În China antică, dacă puneaţi cuiva întrebarea: cine este o persoană bună, aţi fi primit răspunsul: cel care are virtute.
Ce este această virtute? Înţeleptul chinez Lao Tzi a spus cândva: “fie că o persoană este sau nu bună cu mine, eu sunt întotdeauna bun. Fie că o persoană este sau nu onestă faţă de mine, eu sunt onest întotdeauna”.
Aceste învăţături aruncă lumină asupra înţelesului virtuţii. Partea stângă a desenului se referă la acţiune; partea dreaptă e compusă din inimă în partea de jos şi hotărâre – care provine din pictograma unui ochi ce priveşte drept înainte. Împreună  simbolizează natura cuiva care e mereu onest şi binevoitor în gând şi în faptă.

În limba chineză, cuvintele care sună similar au şi înţelesuri apropiate. Credinţa fundamentală în China era că oamenii care duc vieţi pline de bunătate şi moralitate vor avea de câştigat.
Tot în China se credea că o persoană fără virtute va suferi greutăţi. Aceste idei se regăsesc în codurile, scrise sau nu, ale tuturor popoarelor, constituind de fapt baza care face posibilă existenţa. (Imaginea şi textul de mai sus sunt preluate de pe situl http://epochtimes-romania.com).

***

Revenind la Virtute, cred că această însuşire ar trebui discutată mai mult, căci este de bază în toate acţiunile noastre.
De exemplu una dintre virtuţile cele mai uşor de realizat, aparent, este prietenia. Cicero a scris in repetate rânduri că prietenia nu poate exista fără virtute, deci prietenia este o virtute şi atunci putem spune că prietenia nu poate exista decât între oameni buni.
Şi revenind la Cicero, putem să ne gândim la proverbul: ”micitia absentes adsunt, egentes abundant, imbecilii valent et quod difficilius dictu est, mortui vivunt”… adică, prin prietenie cei de departe sunt prezenţi, săracii trăiesc în belşug, cei slabi sunt puternici şi, ceea ce e mai greu de spus, morţii trăiesc. Este poate cel mai frumos citat al lui Cicero. Mă gândesc că dacă am deveni prieteni, ne-am uni forţele şi am reuşi să facem numai lucruri frumoase sau, de fapt, am face ca numai lucrurile frumoase să se întâmple.
Probabil că pentru a avea prieteni avem nevoie de multă înţelepciune, căci asta înseamnă că ne vom depăşi orgoliile şi vanitatea, ne vom pleca ochii cu iubire şi ne vom smeri atunci când apar tensiuni. Iar înţelepciunea este un dar, ea poate fi obţinută dacă ne gândim mai mult la dâra pe care o lăsăm după noi, la lumina pe care ar trebui să o împrăştiem, căci suntem Lumină şi Scânteie divină, doar că această Lumină ar trebui crescută, cultivată cu voinţă şi iubire.O definire nepretenţioasa a înţelepciunii ar fi că aceasta este o virtute a integralităţii: „e capacitatea spiritului de a locui clipă de clipă fiecare parte a corpului şi disponibilitatea corpului de a se lăsa locuit – fără interminenţă de un principiu superior”. (Andrei Pleşu, „Minima moralia”).
Definind înţelepciunea în acest fel, putem remarca nobleţea acestui „dar”. Spre deosebire de „înţelepciunea ca dar Dumnezeiesc”, există şi o altă înţelepciune şi anume: experienţa de viaţă. Iar cele mai frumoase experienţe de viaţă le avem dacă suntem prieteni. De acolo ne îmbogăţim, căci primim şi dăruim plini de iubire şi compasiune.
Cât despre înţelepciune ca dar, spune Cartea a doua a Cronicilor în capitolul I, versetele 7 – 12; „În timpul nopţii, Dumnezeu s-a arătat lui Solomon şi i-a zis: Cere ce vrei să-ţi dau. Solomon a răspuns lui Dumnezeu: Tu ai arătat o mare bunăvoinţă tatălui meu David, şi m-ai pus să domnesc în locul lui. Acum, dar Doamne Dumnezeule, împlinească-se făgăduinţa Ta, făcută tatălui meu David, fiindcă m-ai pus să domnesc peste un popor mare la număr ca pulberea pământului! Dă-mi dar înţelepciune şi pricepere, ca să ştiu cum să mă port în fruntea acestui popor! Căci cine ar putea să judece pe poporul Tău, acesta atât de mare? Dumnezeu a zis lui Solomon: Fiindcă dorinţa aceasta este în inima ta, fiindcă nu ceri nici bogăţii, nici averi, nici slavă, nici moartea vrăjmaşilor tăi, nici chiar o viaţă lungă, ci ceri pentru tine înţelepciune şi pricepere ca să judeci pe poporul Meu, peste care te-am pus să domneşti, înţelepciunea şi priceperea îţi sunt date. Îţi voi da, pe deasupra, bogăţii, averi şi slavă, cum n-a mai avut niciodată nici un împărat înaintea ta, şi cum nici nu va mai avea”.
De aceea poate că ar fi bine să ne rugăm cumva cu formula: Doamne dă-mi înţelepciunea de a … urmează cererea (de exemplu, de a fi sănătos).
Odată schimbându-ne modul de a privi viaţa, doar după aceste două simple atitudini, cu siguranţă, multe se vor schimba în jurul nostru.
Aşa că vă propun să ne rugăm cât mai mulţi ca guvernanţii noştri să primească înţelepciune de la Dumnezeu şi să-şi facă cât mai mulţi prieteni. Poate aşa mai putem schimba ceva.