„Ghidul iluminării pentru leneşi” este cea mai recentă carte pe care am citit-o şi, pentru că am fost încantat de conţinutul ei, sunt bucuros să v-o recomand şi dumneavoastră.
Apreciez stilul lejer, savuros, cu mult umor în care sunt tratate subiecte profunde precum: iubirea altruistă, diferenţa dintre Eu şi Sine, ş.a.m.d.
Dacă aceste lucruri le poţi afla din tratate clasice în urma lecturării a sute sau mii de pagini, adesea greu de înţeles, aici găsim aceleaşi adevăruri dar spuse într-un mod simplu şi cu exemple (clasice sau actuale) ce ne permit să înţelegem subtilităţi ale filozofiei hinduse şi, totodată, să ne înţelegem pe noi şi viaţa noastră cea de toate zilele… şi nopţile.
De la înţelegere la trăire mai este de făcut un pas important, şi pentru cei dornici să înţeleagă natura lucrurilor, rolul omului în creaţie şi alte astfel de subiecte de interes, această carte este o desfătare atât prin conţinut, cât şi prin stil sau prin diversitatea subiectelor abordate.
Câteva fragmente din carte m-au impresionat în mod deosebit şi vi le voi supune atenţiei în continuare, pentru a simţi puţin din parfumul, gustul, imaginea, sunetul şi atingerea acestei cărţi:
„Tu nu poţi iubi cu adevărat pe nimeni. Însă poţi lăsa iubirea să curgă prin tine, să se îndrepte către un om, poate chiar doi sau chiar o colectivitate, dacă puterea ei este mare. Chiar şi în această afirmaţie este un neadevăr. Iubirea curge dar nu spre cineva anume. Se întâmplă ca cineva să fie pe direcţia ei. Este ceva similar cu parfumul unei flori. Ea nu a înflorit pentru o anume persoană, nu urmăreşte anumiţi oameni cărora să le pretindă „Mirosiţi-mă”. Ea doar îşi răspândeşte parfumul. Cineva poate fi în preajmă şi se va bucura. Norocul lui. Bucuria florii nu depinde de existenţa acelei persoane sau de existenţa acestor persoane, dacă e vorba de un grup. Floarea se bucura de propriul ei parfum, de faptul că îl poate răspândi în jur. Cam aşa este şi cu iubirea. Iubirea este parfumul fiinţei tale. Şi se manifestă într-un singur caz: atunci când ai înflorit.”
„A fi inhibat înseamnă a te simţi blocat în a duce la capăt un comportament. Când inhibiţia este enormă, nici măcar nu mai iniţiezi un comportament.
O persoana liberă este o persoană fără inhibiţii. Ea poate să facă orice doreşte, dar nu doreşte să facă orice. Nu este un simplu joc de cuvinte. Pentru un om liber nu există inhibiţii în manifestarea iubirii, cu excepţia acelora pe care şi le impune în mod conştient, călăuzit de inteligenţa sa.”
Ideea impermanenţei lumii, a calităţii ei „ca de vis”, este foarte prezentă în budism. În mod curios pentru occidentali, realizarea clară a acestei idei nu conduce la nihilism, ci oferă un fel de extaz, concretizat, în planul acţiunii, în a te mişca la unison cu fluxul experienţei subiective, fără a te grăbi şi fără a rămâne în urmă. Este ca şi cum ai fi atins desăvârşirea în dans, partenera ta nefiind alta decât Viaţa.”
Mai pot adăuga că recomand călduros această carte celor ce au ajuns deja să se întrebe despre rostul lor pe lume şi îşi doresc cu ardoare să afle răspunsul.
Citind această carte riscaţi să aflaţi răspunsul şi, mai mult decât atât, să ajungeţi ca în viaţa voastră să se manifeste constant înţelepciunea, iubirea, frumuseţea, conştienţa.