Este un nume grecesc care are la baza substantivul paraskeue, adică ziua de vineri. Atestat în Noul Testament, termenul grecesc desemna ziua dinaintea Sabatului, în care se făceau pregătirile pentru sărbătoare, așa încât sensul propriu al numelui este de pregătire.
Cuvioasa Parascheva, poate cea mai cunoscută dintre toţi sfinţii ale căror moaşte se află în ţara noastră, se bucură de o asemenea evlavie în rândul românilor, încât aceştia au transferat trăsăturile şi atributele sfinţeniei sale unei divinităţi ancestrale din mitologia autohtonă, şi anume „Sfintei Vineri”, probabil nu întâmplător, vezi originea greacă a numelui. În tradiţia populară, „Sfânta Vineri” era considerată stăpână peste lumea femeilor şi îndeletnicirilor acestora, iar prin Sfânta Parascheva, lucrează cu foarte mare ușurință Născătoarea de Dumnezeu, Fecioara Maria.
În viziunea unor cercetători – Victor Kernbach, de pildă, „Sfânta Vineri” ar proveni din cultul zeiţei romane Venus, răspândit în Dacia romană, trecut cu modificări semnificative de influenţă slavă în „creştinismul folcloric” şi rămânând, prin execelenţă, „o divinitate justiţiară”. Parerea mea este că poporul Dac, avea în religia sa pe Sfânta Vineri cu mult înainte de interferența cu romanii, ea fiind ocrotitoarea femeilor și a tot ce reprezenta ” Dăruirea” și ”Ajutorul” primit de sus. Nu degeaba Sfânta Parascheva se mai numește și Dăruitoarea și nu degeaba moaștele ei au ajuns în România.
În acest sens este de remercat ca la noi, o semnificaţie cu totul aparte au căpătat cele două „Vineri Mari” ale anului, „Vinerea din Săptămâna Patimilor” şi „Vinerea Mare de Toamnă”, „zile însemnate, sărbătorite prin post, pocăinţă şi rugăciune”, care „semnificau o simetrie astronomică şi cultică, cu mare semnificaţie în ciclul spiralic al anului şi al obiceiurilor care se derulau între echinocţii şi solstiţii. Sărbătorită de tradiţiile precreştine în luna octombrie, „pe lună plină”, „Vinerea Mare de Toamnă” se celebrează în miez de toamnă, când desfrunzirea arborilor şi „încărunţirea” câmpurilor, de brumele timpurii, anunţau „îmbătrânirea timpului” şi încheierea ciclului calendaristic”, spune dr. Maria Bocşe, specialist în etnologie.
În plus dacă ținem cont de o rugăciune străveche, un fel de sfat, din folcloristica românească, este evident rolul și importanța pe care-l avea în viața poporului Sfânta Vineri. Iată cum suna:
„Vineri,Vinerea
Doamna tinerea
Inima mă-nfruntea
Nime-n lume n-auzea.
O avut Lazăr două fete.
Pe una, o chema Maria Magdalena,
Pe una dalba Rusalina.
S-o dus în câmpul Rusalimului
Să culeagă nouă floricele
N-o aflat.
O aflat o dălbioară,
Dălbioara s-o făcut stupioară,
Stupioara s-o aprins
Maica Sfântă aşa o zis:
Că cine a zice rugăciunile Sfintei Vineri dimineaţa de patru
ori joi seara de trei ori
Vineri dimineaţa de patru ori
L-a scoate din măguri, din păcuri,
din broaşte ca vacile
din viermii cei bestinşi
Din viermii cei neadormiţi. Amin.”
Rugăciunea la care se referă acest vers popular, este cea către Iisus Hristos, ca fiecare să-și poată purta Crucea, adică să-și urmeze Calea. Și cred că fiecare o poate rosti în felul său, în acest context.
De aceea această sărbătoare, este una foarte importantă pentru fiecare dintre noi, căci ea ne ajută prin intervenția lui Dumnezeu, să ne pregătim în fiecare an, pentru un nou pas pe Calea personală. Ni se Luminează simțurile sufletești și ni se întărește Voința pentru a merge înainte și în sus.
O altă variantă foarte frumoasă, laică, a rugăciunii de Vineri este cea scrisă de Sfântul Antim Ivireanu
Dis-de-dimineaţă ridic duhul meu către Tine, Dumnezeule, pentru că lumină sînt poruncile Tale. Învaţă-mă, Dumnezeule, dreptatea Ta, poruncile Tale şi îndreptările Tale. Luminează ochii gîndurilor mele, ca nu cumva să adorm în păcate, spre moarte; risipeşte orice negură de la inima mea. Păzeşte fără de ispită viaţa mea, cu pecetea Sfîntului Tău Duh. Revarsă asupra mea bogata milă a iubirii Tale de oameni, pentru ca mîntuit fiind cu sufletul şi cu trupul, să slăvesc cu îndrăznire minunatul şi binecuvîntatul Tău Nume: al Tatălui, şi al Fiului şi al Sfîntului Duh, acum şi în vecii vecilor. Amin.
