LEGENDA ARICIULUI

Când a făcut Dumnezeu toate câte se văd pe pământ, s-a apucat să răsucească şi firul vremii. Acest fir era împletit din două: unul negru şi altul alb. Firul alb era ziua, iar cel negru, noaptea.
A căutat Dumnezeu un dobitoc care să-l ajute la răsucitul firului. Dar nici unul n-a putut să-l ajute, pentru că firul era nesfârşit de lung şi munca era prea cu osteneală multă.
Dar iată că s-a găsit ariciul care să dea ajutor lui Dumnezeu. Şi a stat ariciul un an, doi ani, trei, o sută, o mie, ba zece mii de ani şi a ajutat pe Dumnezeu. Şi Dumnezeu i-a dat două gheme: unul alb şi altul negru, să le învârtească mereu, ca să se deşire cele două fire deopotrivă. Iar Dumnezeu sta şi răsucea firele şi făcea din două deosebite unul pestriţ şi-l depăna de pe ghemul vremii. Şi era menit ca, după ce se va isprăvi de depănat, Dumnezeu să facă oamenii şi apoi să înceapă să desfacă firul vremii de pe ghem.
Şi acu, se zice că, uitându-se ariciul mereu la cele două gheme şi învârtindu-le mereu, mereu, a aţipit de oboseală, iar în vremea asta s-a rupt firul cel alb şi Dumnezeu depăna înainte pe ghemul vremii un singur fir, în loc de două, numai pe cel negru.
Deşteptându-se ariciul, a rămas fără suflare, de groază multă. Atât cât se depănase firul cel negru singur, atâta vreme trebuia să fie pe lume noapte, căci nu se amestecase cu firul care era ziua. Poate un an, poate doi, ori chiar o sută, ori o mie de ani era să fie pe lume noapte. Şi atunci s-a speriat ariciul de ceea ce a făcut, încât toţi perii de pe dânsul s-au ridicat, cum se ridică în vârful capului părul omului de spaimă mare.
Şi Dumnezeu, supărat de răul ce-i făcuse ariciul, a zis într-o mânie:
– Zbârlit să-ţi rămâie părul o viaţă întreagă! Spaimă de moarte să duci câte zile vei trăi!
Dar aducându-şi aminte de binele ce i-L făcuse ariciul, a zis apoi cu bunătate:
– Ghemele mi le-ai ţinut şi ghem să te poţi face, la vreme de primejdie. Şi nimeni, nici un om, nici o fiară, să nu poată să se apropie de tine, ca să-ţi facă rău, că mult bine mi-ai făcut tu.
De atunci a rămas ariciul până în ziua de astăzi zburlit, cu ţepi şi plin de spaimă. Dar se poate apăra de duşmani făcându-se ghem şi nimeni nu-i poate pricinui vreun rău.

Ilie I. Mirea – ”Legende”, Bucureşti, 1937, p. 56.

error: Acest continut este protejat !!
Scroll to Top