| Dr. Andreea Dragomirescu | Medic medicină de familie | Competenţă apifitoterapie |

Descriere
Traista ciobanului este cunoscută pentru calităţile ei curative din antichitate, când era folosită ca laxativ şi afrodisiac; a fost, deasemenea, întrebuinţată în Evul Mediu, după care a fost uitată de medicina clasică până în perioada anilor ‘40 când i-au fost descoperite proprietăţile hemostatice. Desigur, în toată această perioadă de “uitare” a fost permanent utilizată în medicina populară ca şi tonic uterin, hemostatic şi cicatrizant.
În toate limbile europene denumirea ei cea mai frecvent folosită este aceeaşi, traducerea denumirii latine “bursa pastoris” – “traista ciobanului”. La noi mai este denumită popular “ buruiană de friguri”, “coada pisicii”, “punguţa popii”, “tăşcuţă”.
Are rădăcină lungă, pivotantă şi tulpină erbacee neramificată ce poate ajunge între 15-50 cm lungime; frunzele formează, ca şi la păpădie, o rozetă la baza tulpinii, iar florile sunt mici, albe, grupate într-o inflorescenţă. Fructele, mici şi în formă de inimă, sunt cele ce au generat numele plantei.
Înfloreşte de primăvara până toamna. Terapeutic se foloseşte partea aeriană, care este mult mai bogată în principii active dacă se recoltează împreună cu rozeta de frunze de la baza tulpinii. Se recoltează în lunile aprilie-mai, în timpul înfloririi şi se usucă la umbră, în strat subţire. Are capacitatea de a absorbi sărurile din sol, dacă sunt prezente în exces, şi poate fi cultivată în acest scop.
O întâlnim peste tot, pe lângă garduri, drumuri, case, parcuri şi grădini. Ne însoţeşte, cu florile ei albe, mici şi delicate, de primăvara până toamna şi într-atât face parte din peisaj încât arareori o mai observăm. Atât de discretă şi aparent neînsemnată şi totuşi atât de valoroasă…
Este originară din Europa, dar în prezent este răspândită pe tot globul, cu excepţia zonelor mediteraneene; poate fi întâlnită chiar şi în Groenlanda. Creşte de la câmpie până în etajul subalpin. Traista ciobanului i-a însoţit pe europeni oriunde au migrat şi se pare că era necunoscută pe continentul american până la debarcarea primilor europeni. Preferă zonele umede şi însorite, unde se dezvoltă foarte mult, dar poate fi întâlnită şi în zone umbrite şi uscate.

Compoziţie chimică
Traista-ciobanului conţine:
– colină şi acetilcolină cu efect de stimulare a contracţiilor musculaturii netede a tubului digestiv, uterului, vezicii urinare;
– taninuri cu efect cicatrizant şi antihemoragic;
– flavonozide cu acţiune diuretică şi antiinflamatorie;
– saponozide cu efect diuretic;
– răşini;
– alcaloizi;
– săruri de potasiu;
– acid fumaric cu acţiune antitumorală;
– vitaminele B1, B2 şi C.

Acţiuni terapeutice

• astringent;
• antihemoragic;
• cicatrizant;
• tonic al musculaturii intestinale, datorită conţinutului de colină şi acetilcolină; acesta este motivul pentru care, aparent paradoxal, traista ciobanului este eficientă în tratarea constipaţiilor ce au drept cauză atonia intestinală, deşi este astringentă şi antidiareică;
• tonic al vaselor sanguine;
• tonic al musculaturii uterine;
• diuretic;
• antiscorbutic;
• reglator al tensiunii arteriale;
• antiseptic urinar;
• antiinflamator.

Indicaţii terapeutice
Cu administrare internă:
– menoragii (hemoragii uterine cu flux excesiv în timpul perioadei menstruale)
– metroragii (hemoragii uterine ce apar în afara perioadei menstruale). În ambele situaţii traista ciobanului se combină bine cu creţişoara);
– fibrom uterin însoţit de hemoragie;
ATENŢIE! Traista ciobanului nu va fi folosită de femei în timpul sarcinii datorită efectului tonic asupra musculaturii uterine, dar poate fi folosită cu succes, şi e chiar indicată, imediat după naştere, pentru limitarea hemoragiei;
– hemoragii interne (ca adjuvant) alături de răchitan şi coada racului
– gastrită, ulcer gastric, ulcer duodenal alături de gălbenele şi tătăneasă;
– hemoroizi sângerânzi;
– diaree, alături de răchitan şi scoarţa de stejar;
– hipertensiune arterială împreună cu vâsc, păducel şi talpa gâştei;
– hipotensiune arterială, alături de rozmarin; are o calitate rar întâlnită în lumea plantelor, aceea de reglator al tensiunii arteriale: contribuie la scăderea tensiunii atunci când este prea ridicată şi la creşterea ei atunci când e diminuată;
– infecţii urinare şi litiază urinară, alături de zămoşiţă şi frunzele de mesteacăn, datorită proprietăţilor diuretice.

Cu administrare externă:
– leucoree (spălături vaginale cu macerat de traista ciobanului) ;
– răni sângerânde (cataplasme sau spălături cu macerat) ;
– hemoroizi sângerânzi (băi de şezut cu macerat).

Mod de administrare
Intern / EXTERN (vezi indicaţiile terapeutice)
Se poate administra sub formă de:
Pulbere
Planta se râşneşte fin cu o râşniţă electrică curată, dacă se administrează singură se va lua căte jumătate de linguriţă de 4 ori pe zi, la intervale regulate, cu minim 30 minute înainte de mese; se ţine sublingual 15-20 minute apio se înghite cu puţină apă plată. Dacă se administrează în combinaţie cu alte 2 sau 4 plante se va lua câte o linguriţă de amestec de 4 ori pe zi, în aceleaşi condiţii.
Macerat la rece
Se râşneşte planta cu o râşniţă electrică curată, se pun 2 linguri pline de plantă la 1 litru de apă plată sau de izvor, se lasă la macerat la temperatura camerei, aproximativ 7 ore (peste noapte) apoi se strecoară. Se bea în cursul unei zile, cu înghiţituri mici, între mese. Maceratul pentru administrare externă se face mai concentrat, din 5 linguri de plantă la 1 litru de apă plată.
Tinctură
Se prepară din 20 g plantă macerată 7 zile în 100 ml alcool. Se administrează 30-40 picături de 3 ori pe zi în 100 ml apă plată.

Discretă şi firavă, traista ciobanului e o plantă cu mari virtuţi curative, după cum demonstrează şi cercetările făcute până în prezent. Şi în mod sigur mai are multe taine de dezvăluit…