1 mai – Armindenul la români

 

În tradiţia milenară, sărbătoarea de Armindeni este dedicata zeului vegetaţiei, cel care protejează vitele, caii, holdele semănate, viile şi livezile. Nu în cele din urmă, ziua de Armindeni este o sărbătoare dedicată prosperităţii gospodarilor foarte harnici.
Sărbătoarea de Armindeni (Pomul de Armindeni) a fost celebrată încă din vremea dacilor, iar Profetul Ieremia, prăznuit în ziua de 1 Mai, a intrat in onomastica românilor în secolul al XV-lea.
Dacă ne referim la sărbătoarea dacică, cu mai mult de două milenii în urmă, oamenii de pe meleagurile noastre sărbătoreau ziua de 1 Florar, dată a rememorării unor evenimente sacre. La geto-daci, era mai întâi ziua când Cei Doi Gemeni Divini se întorseseră din pribegie, şi de aceea sărbătorii i se spunea şi EU-RY-MENE-DAN ”Ziua Revenirii Celor Măreţi” (cf. slav. deni ”ziuă”; rom. re-; a mâna; latin. ius ”drept”).

În cinstea acestei sărbători, dacii conduşi de marele rege Romanh s-au avântat în luptă, izbutind să-i alunge pe cotropitorii romani peste Dunăre. Astfel, sărbătoarea a fost interpretată şi ca EU-RYMENE-DAN ”Ziua Măreţei Victorii” (cf. latin. ius ”drept”; rom. a rămâne ”a câştiga; a învinge”; slav. deni ”ziuă”).

Ostaşii daci s-au întors biruitori în cetăţi, împodobiţi cu cununi de crengi şi flori. Tot aşa, au fost împodobite şi porţile, uşile şi ferestrele caselor. Trecând veacurile, sintagma EURYMENEDAN a fost moştenită de limba română în următoarele variante: Arminden, Armindin, Arminden, Armendin şi Arminder.

În antichitate, grecii aduceau Afroditei drept ofranda un ornament din crengi de dafin sau măslin de care atârnau simboluri ale fertilităţii, turte, smochine, şipuri cu vin sau cu ulei, simbolizând atât regenerarea, cât şi fecundarea. Romanii, în ajunul acestei zile, Ambaralia, obişnuiau să lase vitele să se odihnească, iar ei se odihneau în colibe din crengi verzi, pe care le plasau în faţa caselor. De aici se păstrează probabil credinţa romaneasca exprimata prin „nici rândunica nu îşi face cuib de Armindeni” sau ” şi vitele au Paştele lor”.

Sărbătoarea de Armindeni aminteşte şi de prigonirea lui Iisus. Tradiţia spune că atunci când Irod omora copiii, punea câte o ramură verde la poarta familiei de unde ar fi continuat măcelul în ziua următoare. Însă, a doua zi, au apărut ramuri verzi la toate casele, iar Irod a fost derutat si n-a mai ştiut unde să-l caute pe Iisus.

Armindeni se numeşte pomul (fag, stejar sau plop) adus din pădure, în ajunul sărbătorii, pom care se aşează în faţa porţii, a casei sau în mijlocul gospodăriei, după ce a fost curăţat de ramuri, până aproape de vârf.

Din vremuri îndepărtate, îndeosebi tinerii din mediul rural cred în puterea magică a Armindenului. De aceea, în ajunul sărbătorii tinerii aduc din pădure crengi verzi de fag, de stejar sau un pom întreg pe care-l sădesc în mijlocul curţii sau la poartă. Prin tradiţie, acest arbust se numeşte Pomul lui Mai sau „Pomul vieţii” şi este împodobit, după un ritual străvechi, cu multe spice şi flori. Pomul lui Mai rămâne în fiecare gospodărie până la vremea secerişului.
După această etapă, cu lemnul Armindenului se face foc când gospodarii vor coace prima pâine preparată din faină obţinuta din noua recoltă de grâu. Oamenii împlinesc acest ritual fiind convinşi ca familia lor şi întreaga gospodărie vor fi apărate de puterea distructivă a duhurilor rele sau a strigoilor până la viitoarea sărbătoare de Armindeni. Atunci, ritualul se repetă din nou.
Armindenul este ziua potrivită pentru recoltarea plantelor medicinale amare; în popor, de Armindeni este sărbătorită şi Ziua pelinului, când planta are puteri magice. Vinul de pelin sau pelinul consumat în această zi are daruri purificatoare, mai ales fumigaţiile cu plein, un obicei rămas de la daci, care în această zi făceau purificări pentru creşterea spirituală.
În această zi, bărbaţii poartă un mănunchi de pelin la pălărie şi nu lucrează la câmp sau în gospodărie, ca şi femeile. În acest caz, sărbătoarea se respectă pentru ca vinul obţinut în urmă cu un an să nu facă floare şi să se conserve bine.
Tradiţia spune că, dacă pelinul cules în aceasta zi se adaugă în băutura amatorilor de licori bahice, îi lecuieşte pe băutori de năravul exceselor.

Se spune ca în aceasta zi membrii familiei trebuie să-şi spele faţa şi mâinile cu roua, căzuta în noaptea de Armindeni, pentru a fi mereu în formă, iar bolile şi paguba să stea departe de familia respectivă.
De asemenea, în ajunul sărbătorii de Armindeni, femeile nu lucrează în gospodărie sau la câmp; ele respectă această interdicţie, pentru ca pământul să rodească şi comunitatea în care trăiesc să fie apărată de furtuni şi de invazia insectelor. Acum, femeile nu trebuie să frământe nici pâine, pentru că aluatul se mucegăieşte.

Românii din Vestul ţării socotesc această sărbătoare cea mai potrivită pentru alungarea duhurilor rele, îndeosebi a Strigelor, aceasta fiind o amintire a izgonirii romanilor din Dacia. De aici şi obiceiul din Bihor, ca sa în preseara acestei zile, să iasă din fiecare casă câte cineva şi să strige în gura mare:

-Auzi, mă!

Iar cel ce aude, oricine ar fi, răspunde:

-Aud, mă!

Primul zice mai departe:

-Cine-i Strigă

Dracu-i frigă

Pe frigare

Din cea mare!

La fel rosteşte apoi şi cel de-al doilea. Spunând aceste vorbe, se crede că ”astfel se întâmplă şi cu cei ce sunt Strigoi, dacă nu închid în grabă uşa casei. Pe asta s-ar cunoaşte Strigoii în ziua de Ieremie”, adică în ziua de Arminden sau de 1 Florar.

Românii, mai ales cei din Est şi din Sud, frig în această zi câte un miel şi se duc apoi la pădure, într-o dumbravă, în luncă, la vie, sau şi în grădină, unde este iarbă verde, şi mănâncă friptură de miel şi beau vin, mai ales vin pelin.

Unii aduc cu ei şi lăutari de le cântă şi astfel petrec până seara, când se întorc din sat cântând şi bând, împodobindu-se la pălării cu flori de liliac, dacă e înflorit, şi cu pelin verde. De Armendin, prin părţile Covurluiului se cântă astfel:

Frunză verde de pelin,

Iată-ne la Armendin,

Beau mesenii şi mănâncă,

Şi de ciumă nu li-i frică!

Vinul pelin se bea pentru înnoirea sângelui. Şi pentru că unii îşi înnoiesc sângele din greu, sărbătorii i se mai spune şi Ziua Beţivilor.

În oraşele din Bucovina este obiceiul ca, la 1 Mai, dis-de-dimineaţă, să umble lăutarii pe la casele oamenilor mai înstăriţi şi să le cânte diferite cântece, prin care li se vesteşte începutul lunii lui Mai. Iar după-amiază, ies cu toţi la iarbă verde.

Atenţie sărbătorile acestea de fapt se simt din punct de vedere al NATURII, cu 14 zile mai târziu, pe 15 mai, cumva după calendarul vechi.

Pomenirea Sfântului Prooroc Ieremia

In ziua întâi, luna mai, pomenirea sfântului prooroc Ieremia. Sfântul Prooroc Ieremia, al cărui nume se tâlcuieşte – Dumnezeu aruncă – este unul din cei patru mari prooroci ai Vechiului Testament alături de Isaia – al cărui nume se traduce prin “Mântuirea lui Dumnezeu”, Iezechiel – tâlcuit înseamnă ,,Dumnezeu va întări” – şi Da­niel. – „Dumnezeu e judecătorul tuturor” sau „Dumnezeu s-a îndurat”.

Acesta din pântecele mamei sale s-a sfinţit, şi era sfânt Domnului şi prooroc, trăgându-se din Anathoth. Caracterul profetului: Ieremia este unul dintre cele mai complexe şi mai atrăgătoare caractere din galeria eroilor biblici. În lăuntrul lui, Dumnezeu a ţesut într-o armonioasa întrepătrundere duioşia unei mame şi statornicia unui luptător, tandreţea feminină şi hotărârea ne-nduplecată a unui bărbat, fragilitatea nervoasă şi simplitatea transparentă, elocvenţa sensibilă şi duritatea proclamatorului de adevăr.

Natura sa sufletească este atât de vizibilă din afară, convulsiile sufletului său sunt atât de publice, încât îl putem asemăna cu limpezimea apelor de cleştar din lacurile montane care reflectă fidel turbulenţa mereu schimbătoare a norilor de deasupra.
Ieremia a fost dăruit de Dumnezeu cu o natură interioară care nu l-a lăsat să se restrângă la poziţia unui simplu ”comunicator” al voinţei divine. El n-a fost niciodată capabil să se detaşeze afectiv de conţinutul mesajului care i-a fost încredinţat. Mistuit de o dragoste intensă şi chinuitoare, Ieremia şi-a trăit mesajele suferind şi condamnând deopotrivă. Omul şi discursul profetic s-au contopit în întregime.

 

Cartea lui Ieremia – este cea mai cunoscută scriere a sa – este alcătuită dintr-o serie de cuvântări profetice întreţesute cu date istorice şi biografice în legatură cu ultimele zile ale împărăţiei lui Iuda. Pe toate căile ce i-au stat la dispoziţie Ieremia s-a străduit să oprească grabnica alunecare a lui Iuda pe povârnişul decăderii morale spre ruina. Dar sforţările lui pentru naţiune au fost în cea mai mare parte neroditoare. Chemările lui la pocăinţă ajunseseră în urechi surde.  
Ieremia a fost profetul religiei inimii. Soliile lui erau o chemare de îndepărtare de ceea ce este exterior si superficial şi aderarea la ceea ce este lăuntric şi real. El învăţa că în primul rând corupţia îşi are rădăcina într-o inima stricată, şi că fără o inimă nouă, intenţii noi şi o credinţă nouă, omul nu este în stare să facă binele. O asemenea schimbare, accentuează el, poate fi realizata numai prin lucrarea creatoare a lui Dumnezeu.

 

Sfântul Prooroc Ieremia a trăit cu aproximativ şase sute de ani mai înainte de Mântuitorul Hristos, în satul Anathoth, nu departe de Ierusalim. El a început să proorocească de la vârsta de cincisprezece ani, în timpul împăratului losia. El predica pocăinţa către rege şi către nobilii săi, către prorocii cei mincinoşi şi către preoţii templului. În timpul domniei regelui losia, Proorocul Ieremia a scăpat ca prin urechile acului de moartea pe care i-o doreau mâinile ucigaşe ale nobililor înnebuniţi de ură împotriva lui. Privitor la regele lohiachim, el a proorocit că înmormântarea acestuia va fi ca îngroparea unui măgar, adică, că după ce va muri trupul lui va fi aruncat în afara zidurilor Ierusalimului, apoi târât pe pământ, fără cinstea unei îngropări omeneşti. Din pricina acestei proorocii marele prooroc a fost aruncat în temniţă. Neputând să scrie în temniţă, proorocul Ieremia l-a chemat pe Baruh, fiul lui Neria, care, stând la fereastruica închisorii, scria ceea ce dicta marele prooroc. Când această proorocie a fost citită în urechile regelui acesta a smuls furios hârtia din mâinile cititorului şi a aruncat-o în foc. Dar Pronia Dumnezeiască l-a mântuit pe Ieremia de închisoare, iar cuvântul lui proorocesc s-a împlinit întocmai cu regele lehoiachim. Despre regele leconia, fiul lui lehoiachim, regele din Iuda, Ieremia a proorocit că va fi luat rob în Babilon împreună cu toată casa lui şi că va muri acolo. Toate acestea s-au împlinit la scurt timp după ce prorocul şi-a rostit cuvântul. In timpul regelui Zedechia, Ieremia şi-a luat un jug în jurul gâtului şi a umblat prin Ierusalim, prorocind căderea lui şi robia babiloniană. Ieremia le-a scris după aceea captivilor din Babilon, vestindu-le să nu nădăjduiască întoarcere grabnică acasă, la Ierusalim, căci captivitatea lor se va prelungi până la şaptezeci de ani, ceea ce s-a întâmplat întocmai. In valea Tofeth de lângă Ierusalim [Valea Măcelului], unde iudeii îşi aduceau proprii lor copii jertfe idolilor, Ieremia a luat un vas de lut în mâinile lui şi l-a spart la pământ înaintea poporului, proorocind prin aceasta crunta zdrobire şi umilire a regatului ludeei. Babilonienii au capturat la scurt timp după aceea Ierusalimul, l-au ucis pe regele Zedechia, au jefuit şi au trecut cetatea prin ascuţişul săbiei, şi au tăiat capetele unei mari mulţimi de iudei în Valea Tofeth, chiar pe locul în care aceştia îşi omorâseră copiii ca jertfe criminale aduse idolilor, şi chiar la locul unde Ieremia sfărâmase vasul olarului. Ieremia împreună cu leviţii, au luat Chivotul Legământului din Templu şi l-au dus la Muntele Nebo, acolo unde murise Moise, şi l-au ascuns într-o peşteră. Dar focul Templului Ieremia l-a ascuns într-o fântână adâncă. Ieremia după aceea a fost silit de nişte iudei să meargă cu ei în Egipt, unde proorocul a trăit timp de patru ani, ca după aceea să fie omorât cu pietre de conaţionalii lui. Şi murind a fost îngropat în locul de înmormântare a lui Faraon, pentru că egiptenii l-au mărit, văzând folosul de la el. Fiindcă prin rugăciunea lui fuseseră omorâte aspidele, care prăpădeau pe egipteni; de asemenea fuseseră omorâte şi fiarele ce se aflau prin ape, pe care egiptenii le numesc efot, iar elinii crocodili. Pentru aceasta creştinii din acele părţi, până astăzi, rugându-se merg în locul unde este mormântul proorocului, şi luând ţărână se tămăduiesc de muşcările aspidelor.

Egiptenilor Ieremia le-a prorocit căderea idolilor lor şi sosirea Fecioarei împreună cu Pruncul ei în Egipt.

 

Există o tradiţie după care însuşi împăratul Alexandru cel Mare a cercetat mormântul Prorocului Ieremia, după care a dat porunca strămutării moaştelor Proorocului şi a îngropării lor la Alexandria.

Deci a zis Ieremia către preoţii Egiptului, că va să se facă un semn, adică au să se cutremure idolii Egiptului, şi vor cădea la pământ din pricina Mântuitorului prunc ce se va naşte în iesle din Fecioară. Şi pentru aceea până astăzi, ei au în loc de Dumnezeu o fecioară lehuză, şi punând un prunc în iesle, i se închină. Despre aceasta fiind întrebaţi de regele Ptolomeu, i-au spus că taina aceasta se trage de la strămoşi, şi a fost transmisă părinţilor lor de un cuvios prooroc, şi că aşteaptă sfârşitul tainei. Şi spun despre proorocul acesta că mai înainte de prădarea Templului a luat chivotul legii şi cele ce erau în el, şi a pus de le-a îngropat sub o stâncă de piatră, şi a zis către cei ce erau acolo: “S-a dus Domnul din Sinai la cer. Şi iarăşi va să vină în Sinai cu putere, şi va fi vouă semnul venirii Sale, când se vor închina toate neamurile la lemn”. Şi a zis că nimeni în afară de Aaron preotul, nu va putea scoate chivotul acesta şi că nimeni nu va deschide tablele care sunt în el, nici dintre preoţi, nici dintre prooroci, în afară de Moise alesul lui Dumnezeu.

Iar la înviere întâi se va ridica chivotul şi va ieşi din pământ, şi va fi pus în muntele Sinai, şi se vor aduna toţi sfinţii acolo, aşteptând pe Domnul, şi fugind de vrăjmaşul care va căuta să-i omoare. Iar în piatra aceea a scris cu degetul său numele lui Dumnezeu şi s-a făcut tiparul literelor ca o cioplitură de fier. Şi nor luminos îndată a acoperit numele acela. Şi nu va putea nimeni să chibzuiască locul, şi nici nu va putea să cinstească numele lui Dumnezeu până în ziua aceea. Însă piatra este în pustiu, unde s-a făcut întâi chivotul de Veseleil între doi munţi, unde zac Moise şi Aaron. Şi se arată noaptea norul ca lumina la locul acela în chipul cel dintâi, după cum israelitenilor li se arăta norul noaptea şi-i lumina.

În Vechiul testament este povestit felul în care Dumnezeu i-a dat denumirea de proroc lui Ieremia.

1.	Cuvintele lui Ieremia, fiul lui Hilchia, dintre preoţii de la Anatot, din pământul lui Veniamin,
2.	Către care a fost cuvântul Domnului, în zilele lui Iosia, fiul lui Amon, regele lui Iuda, în anul al treisprezecelea al domniei acestuia,
3.	Precum şi în zilele lui Ioiachim, fiul lui Iosia, regele lui Iuda, până în luna a cincea din anul al unsprezecelea al lui Sedechia, fiul lui Iosia, regele lui Iuda, adică până la robirea Ierusalimului.
4.	Fost-a cuvântul Domnului către mine şi mi-a zis:
5.	„Înainte de a te fi zămislit în pântece, te-am cunoscut, şi înainte de a ieşi din pântece, te-am sfinţit şi te-am rânduit prooroc pentru popoare”.
6.	Iar eu am răspuns: „O, Doamne, Dumnezeule, eu nu ştiu să vorbesc, pentru că sunt încă tânăr”.
7.	Domnul însă mi-a zis: „Să nu zici: Sunt încă tânăr; căci la câţi te voi trimite, la toţi vei merge şi tot ce-ţi voi porunci vei spune.
8.	Să nu te temi de dânşii, căci Eu sunt cu tine, ca să te izbăvesc”, zice Domnul.
9.	Şi Domnul mi-a întins mâna, mi-a atins gura şi mi-a zis: „Iată am pus cuvintele Mele în gura ta!
10.	Iată te-am pus în ziua aceasta peste popoare şi peste regate, ca să smulgi şi să arunci la pământ, să pierzi şi să dărâmi, să zideşti şi să sădeşti!”
11.	Apoi a fost cuvântul Domnului către mine şi mi-a zis: „Ieremia, ce vezi tu?” Şi eu am răspuns: „Văd un toiag din lemn de migdal”.
12.	Zisu-mi-a Domnul: „Tu ai văzut bine, că Eu priveghez asupra cuvântului Meu, ca să-l împlinesc!”
13.	Şi iar a fost cuvântul Domnului către mine şi mi-a zis: „Ce vezi tu?” Şi eu am răspuns: „Văd un cazan clocotind, care e gata să se verse dinspre miazănoapte”.
14.	Iar Domnul mi-a zis: De la miazănoapte se va deschide nenorocire asupra tuturor locuitorilor ţării acesteia.
15.	Că iată voi chema toate popoarele ţărilor de la miazănoapte, zice Domnul, şi vor veni acelea şi îşi vor pune fiecare din ele scaunul său la poarta de intrare a Ierusalimului, pe lângă toate zidurile lui şi în toate cetăţile lui Iuda;
16.	Şi voi rosti asupra lor judecata Mea pentru toate fărădelegile lor, pentru că M-au părăsit, au aprins tămâie înaintea altor dumnezei şi s-au închinat la lucrurile mâinilor lor.
17.	Dar tu, încinge-ţi coapsele tale şi scoală de le spune tot ce-ţi voi porunci. Nu tremura înaintea lor, fiindcă nu vreau să tremuri înaintea lor.
18.	Că iată, Eu te-am făcut astăzi cetate întărită, stâlp de fier şi zid de aramă înaintea acestei ţări întregi: înaintea regilor lui Iuda, înaintea căpeteniilor ei, înaintea preoţilor ei şi înaintea poporului ţării.
19.	Ei se vor lupta împotriva ta, dar nu te vor birui că Eu sunt cu tine, ca să te izbăvesc”, zice Domnul.