Cum aș defini profesia

Fiecăruia dintre noi îi este atribuit un rol unic, fiecăruia dintre noi i s-a atribuit o anumită funcție, pe care numai și numai noi o putem îndeplini perfect; există un loc unic, ca spațiu de manifestare, în care darurile noastre să se exprime și să înflorească. La nivelul funcției noastre divine, nici unul dintre noi nu se află în competiție cu celălalt. Fiecare dintre noi este menit să fie un vas pentru realitățile spirituale ale talentului, creativității și inteligenței personale; cum s-ar spune suntem beneficiarii unor puteri nelimitate, totul este să credem în ele, să le creștem, să le dezvoltăm. Chiar dacă am știut întotdeauna acest lucru sau nu, chiar dacă l-am practicat sau nu, în noi se află abilitatea latentă de a crea și îndeplini lucruri aflate dincolo de cele mai îndrăznețe vise al noastre.

Practic fiecare om, mai devreme sau mai târziu își pune întrebarea legată de existența uni sens al vieții; poate nu într-un sens filozofic, ci mai degrabă de ce mă aflu eu aici, care este rostul meu, probabil fiindcă în acel moment viața pare cam golită de sens. Deci se poate spune că profesia în sensul definit mai sus este ceva ce merită trăit.

Aici poate își are loc termenul de vocație, ca o definiție completă a profesiei. Ce este vocaţia? Etimologic, ea este îndreptarea omului spre o voce care îl cheamă. Dar vocea este aici într-un sens figurat. În nici un caz nu este vorba de vocea unei persoane străine de cel chemat. Este vocea sângelui, a conştiinţei, a onoarei, a strămoşilor, a pământului pe care cineva s-a născut etc., în sfârşit vocea unei existenţe în care intră cu ceva acela care este chemat. Chiar când  este vocea lui Dumnezeu care cheamă şi atunci, poate mai ales atunci, acel chemat este presupus că nu este străin aceluia care cheamă. La această etimologie, înţelesul popular al cuvântului mai adaugă următoarele. Vocaţia aduce întregirea muncii fiinţei într-o operă de valoare socială. Munca produsă prin vocaţie este deasupra intereselor egoiste. Vocaţia duce întotdeauna la înfăptuirea unui bine social. Niciodată, în limbajul popular, ea nu se identifică instinctului criminal . Oamenii cu vocaţie prezintă o admirabilă potrivire a firii lor la munca pe care societatea o cere de la individ.

Am auzit deseori expresia: Omul potrivit la locul potrivit.

Vocaţia înseamnă pierderea noţiunii timpului, a intra într-o dimensiune atemporală, înseamnă regenerare, creaţie, identificarea cu actul creaţiei muncii, să uiţi că-ţi este foame, să uiţi că-ţi este sete, deoarece este o altă hrană subtilă, este hrana IUBIRII pentru ceea ce faci.

În prezent datorită unei amplificări a sentimentului de neîmplinire au apărut o multitudine de cărți, teste și cursuri pentru a descoperi profesia potrivită. În realitatea fiecare o poate afla foarte ușor pentru că este înscrisă în suflet.

error: Acest continut este protejat !!
Scroll to Top