Sambata, 22 februarie, Biserica Ortodoxa face pomenirea celor trecuti la cele vesnice. Aceasta sambata este cunoscuta in popor sub denumirea „Mosii de iarna”. Praznicul Moşilor de iarnă se săvârşeşte întotdeauna în sâmbăta ce precede săptămâna albă sau a brânzei, o etapă pregătitoare pentru începerea Postului Mare, când credincioşii au dezlegare să consume lapte, brânză, peşte, ouă, bucate de culoare albă sau care conţin ingrediente de culoare albă. Odată cu Moşii de iarnă începe etapa sâmbetelor dedicate celor răposaţi întru Domnul, şapte la număr, care se încheie cu Sâmbăta lui Lazăr, prăznuită înainte de Săptămâna Mare sau a Patimilor lui Iisus.
Biserica ii numeste pe cei trecuti in viata de dincolo „adormiti”, termen care are intelesul de stare din care te poti trezi. Ea nu vorbeste de trecere intr-o stare de nefiinta, ci de trecere dintr-un mod de existenta in alt mod de existenta. Mantuitorul, cand ajunge in casa lui Iair a carui fiica de numai 12 ani murise, spune: „Nu plangeti; n-a murit, ci doarme” (Luca: 8,52). Exista pomenirea mortilor, pentru ca Biserica nu vede in moarte sfarsitul existentei omului.

Sambata, 22 februarie, in fiecare biserica se oficiaza Sfanta Liturghie, urmata de slujba Parastasului pentru cei adormiti. In ziua in care se savarseste Sfanta Liturghie, preotul scoate miride (particele) din prescura, pentru vii si morti. Ele sunt asezate pe Sfantul Disc, alaturi de Agnet – partea din prescura care reprezinta pe Hristos, ca dragostea Lui sa se reverse si asupra lor. Amintim ca in cadrul Sfintei Liturghii, Agnetul se preface in Trupul si Sangele Domnului. Astfel, miridele (care ii reprezinta pe cei pomeniti), participa la sfintenie prin prezenta lor alaturi de Trupul lui Hristos de pe Sfantul Disc.
In Postul Sfintelor Pasti exista si randuiala sarindarelor, adica a pomelnicelor pe care credinciosii le aduc la biserica, pentru a fi pomenite timp de 40 de zile. Finalul acestor pomeniri se face in Sambata lui Lazar, dinaintea Duminicii Floriilor.
Ce este de fapt pomelnicul?Pomelnicul (numit si locul unde cei vii si cei morti stau impreuna) este o bucata de hartie pe care sunt mentionate numele celor dragi, nume primite la Botez sau la calugarie. In pomelnic sunt trecuti atat cei vii, cat si cei adormiti. Numele acestora sunt pomenite de preot in diverse momente liturgice: la Proscomidie, la Sfanta Liturghie, la Litie, etc. Cel care face un pomelnic, marturiseste ca cei dragi sunt vii in el.
Scopul scrierii pomelnicului este în primul rând unul educativ pentru noi creştinii. Acea foaie mică de hârtie îţi arată că nu eşti singur pe drumul mântuirii, că eşti dator să le dai o mână de ajutor, că ar trebuie şi tu seara să faci acelaşi lucru care-l face preotul: să stai în faţa lui Hristos şi al Maicii Domnului şi să le ceri ajutorul pentru familia şi prietenii tăi.
Nu uitaţi niciodată când participaţi la Sfânta Liturghie să daţi un pomelnic cu cei vii şi unul cu cei adormiţi, chiar dacă n-aţi venit de la începutul slujbei, chiar dacă aţi ajuns la sfârşit. Cei care nu merg la Biserică au nevoie de ajutorul nostru.
Foarte important este pomenirea celor adormiţi, care înfăţişează credinţa noastră în Invierea Domnului Hristos, în a doua venire a Lui, şi în judecata finală. Îi pomenim pe cei trecuţi la Domnul ca să li se ierte lor păcatele, bine ştiind că rugăciunile Bisericii (oamenii, episcopi, preoţi şi diaconi) pot scoate sufletele din iad.
Iată cum se face un pomelnic:
La Liturghie, Parastas, sau Acatist se scriu două pomelnice separate, unul pentru cei VII şi altul pentru cei ADORMIŢI (MORTI). Pe pomelnic se scriu doar numele persoanelor şi nu problemele cu care se confruntă, bine ştiind că Dumnezeu cunoaşte viaţa şi suferinţele tuturor, şi-i va ajuta aşa cum trebuie. Pomelnicele poartă doar gândurile cele bune către Domnul, orice rugăciune care-i cere lui Dumnezeu răul celorlalţi nu va fi luată în considerare de El, ba dimpotrivă poate să atragă şi o pedeapsă.
Ordinea în care se trec persoanele pe pomelnic este următoare:
1. Părintele care m-a botezat
2. Părintele care m-a cununat (dacă e cazul)
3. Părintele duhovnic
4. Naşii de botez
5. Naşii de cununie (dacă e cazul)
6. Părinţii şi fraţii mei
7. Părinţii soţului (soţiei) şi fraţii
8. Eu, soţul (şoţia) şi copiii
9. Finii de cununie
10. Finii de botez
11. Bunici, unchi, mătuşe, verişori, etc.
12. Prieteni
Această aşezare nu este una strictă, ci ea acordă o anumită importanţă persoanelor prin care Dumnezeu ne-a făcut fii ai Lui şi ai Bisericii prin har: părinţi, naşi, preoţi, duhovnici etc.
In ziua in care se savarseste Sfanta Liturghie, preotul scoate miride (particele) din prescura, pentru vii si morti. Ele sunt asezate pe Sfantul Disc, alaturi de Agnet – partea din prescura care reprezinta pe Hristos, ca dragostea Lui sa se reverse si asupra lor. Amintim ca in cadrul Sfintei Liturghii, Agnetul se preface in Trupul si Sangele Domnului. Astfel, miridele (care ii reprezinta pe cei pomeniti), participa la sfintenie prin prezenta lor alaturi de Trupul lui Hristos de pe Sfantul Disc.
 
Cine poate fi pomenit?
Se pot pomeni toti cei care au murit nedespartiti de Biserica. Nu pot fi pomeniti cei care au murit in dispret cunoscut fata de Dumnezeu. Precizam ca orice slujba a Bisericii se savarseste numai pentru cei care sunt membri ai ei, adica au devenit prin Sfintele Taine, madulare ale Trupului tainic al lui Hristos. De aceea nu pot fi pomeniti nici copiii morti nebotezati, pentru ca ei nu sunt membri ai Bisericii.
Ofrande aduse la morminte(acolo unde este posibilitatea de a se merge la morminte)
Pentru praznicul Moşilor de Iarnă, se pregătesc toţi creştinii, săraci sau bogaţi, fiecare după posibilităţile sale materiale. Acum, dar şi în celelalte sâmbete dedicate morţilor până la Sfintele Paşti, creştinii păstrează legătura cu cei plecaţi la viaţa de Dincolo prin rugăciuni şi prin ofrande aduse la mormintele acestora (acolo unde este posibilitatea de a se merge la morminte): ei le împodobesc mormintele cu flori, aprind lumânări şi tămâie, împart pachete cu alimente şi colivă, sfinţite la slujba de pomenire. Potrivit tradiţiei, pentru cei comemoraţi se împart şi bucatele preferate de aceştia în timpul vieţii lor pământene.