Colţii babei (Tribullus terrestris)

| Dr. Gabriela Mihalache | Medic alergologie şi imunologie clinică |

Descriere
Numele latin al plantei „tribullus” vine de la latinescul pentru încurcătură, necaz, forma fructului, un fel de ancoră cu trei colţi foarte ascuţiti, care era folosită de vechii cavaleri pentru a opri caii şi „terrestris”, planta fiind una târâtoare. Mai este cunoscută şi ca „puncture vine” sau viţa care înţeapă, tribullus fiind latinescul pentru încurcătură, necaz.
Este o plantă folosită din cele mai vechi timpuri pe toată întinderea globului. În Grecia antică şi India era folosită ca tonic reîntineritor şi tot grecii o foloseau şi pentru dureri de cap, afecţiuni ale sistemului nervos, constipaţie şi tulburări sexuale. În China şi India era recunoscută pentru utilizarea în afecţiuni hepatice, renale şi ale căilor urinare, precum şi în afecţiuni cardiovasculare, în China fiind folosită şi astăzi pentru aceleaşi scopuri, dar şi pentru tulburări imune. Dar una dintre cele mai cunoscute utilizări ale plantei, pe tot globul, este cea de tonic reîntineritor şi afrodiziac.
Este o plantă tropicală, anuală, asemănătoare cu viţa de vie, cu tulpini numeroase care ajung până la lungimi mai mari de 1 metru, cu multiple ramuri erecte şi dese care formează un covor.
Creşte în soluri nisipoase, dar şi în zone deşertice şi soluri sărace, în multe părţi ale lumii: Europa, America (cu excepţia părţii extrem nordice), Africa de sud, Australia, India, China, Pakistan, Sri Lanka.

Compoziţie chimică
– saponine ( furostanol şi protodiscina – ca substanţe active ale plantei, iar mai recent descoperite terrestrina A şi B);
– glicozide şi zaharuri;
– flavonoide;
– alcaloizi;
– răşini;
– taninuri;
– substanţe cu structură sterolică.

Acţiuni terapeutice

  • vitalizantă;
  • afrodiziacă (în special pentru barbati), creşte libidoul şi erecţia;
  • tonic nutritivă pentru musculatură, îmbunătăţind forţa şi rezistenţa;
  • creşte nivelul testosteronului;
  • creşte numărul şi mobilitatea spermatozoizilor;
  • antianginoasă (scade frecvenţa şi durata crizelor de angină pectorală);
  • vasodilatatoare;
  • antiagregantă trombocitară (scade riscul de producere a trombozelor vasculare);
  • hipotensivă;
  • hipocolesterolemiantă;
  • antioxidantă;
  • protector hepatic;
  • hipoglicemiantă;
  • diuretic, reducând retenţia de sodiu şi lichide;
  • are acţiune de protecţie împotriva formării calculilor renali, dar şi de dizolvare a acestora;
  • antibiotic, antifungic, antiinflamator (inhibă COX-2, o enzimă responsabilă de producerea de substanţe cu efect proinflamator);
  • antitumoral – datorită saponinelor;
  • stimulator al sistemului imun şi al eritropoiezei (al celulelor roşii – antianemic);
  • analgezic şi antispastic;
  • antidepresivă.

Indicaţii terapeutice
O listă atât de lungă de acţiuni terapeutice nu şi-ar găsi expresia decât într-o listă similară cu afecţiuni în care este indicată această plantă. Atenţie totuşi, planta, deşi nu s-a dovedit a avea efecte adverse la dozele obişnuite şi nici toxicitate (decât la doze extrem de mari), este mai bine să fie administrată în dozele recomandate, iar dacă aveţi o problemă de sănătate să întrebaţi un medic cu competenţă în domeniu fitoterapiei dacă şi cum vă este indicată această plantă.
1. Este considerată printre cele mai importante remedii în cazurile de tulburări sexuale ca frigiditatea, scăderea libidoului, tulburări de erecţie şi ejaculare precoce, dar nu numai atât. Planta are ca indicaţie din cele mai vechi timpuri cazurile de impotenţă, dar şi infertilitate, în principal la bărbaţi, dar şi la femei, având un efect de echilibrare a balanţei hormonale în ambele cazuri, dar şi de creştere a numărului şi mobilităţii spermatozoizilor. În acest sens există câteva zeci de studii la ora actuală, care confirmă aceste date după o administrare a plantei de numai 3 săptămâni.
2. Planta a devenit renumită printre practicanţii de body building, datorită proprietăţilor sale excepţionale în această direcţie. Este cunoscut faptul că testosteronul, un hormon masculin, ajută la creşterea masei şi forţei musculare. Acestă plantă creşte nivelul acestui hormon, ea nefiind însă hormon, ceea ce o indică în cazuri de hipotrofie musculară, slăbiciune şi rezistenţă scăzută, dar şi pentru sportivii de performanţă. Modul prin care se produce acest fenomen este stimularea producţiei proprii a organismului, prin stimularea LH (hormon luteinizant) produs de glanda hipofiză, care controlează activitatea testiculelor de producere a hormonilor masculini. Aceştia sunt produşi pe cale naturală, deci nu se ajunge la o creştere a nivelului hormonal, ci, mai degrabă la o echilibrare a balanţei, ceea ce evident nu mai expune corpul la efectele nocive ale hormonilor artificiali.
În această direcţie este de menţionat că în Bulgaria, guvernul a susţinut echipe de cercetări în această direcţie, care au revelat rezultate uimitoare: o creştere cu 72% a nivelului de LH şi cu 41% a testosteronului. Aceste date s-au concretizat prin câştigarea medaliei de aur la olimpiadă de către halterofilii bulgari în urmă cu câţiva ani, uimind întreaga lume.
3. La nivel cardiovascular, planta are un efect protectiv, ceea ce este complet diferit de stimulentele sexuale actuale, care supun inima şi sistemul cardiovascular la riscuri crescute. Astfel, planta are efectul de a diminua durata, frecvenţa şi intensitatea crizelor de angină pectorală, având un efect dovedit de dilataţie la nivelul arterelor care irigă inima, ceea ce o indică astfel în boala cardiacă ischemică. În plus este indicată la cei cu hipertensiune şi valori ridicate ale colesterolului, factori care se asociază fecvent la bolnavii cardiovasculari şi la vârstnici. Efectul de vasodilataţie se rteaşizează prin stimularea producerii naturale de către organism a unui factor similar cu oxidul de azot (NO2) – unul dintre cele mai puternice vasodilatatoare naturale din organism.
4. La nivelul ficatului planta are de asemenea un efect protector hepatic, stimulând în plus folosirea colesterolului pentru producerea de hormoni, ceea ce duce la scăderea acestuia în sânge.
5. Este indicată în multiple tulburări ale sistemului urinar: cistită, litiază urinară, incontinenţă urinară, retenţie urinară, dar şi afecţiuni ale prostatei, planta având efect diuretic, antibiotic şi litotriptic.
6. Este indicată în depresii şi afecţiuni cu substrat nervos (aşa numitele afecţiuni funcţionale), cefalee, ameţelii, dar şi în iritaţii, urticarii şi inflamaţii nespecifice. Planta are un bun efect de creştere a rezistenţei la stres – atât din punct de vedere fizic, cât şi psihic – creşte încrederea în sine şi starea de bine interior.
7. Planta este indicată în durerile colicative urinare, abdominale şi menstruale. Fiind, în plus, un bun echilibrant al balanţei hormonale, planta are astfel un puternic efect de eliminare a sindromului premenstrual şi menstrual.
8. Studiile efectuate cu extracte din componentele active ale plantei (în principal cele saponinice – dioscină, protodioscină şi diosgenină) au revelat efecte anticanceroase. Astfel, planta nu numai că împiedică creşterea tumorală, dar ajută şi la vindecare, în special în cazurile de cancere ale prostatei, cancere hepatice, renale şi de sân. Se pare că efectul se datorează atât stimulării sistemului imun, cât şi unui efect specific antitumoral exercitat de aceste substanţe, dar şi prin echilibrarea hormonală (atât la bărbaţi, cât şi la femei), care duc la o predispoziţie mai mică de a dezvolta cancere dependente de hormoni cum sunt cel de sân şi de prostată. Studii experimentale au arătat în această direcţie un efect direct citotoxic (de distrugere celulară) a saponinelor asupra celulelor carcinomului renal, precum şi de inhibarea a creşterii celulelor tumorale şi de inducere a apoptozie (moartea „naturală” a celulelor) din tumorile renale şi hepatice.
9. Infecţiile virale, bacteriene şi fungice sunt o altă indicaţie a plantei în care acţionează atât prin stimularea sistemului imun, dar şi prin efecte directe anivirale, cum sunt, de exemplu, asupra virusurilor herpetice şi gripale, dar şi asupra mai multor specii de Candida.
10. tulburările metabolice ca diabetul zaharat, hiperuricemia şi guta, hiperlipemia (creşterea grăsimilor în sânge) şi hipercolesterolemia sunt câteva indicaţii de mare importanţă şi actualitate în ziua de astăzi în care hrănirea este un proces atât de deficitar. Din nou studii efectuate în această direcţie pe loturi de animale de laborator, au arătat o scădere a nivelurilor glicemiei cu 26% la şoarecii sănătoşi şi cu 40% la cei diabetici (de menţionat că în modelele experimentale şoarecii sunt cei mai asemănători cu modelul uman, astfel încât rezultatele sunt de cele mai multe ori superpozabile în cea mai mare măsură).
11. Acţiunea antioxidantă  este un subiect la modă de la care nu se abate nici această plantă, efect pe care îl exercită prin creşterea activităţii SOD (superoxiddismutaza), enzimă implicată în procesele de epurare a radicalilor liberi. Aceasta face din plantă un excelent remediu antiîmbătrânire.

Administrare
Planta se poate lua ca pulbere sublingual 1 gram de 4 ori pe zi, ca tinctură sau ca macerat. Există actualmente şi alte preparate condiţionate sub formă de capsule sau extracte apoase de diferite tipuri.

Dacă ar fi să rezumăm v-aş recomanda să nu abţineţi de la a aduce în viaţa dumneavoastră această plantă şi efectele sale benefice, căci vă va vindeca şi vă va proteja de multe dintre bolile majore cu care se poate confrunta o persoană, dar vă va ajuta şi să trăiţi plăcerea în cel mai pur sens al cuvântului alungând pe mai târziu gândul bătrâneţii.


error: Acest continut este protejat !!
Scroll to Top