| Dr. Andreea Dragomirescu | Medic medicină de familie | Competenţă apifitoterapie |

Descriere
Tot în această perioadă (mai-iunie) se pot culege flori de soc (Sambucus nigra), care înfloresc în mai-iunie. Deoarece măduva ramurilor tinere de soc e moale şi uşor de îndepărtat, ele au fost folosite pretutindeni pentru a se fabrica fluiere, flaute, naiuri. Chiar şi denumirea ştiinţifică a socului – Sambucus Nigra – se pare că provine de la un instrument muzical grecesc: sambuca.
Deşi mult mai cunoscut decât salcâmul pentru proprietăţile sale curative, socul are o reputaţie legendară contradictorie. În antichitate se considera că printre ramurile de soc vieţuiesc spiritele, motiv pentru care acestea nu erau tăiate. La germani socul era un arbust sacru, dedicat zeiţei Freya, iar olandezii considerau că ramurile socului adăpostesc un duh căruia îi cereau permisiunea înainte de a le tăia. Altfel, duhul ar fi bântuit orice obiect fabricat din acel lemn de soc.
Mai multe legende medievale europene menţionează că iuda, după ce l-a trădat pe Isus, s-a spânzurat de ramuri de soc. Legenda a fost preluată şi în tradiţia populară românească, ce consideră că locul de lângă soc ”nu e curat”, şi nu se recomanda  să se doarmă sau să se lege vitele sub soc.
Cu toate acestea, proprietăţile curative ale socului au fost bine cunoscute, socul fiind folosit ca şi plantă de leac încă din antichitate. Chiar Hippocrate  recomanda fructele de soc pentru afecţiuni ale tractului respirator superior.
Dacă veţi dori să culegeţi flori de soc în această perioadă, trebuie să ştiţi că se recoltează pe timp însorit, imediat după ce au înflorit şi se usucă într-un loc bine ventilat. După uscare florile se desprind de pe pedunculi prin frecare. Florile ce devin închise la culoare după uscare nu mai au valoare terapeutică.

Acţiuni terapeutice:

• diuretică şi sudorifică datorită flavinozidelor;
• laxativă;
• emolientă;
• antiseptică datorită uleiului volatil;
• imunostimulatoare;
• depurativă (de eliminare a toxinelor din organism);
• antinevralgică.

Indicaţii terapeutice
Cu administrare internă:
– florile de soc sunt utile în toate tipurile de afecţiuni ale tractului respirator superior:rinite, faringite, laringite, gripă deoarece au efect antiviral şi puternic imunostimulator;
– sunt diuretice, deci indicate în afecţiuni ale aparatului urinar şi în retenţii hidrice;
– sunt recomandate în curele de slăbire datorită efectului diuretic, laxativ şi sudorific;
– nevralgii (sciatică, nevralgii intercostale);
– reumatism şi gută datorită efectului depurativ.

Cu administrare externă
– degerături;
– crize acute de gută;
– furuncule;
– abcese;
– conjunctivite.

Mod de administrare

• în ce priveşte folosirea în alimentaţie, socata este bine cunoscută ca băutură răcoritoare şi există zone unde florile de soc, la fel ca şi cele de salcâm, se folosesc la prepararea clătitelor
• pentru administrare internă se utilizează:

– pulberea din flori uscate, câte o linguriţă rasă de 4 ori pe zi sublingual;
– maceratul din două linguri pline de plantă la 1 litru de apă plată, lăsat la temperatura camerei aprox. 7 ore.

• extern se pot face aplicaţii cu pastă din pulbere de flori sau cu un macerat mai concentrat (2 linguri de plantă la 250 ml apă) care se lasă pe zona afectată aproximativ 2 ore.

E primăvară şi e vremea florilor. Bucuraţi-vă de frumuseţea şi aromele lor şi, mai ales, nu uitaţi de efectele lor curative.