Colindul Nașterii Domnului e dăruit de bucuria sufletului, din lacrima inimii și e o Sărbătoare, care vine din adâncimi de izvoare de Dor, coboară din Har și cerne surâsul Cerului în Tricolorul nostru cel sfânt.

Colindul Nașterii Pruncului e Lumina ce plutește ca un vis neîntrerupt de la începutul nostru, cu Moșii și Strămoșii noștrii, cu munții, cu frații, cu tulnicele, cu mioarele, cu brazi și apele ce duc pretutindeni în lume amiezi de Sărbătoare.

Colindul  Maicii Domnului înșirat șăgalnic, neslobod de dor e așteptat cu sufletul la gură de țâncii egali cu căciulile lor, cu straițele pline la șold, acoperiți cu ghergheful de promoroacă.

Colindul nostru daco-român, a cărui Iie a fost țesută la noi petală cu petală din mireasma Luminii în Floarea Dalbă a Nașterii Sfinte, de farmecul biruitor al Celui dintâi chemat Andrei, care s-a așezat peste ale noastre începuturi, unde plutește sublim Sărbătoarea.

Colindul nostru daco-român, ne-a trezit cu geana zorilor întoarsă spre Strămoșii ce ne-au zidit Biserici scăldate-n borangic și fântâni în care fulgii norilor cuminți se văd coborâtori din Îngeri și din Stele.

Colindul nostru daco-român e țesut din cuvinte ce ard, ca sânul gândului pur, ale cărui rostiri sunt dorințe de azur ghemuite-n Candela blajină a creștinului care-i Acasă și-i Român.

Colindul Nașterii Domnului nostru ne aprinde-n simțiri, ca-n visul cel sfânt și sub urături de mângâiere, Îngerii coboară rând pe rând, neputând să mai adaste când Cerul se reavarsă peste noi.

Colindul Măicuței Sfinte ne adună din tot ce e mai bun și stăruie cu fiecare gest frumos să ne gătim în suflet cu prinos din Vistieria Nașterii, pecetluindu-ne cu Vestea Minunată.