1 septembrie – Începutul Anului nou bisericesc
“Dumnezeu, Împăratul veacurilor, Ce a pus vremile şi anii întru a Sa putere, a aşezat spre slava Sa şi spre folosul omenirii diferite praznice. Poruncă a dat în vechiul aşezământ ca să se prăznuiască într-adins luna lui septembrie la-nceputul anului, ca popoarele, îndulcindu-se de roadele câmpului, cu mai multă dragoste să slujească bunului Dumnezeu.”(Vieţile sfinţilor, vol I, p.1).
8 septembrie – Naşterea Maicii Domnului
Această sărbătoare marchează sfârşitul verii. Se spune că în această zi rândunelele încep să plece iar în popor există obiceiul ca, începând de acum, oamenii să nu mai poarte pălărie.
13 septembrie – Ziua Ursului
Este o sărbătoare foarte veche şi foarte frumoasă, cu profunde reminiscenţe dacice, probabil mărturie a unui cult totemic important pentru perioada mitică a acestei civilizaţii. Ea încheie şirul ceremonialurilor dedicate acestui animal, marcând totodată începerea pregătirilor pentru anotimpul rece. Pare a fi legată de perioada de împerechere a urşilor, care începe aproximativ de la 1 august când – se spune – ei nu mai intră în apă.
14 septembrie – Ziua Crucii
Se spune că, începând de acum, pământul “se închide” până la mijlocul lui martie, luând în adâncul lui insecte, şopârle, şerpi şi plante pe care le-a dat la lumină în primăvară, pentru a se bucura de viaţă, acum venindu-le rândul să se odihnească şi să se pregătească pentru viaţa lor următoare. Despre şerpi chiar se spune că “se adună la aluniş, pentru a face piatra cea scumpă, tămăduitoare de multe boli”; de asemenea, cei care au muşcat oameni nu pot intra în pământ – pământul nu-i primeşte pentru că “au păcătuit”. Florile prind a vorbi acum, mărturisindu-şi părerea de rău că se usucă.
Fragii care se mai găsesc de acum încolo sunt pentru morţi, nu pentru vii, de aceea nu trebuie mâncaţi.
După această mare sărbătoare, începe culesul viilor. Ţăranii cunosc însă că trebuie lăsat strugurele lui Dumnezeu – adică strugurii de pe ultimul butuc al viei, care nu se culeg, ei rămânând drept ofrandă lui Dumnezeu sau păsărilor.
În popor se mai ştie că aceasta este ultima zi în care se mai pot obţine remedii terapeutice sau plante de leac pentru practica magică de peste an. Acum se culeg menta creaţă, cimbrul, calapărul, busuiocul, lemnul Domnului, botângii, săscuţele, care se usucă pe icoane; ele se pun apoi în apa de scaldă pentru cei suferinzi.
Ţăranii cred că, dacă vor pleca mai devreme de Ziua Crucii cocorii, în noaptea acelei zile va fi brumă.
23 septembrie -Zămislirea Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul; Echinocţiul de toamnă, numit popular ţâr înainte, ţâr înapoi pentru că reprezintă echilibrul între Lumină şi întuneric, este totodată un moment astronomic cu o deosebită importanţă în viaţa tradiţională rurală, deoarece îi corespunde sărbătoarea creştină a Zămislirii Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul. “Multe mame zămislesc fii, dar puţine sunt acelea pre a căror zămislire o ar mări şi o ar prăznui Biserica lui Dumnezeu. Numai trei mame s-au găsit aşa la fel de ale căror zămisliri în pântece s-a minunat lumea. Acestea au fost: Sfânta şi dreapta Ana, sfânta Elisabeta şi preasfânta, preacurata Fecioara Maria. Dreapta Ana a zămislit pre Născătoarea de Dumnezeu, Elisabeta pre Mergătorul-înainte iar Fecioara Maria pre Hristos Mântuitorul nostru. Deci toate aceste zămisliri prin vestitor ceresc bine s-au vestit şi de darul lui Dumnezeu s-au săvârşit. Drept aceea, bine-vestitorul, sfântul arhanghel Gabriel, intrând în altar la preotul Zaharia, care slujea atunci în rânduiala săptămânii sale înaintea lui Dumnezeu, a început a vorbi astfel: “Nu te teme, Zaharie, că s-a auzit rugăciunea ta şi femeia ta Elisabeta va naşte ţie un fiu, şi-l vei numi Ioan, şi va fi ţie bucurie şi veselie, şi mulţi de naşterea lui se vor bucura!”(Vieţile sfinţilor, I, p. 679)
24 septembrie – Teclele
De asemenea sărbători de provenienţă dacică, autohtonă, aceste sărbători de toamnă dedicate lupilor au în vedere păzirea berbecilor de lupii care încep să dea târcoale. Nu se lucrează în această zi la casa celui ce munceşte acum, lupii vor veni şi-i vor prăpădi berbecii şi oile.
Până la sfârşitul lunii nu se coase, nu se împunge, nu se dă nimic cu împrumut, nu se merge la moară, nu se mătură şi, mai ales, nu se împrumută foc vecinilor.
1 octombrie – O altă sărbătoare creştină, Acoperământul Maicii Domnului, anunţă începutul anotimpului rece. Se spune că acum se acoperă pământul cu zăpadă, iar fetele aspiră să primească şi ele un acoperământ pe cap, ca semn al trecerii la statutul de femeie măritată. Această sărbătoare dovedeşte un sincretism păgâno-creştin deosebit, şi iată de ce. “Acoperământul” este, în realitate, perioada în care Natura (aspectul feminin şi concret al Divinului) se retrage în adâncuri, pentru a începe acolo, într-o totală ocultaţie, pregătirea alchimică a vieţii ce va reveni în primăvară. Marea Zeiţă Mamă aşadar “se acoperă”, dispare din planul vizibil al vieţii. Asemeni acestei Zeiţe puternic creatoare, orice fiinţă feminină aspiră să creeze şi ea, la rândul ei, viaţă. Basmaua, ca însemn al trecerii de la starea de neiniţiată în misterele Creaţiei, la starea de iniţiată (a femeii care, prin căsătorie, primind iniţierea erotică, devine conştientă şi capabilă de a folosi puterea creatoare a vieţii) devine astfel “acoperământul” sub a cărui protecţie şi investitură totodată femeia va ocroti tot ceea ce ea învieţueişte. În tradiţia creştină populară românească, se spune că Maica Domnului a acoperit pe un pustnic ce s-a făcut sfânt; el şedea tot timpul pe vârful unui stâlp şi cât a stat nu a fost nici plouat, nici nins, nici îngheţat, iar pământul din jurul stâlpului era păzit de toate relele.
14 octombrie – Sfânta Cuvioasa Paraschiva. Acest moment calendaristic marchează activităţi pastorale care constituie un interval caracteristic pentru ritmurile existenţiale rurale româneşti: se deschid ţarinile pentru păşunatul devălmaş, se organizează turmele pentru iernatul transhumant, oile coboară în zonele de iernat, se angajează ciobani pentru noul sezon pastoral, se slobod berbecii la turmele de oi, se fac târguri de toamnă pentru valorificarea produselor de industrie şi alimentaţie casnică tradiţională şi încep praznicele pentru morţi şi împărţirea ofrandelor de tot felul. Ziua acestei sărbători este prăznuită de toţi sătenii, spre a se face bucatele şi ca să fie bogat anul ce vine. În dimineaţa acestei zile, se spune că ciobanii caută să vadă cum au dormit oile: dacă stau grămadă, iarna va fi grea; dacă sunt răzleţite, e semn că iarna va fi uşoară. Tot în această zi se spune că se face “îngroparea verii”.
Bibliografie
Vieţile sfinţilor
Calendarele poporului român – Antoaneta Olteanu, editura Paideea, Bucureşti, 2001