| Dr. Andreea Dragomirescu | Medic specialist medicină de familie | Competenţă apifitoterapie |
Descriere
În prezent este una dintre cele mai cunoscute plante medicinale antialergice. Ruda sălbatică a panseluţei, în antichitate şi Evul Mediu era folosită pentru epilepsie, alergii, bronşită şi… farmece de dragoste.
Denumirea ştiinţifică provine, evident, de la cele trei culori diferite ale celor cinci petale: combinaţii de alb, galben, bleu şi violet. În antichitate era inclusă în remedii pentru potenţă şi iubire, iar în Evul Mediu era cunoscută ca Herba Trinitas (planta trinităţii) şi se considera că cele trei culori sunt un simbol al trinităţii creştine. În tradiţia populară europeană a fost adeseori asociată iubirii, după cum sugerează multe din denumirile ei populare englezeşti (una din cele mai folosite era Johnny-jump-up -“Johnny-vino-repede”, varianta prescurtată a lui Jack-jump-up-and-kiss-me – “Jack-vino-repede-şi-sărută-mă”), dar şi Heartsease (Uşurarea inimii), Cuddle me (Îmbrăţişează-mă), sau Meet-me-in-the-entry (Ne vedem la intrare).
În cunoscuta comedie “Visul unei nopţi de vară” a lui William Shakespeare, puterea magică a Violei tricolor este cea care declanşează toată intriga ce va alimenta desfăşurarea piesei: conform legendei, una din săgeţile lui Cupidon şi-a ratat destinaţia şi a străpuns floarea de Trei-fraţi-pătaţi, care şi-a schimbat parţial culoarea din alb-gălbui în violet. Sucul acestei flori “rănite”, picurat pe pleoapele închise ale unei fiinţe adormite, o va face să se îndrăgostească nebuneşte de prima creatură pe care o va vedea atunci când se va trezi. În piesa lui Shakespeare toţi se îndrăgostesc de-a valma exact de cine nu trebuie.
Denumirea populară franceză provine din termenul “pansee”, care înseamnă “gând”. A fost numită astfel deoarece aşezarea petalelor sugerează un chip uman. În plus, în August florile se apleacă uşor înainte, sugerând o fiinţă cazută pe gânduri. Datorită acestei asocieri Trei fraţi pătaţi, ca şi panseluţa, sunt considerate simboluri ale libertăţii în gândire.
Este originară din Europa şi Orientul mijlociu, dar în prezent este răspândită şi în India, Siberia, pe cele două continente americane şi Africa de Nord. În Europa poate fi întâlnită din Peninsula Scandinavă până în Corsica.
Este o plantă anuală, are tulpina de 8-10 cm, goală în interior, acoperită cu peri scurţi, frunze ovale, alungite, dinţate şi flori cu 5 petale de culori diferite: cele două superioare sunt violete, cele laterale albe, galbene sau violet-albăstrui, iar petala inferioară galbenă. Înfloreşte din mai până în august. Floarea se protejează de ploaie şi rouă aplecându-şi petalele în timpul nopţii şi atunci când plouă. Preferă solurile umede dar bine drenate, parţial însorite şi protejate de vânturi puternice, uşor acide sau neutre.
În scop terapeutic se foloseşte partea aeriană (floarea, frunzele şi tulpina) care poate fi recoltată din iunie până în august şi se usucă în strat subţire, în locuri umbroase şi bine aerisite.
Compoziţie chimică
– flavonoide cu efect diuretic şi antiinflamator;
– violina, un alcaloid cu acţiune emetică;
– mucilagii cu acţiune emolientă;
– răşini;
– zaharuri;
– o heterozidă a salicilatului de metil;
– saponine;
– taninuri;
– rutina cu rol în stabilizarea membranelor capilare.
Acţiuni terapeutice
- expectorantă datorită saponinelor;
- antitusivă – diuretică;
- antiinflamatorie datorită compuşilor salicilici;
- depurativă;
- antireumatică;
- emolientă datorită mucilagiilor;
- diuretică;
- uşor laxativă.
Indicaţii terapeutice
– trei fraţi pătaţi este recunoscută în primul rând pentru proprietăţile ei antialergice, fiind utilă atât în alergiile cutanate, pentru care se combină bine cu urzica şi trifoiul roşu, cât şi în cele respiratorii (rinită sau astm alergic) în combinaţie cu rădăcina de brusture sau captalanul;
– bronşită, datorită proprietăţilor emoliente şi expectorante;
– tuse convulsivă;
– cistite, în combinaţie cu frunzele de mesteacăn şi sânziene;
– bolile eruptive ale copilăriei;
– afecţiuni autoimune;
– afecţiuni reumatice, alături de urzică şi frunzele de mesteacăn;
– dermatite, psoriazis: poate fi folosită atât intern, cât şi extern (cataplasme sau unguent);
– acnee, deoarece este un foarte bun depurativ;
– afecţiuni cardiace (tahicardie, palpitaţii), hipertensiune arterială, alături de păducel;
– fragilitate capilară, flebite datorită acţiunii protectoare asupra vaselor sanguine.
Mod de administrare
Intern:
– pulbere sublingual, câte o linguriţă de 4 ori pe zi, cu minim 30 minute înainte de mese, se ţine sub limbă 15 minute apoi se înghite cu puţină apă plată;
– macerat: se pun 3 linguri de plantă râşnită fin într-un litru de apă plată, se lasă la temperatura camerei aproximativ 7 ore iarna (peste noapte) şi 3 ore vara, apoi se strecoară; se bea 1 l pe zi, cu înghiţituri mici, între mese;
– tinctură.
Extern:
– cataplasme cu un macerat mai concentrat, din 5 linguri de plantă la1 l apă;
– unguent.