| Dr. Gabriela Mihalahe | Medic alergologie şi imunologie clinică |

Ce ştim despre…
Dacă v-aţi întrebat vreodată cam care ar fi asemănarea dintre un computer şi corpul uman, ei bine, poate acest articol vă va ajuta să găsiţi măcar o parte a răspunsului.
Există în corp anumite sisteme de celule, specializate în recepţionarea diferitelor categorii de stimuli exteriori, pe care apoi le convertesc într-un “limbaj molecular”, transformat, la rândul lui, într-o fază ulterioară, în ceea ce noi resimţim ca senzaţii sau, după caz, în reacţii organice concretizate prin modificări ale ritmului bătăilor inimii, ale secreţiei gastrice şi intestinale etc.
Această transformare a unor semnale externe într-un limbaj propriu corpului este realizată de structuri specializate aparţinând sistemului nervos sau aflate în imediată conexiune cu acesta. De aceea putem afirma fără a ne teme de greşeală că sistemul nervos este “computerul” nostru intern; la nivelul lui au loc toate procesele de decodificare şi de traducere a semnalelor externe şi interne (semnale vizuale, tactile, auditive, termice, etc.) într-un limbaj pe care îl înţelege întregul corp. Astfel, aşa cum în cazul unui computer codul binar este de fapt baza de funcţionare, la fel, în cazul sistemului nervos există un sistem ce oglindeşte starea de repaus sau de activare a acestuia.
Ca să nu mai ocolim prea mult şi să nu pară că ne abatem de la subiectul nostru, iată cum stau lucrurile.
Fiecare celulă a corpului nostru este încărcată electric, având la nivelul membranei o diferenţă de potenţial. Acesta apare datorită distribuţiei neuniforme, de o parte şi de alta a membranei, a particulelor încărcate electric, reprezentate în principal de sodiu (Natriu – Na) şi potasiu (Kaliu – K).
Sodiul este unul dintre cele mai importante elemente minerale din organism, cantitatea totală la o persoană adultă fiind de aproximativ 90 g. Cea mai mare parte se găseşte în mediul extracelular (lichidele intercelulelare şi sângele), atingând o concentraţie de 137-147 mEq/l, adică de aproximativ 10 ori mai mare decât concentraţia intracelulară (13-15 mEq/l). O parte din cantitatea de sodiu, aproape un sfert, se găseşte fixată în oase, sub formă de săruri minerale, motiv pentru care nu participă la schimburile minerale decât cu mare greutate. Restul se află în stare liberă în lichidele organismului, antrenat într-un proces dinamic permanent.
Potasiul, pe de altă parte, se găseşte predominant în interiorul celulelor (peste 98% din cantitatea totală din organism, care este de 140 – 160 g). Acest fapt face ca, la nivel sanguin, concentraţia sa să fie doar de 3,5 – 4,5 mEq/l, spre deosebire de cea din interiorul celulei: 150-160 mEq/l.
Se poate observa astfel că distribuţia celor două elemente este complementară, unul (K) ocupând predominant spaţiul intracelular, iar celălalt pe cel extracelular – Na. Ambii ioni sunt încărcaţi cu sarcini electrice pozitive, dar cantitatea mult mai mare de sodiu extracelular faţă de potasiul intracelular, duce la o mai mare aglomerare de sarcini electrice pozitive pe faţa externă a celulei şi la formarea acelei tensiuni membranare. Ca urmare, orice celulă a corpului nostru va fi încărcată “+” pe faţa externă şi “-” pe cea internă, asta atâta timp cât se află în stare de repaus.
În momentul când informaţia adusă de orice tip de stimul atinge membrana celulei, polaritatea acesteia se inversează, devenind “-” la exterior şi “+” la interior; se creează, astfel, o undă de depolarizare ce trece de la o celulă la alta, asigurând transportul informaţiei. Acest mod de comunicare este “pe înţelesul” oricărei celule a corpului şi determină la nivelul membranei captarea unor ioni şi eliberarea altora, activând diverse lanţuri de reacţii enzimatice la capătul cărora se secretă anumite molecule-semnal, numite mediatori chimici, care declanşează acţiuni sau senzaţii specifice.

Caracteristici
Iată de ce acest echilibru dinamic între concentraţia ionilor de Na şi de K este atât de important. Toate fenomenele produse în organism depind de buna conlucrare a acestora la nivelul membranelor celulare. Desigur, fiecare dintre ei mai are şi efecte specifice, pe care le regăsiţi în datele de mai jos.

NECESARUL ZILNIC: 0,6g/zi (Sodiu)

SURSE (Sodiu)
Principala sursă este sarea, fie rafinată, fie cea din produsele alimentare. O alimentaţie echilibrată cu produse de origine vegetală şi animală, fără adaos de sare, asigură un aport de 3-4 g sare/zi. Din această cauză se poate renunţa la adăugarea de sare în mâncare dacă o cer anumite probleme de sănătate.
Există trei categorii de alimente:

• sărace în sodiu (între 0-10 mg/100 g aliment): fructe, legume, unt (nu cel din comerţ, care are adaos de sare);
• conţinut mediu (între 10-100 mg/100 g aliment): laptele;
• conţinut mare (peste 100 mg/100 g aliment): conservele, brânzeturi sărate.

EFECTE (Sodiu)

• contribuie la reglarea distribuţiei apei în diferitele compartimente ale corpului (împreună cu potasiul);
• este un factor important în păstrarea echilibrului ionic şi acido-bazic;
• menţine la nivele optime capacitatea de reacţie la stimuli a nervilor şi a muşchilor;
• creşte rezistenţa la efort fizic şi psihic crescut;
• păstrează calciul în formă activă (acesta fiind indispensabil pentru ca organismul să facă faţă solicitărilor mediului extern);
• este esenţial pentru funcţionarea corespunzătoare a celulelor nervoase;
• contribuie la transportul substanţelor nutritive prin membrana celulară.

EXCESUL (Sodiu) SE POATE MANIFESTA PRIN

• sete intensă;
• uscăciunea mucoaselor;
• febră;
• senzaţie de lipsă de aer;
• palpitaţii;
• stări de nelinişte;
• hipertensiune arterială;
• somnolenţă, astenie marcată;
• scăderea eliminării de urină (având ca efect acumularea în corp a toxinelor);
• creştere în greutate prin retenţie de lichide, cu apariţia edemelor;
• convulsii şi comă în cazurile grave, prin atragerea apei din interiorul celulelor, ducând la deshidratarea acestora şi moartea lor.

DEFICITUL (Sodiu) SE POATE MANIFESTA PRIN

• hipotensiune arterială;
• astenie marcată;
• tulburări de vedere şi de echilibru;
• contracturi musculare;
• iritabilitate şi alte manifestări nervoase, când concentraţia scade sub 120 mEq/l;
• acidoză, datorită retenţiei substanţelor acide din alte metabolisme, conducând la apariţia nevralgiilor, durerilor articulare etc.;
• lipsa transformării glucozei în grăsimi şi scăderea absorbţiei de glucoză.

NECESARUL ZILNIC: 2-4g/zi (Potasiu)

SURSE (Potasiu)
Provine în special din alimentele de origine vegetală, dieta zilnică depăşind cu mult aceste nevoi. Sursele cele mai bogate sunt:

• legumele (în special roşiile şi cartofii; dovlecei, fasole albă, păstăi;
• boabele de cereale, soia;
• seminţele de floarea soarelui;
• fructele (mere, banane, portocale, ananas, grapefruit, struguri, prune uscate, caise);
• altele: drojdie de bere, ciocolată, ciuperci, nuci.

Dacă alimentaţia conţine mai multe produse de origine animală faţă de cele vegetale, consumul de potasiu scade la jumătate.

EFECTE (Potasiu)

• necesar pentru buna funcţionare a tuturor metabolismelor;
• este necesar pentru transformarea glucozei în glicogen (forma de stocare a glucozei  în organismele animale şi în cel uman);
• este indispensabil integrării azotului în structura proteinelor;
• activează unele enzime importante din metabolismul lipidelor şi al proteinelor (fiind astfel esenţial pentru creştere);
• stimulează contracţia musculară;
• reglează activitatea neuro-musculară;
• este implicat în sinteza unor hormoni (insulina, glucagonul, hormonul de creştere, adrenalina şi noradrenalina);
• este un factor de control al ritmului cardiac;
• favorizează oxigenarea creierului (alături de fosfor).

EXCESUL (Potasiu) SE POATE MANIFESTA PRIN

• scăderea capacităţii de reacţie la stimuli a nervilor şi a muşchilor (atât pe muşchii scheletici, cât şi pe cei netezi sau pe cel cardiac);
• slăbiciune musculară până la paralizie; atunci când “prinde” şi musculatura respiratorie, conduce la lipsa de oxigenare a ţesuturilor;
• hipotensiune arterială;
• palpitaţii, modificări caracteristice ale electrocardiogramei, cu scăderea frecvenţei cardiace, până la riscul de oprire a inimii în diastolă;
• balonare, constipaţie;
• astenie;
• confuzie mentală;
• diminuarea sau chiar dispariţia reflexelor.

DEFICITUL (Potasiu) SE POATE MANIFESTA PRIN

• hipoglicemie;
• iritabilitate;
• hiperexcitabilitate neuro-musculară, crampe musculare;
• palpitaţii;
• aritmii cardiace de diferite tipuri, până la fibrilaţie ventriculară, care pot duce chiar la moartea persoanei;
• sete intensă şi eliminarea unei cantităţi mari de urină;
• apatie, stare confuzională, până la  comă.

Renunţarea la obiceiul de a mânca sărat
Excesul de sodiu în organism se produce numai ca urmare a consumului de sare anorganică, adică dacă adăugăm sare în mâncare. Dacă se consumă sare sub formă organică, adică numai sarea care se găseşte în mod natural în alimente, niciodată nu vom avea sare în exces. Această formă organică o găsim în frunzele, fructele, tulpinile şi rădăcinile plantelor.                                                 
Deşi sodiul este esenţial pentru funcţiile corpului, mulţi oameni consumă circa 40 Kg pe an, această cantitate depăşind de peste două ori nivelul de sodiu maxim admis pe zi şi de 10 ori cantitatea zilnică necesară corpului. Nivelul de sodiu recomandat zilnic este echivalentul a circa o linguriţă de sare.
Întrucât aportul excesiv de sodiu conduce la apariţia hipertensiunii arteriale, insuficienţei cardiace congestive, insuficienţei renale, cirozei hepatice şi a altor boli, trebuie evitate alimentele cu concentraţii  mari de sodiu. Alimentele conservate din comerţ (cărnurile, supele, legumele) sunt bine sărate, dacă eticheta nu specifică un conţinut redus de sodiu. Saramurile, murăturile şi majoritatea preparatelor din carne (şunca, slănina, cârnaţii, afumăturile, conservele de carne şi cremvuştii) conţin şi ele mari cantităţi de sodiu. Multe alimente preambalate, precum biscuiţii săraţi, pachetele de supă şi pâinea sunt bogate în sodiu.
Pentru a păstra un echilibru corespunzător între sodiu şi potasiu, consumaţi cât mai multe fructe şi legume şi cât mai puţine alimente cu adaos de sare.

Ca final pentru acest articol, vă recomandăm să meditaţi asupra următoarei afirmaţii, care-i aparţine lui Paracelsus, marele medic şi alchimist al Evului Mediu  european:  “Numai doza diferenţiază un remediu de un toxic”.