menta, ghimbirul, piperul negru, cuişoarele, gargara cu soluţie salină sau cu Turmeric.
Acţiunile terapeutice ale Tulsi sunt variate:
– analgezică, antipiretică, antiinflamatoare, diaforetică
– antimicrobiană, antifungică
– antispastică
– imunostimulatoare.
Toate aceste acţiuni sunt utile atât pentru prevenirea cât şi pentru ameliorarea simptomelor generale şi a evoluţiei răcelilor.