“Deja-vu-urile”, senzaţiile nedefinite care ne încearcă sufletul atunci când avem iluzia că retrăim unele evenimente identice sau revedem un loc pe care l-am mai văzut, au fost intens studiate de către psihologi, dar au rămas şi astăzi o reală enigmă pentru ştiinţă.
Una din teoriile ştiinţifice cele mai acceptate în anii ’90 plasa “deja-vu-urile” în sfera unor stări psiho-afective aparte, care ar fi datorate unor foarte scurte scindări între planul raţional şi cel al afectelor, asemănător proceselor premergătoare halucinaţiei schizofrenoide. Astfel, psihiatrii credeau că o mică tulburare de armonizare a laturii raţionale cu cele ale proceselor afectiv emoţionale poate oferi senzaţii şi trăiri diverse, dintre care unele sunt fals recunoscute a fi fost o reîntâlnire cu acelaşi pasaj sau eveniment. Conform acestei teorii, dizarmonia dintre afectiv şi raţional ar obliga creierul la o încărcare tensională foarte mare, într-un timp foarte scurt. Datorită acestei încărcări bruşte de tensiune a creierului dizarmonizat, este foarte posibil ca unele elemente separate dintr-un eveniment sau peisaj să extragă din memorie o anumită trăire afectivă, legată de o amintire. În acest fel, evenimentul sau peisajul ar fi “îmbrăcat” cu haina unei iluzii de amintire foarte veche. Studiile ulterioare au demonstrat însă că pentru un astfel de proces de scindare a laturii afective de cea raţională şi revenirea rapidă la starea iniţială ar fi nevoie de o cantitate de energie enormă, estimată a fi de 1500 de ori mai mare decât cea de care dispune în realitate creierul uman. Deşi această constatare a anulat practic teoria psihiatrică, descoperirea a lăsat poarta deschisă unor noi posibilităţi de interpretare. Astfel, dacă procesul de scindare raţional-afectiv are nevoie de o mare cantitate de energie, nu este exclus ca această să poată fi împrumutată din exterior. În acest fel ar putea fi explicate o mulţime de fenomene în care creierul uman este o staţie-releu, pe calea unor trasee energetice. Care este natura acestei energii şi care este sursa şi finalitatea sau destinaţia acestor procese este încă dificil de pus în ecuaţie.
Deja-vu-urile, amintiri dinspre viitor?
Cercetările efectuate de către psihologii americani de la Universitatea Duke au arătat că 22% dintre cei care au trăit foarte frecvent senzaţii de tip deja-vu, aveau o capacitate intuitivă deosebită. În 8% din cazuri, deja-vu-urile erau precedate sau urmate de vise cu valoare de premoniţie. Investigaţiile E.E.G şi de tip scaning cerebral (I.F.G.: E.S.G) efectuate pe studenţii voluntari, frecvent urmăriţi de fenomene deja-vu, au scos în evidenţă că există o strânsă legătură între apariţia unor deja-vu-uri şi anumite trăiri din vise cu valoare de premoniţie, anumite evenimente şi traseul E.E.G.
Dr. Claude V.Bergman, coordonatorul acestei cercetări finalizate în luna iulie a acestui an, consideră că deja-vu-ul ca şi visul fac parte dintr-o altă stare de existenţă a naturii umane în care este posibilă navigarea spiritului în timp. Deja-vu-ul ar fi doar un punct de intersecţie între universul material uman şi universul spiritual adimensional, încă plin de mistere. Navigarea în viitor a spiritului ar putea aduce imagini sau frânturi de imagini asociate unor trăiri sufleteşti aparte, care oferă strania senzaţie a deja-vu-urilor. În acest fel, partea pământească a omului şi chiar a sufletului omenesc ar reuşi să poată privi pentur o fracţiune de secundă n mesaj al Lumii pământeşti sau spirituale pentru care trebuie să fie pregătit. Aşa după cum afirmă Dr. Bergman, creierul uman este încă insuficient dezvoltat pentru a înţelege mesajele deja-vu-urilor din viitor, care vor avea probabil un rol esenţial atunci când omul îşi va pierde odată cu evoluţia, alte simţuri, precum cel al mirosului, în curs de dispariţie.
Mesaje de…”DINCOLO”?
Cercetătorii ruşi în ştiinţe parapsihologice de la Universitatea St. Petersburg sunt de părere că deja-vu-ul este strâns legat de o dinamică a spiritelor călătoare. Astfel, Serghei Lacicov a observat că fiecare imagine nouă propusă vizionare studenţilor săi determină un acelaşi grad de încărcare electrică a creierului la persoanele care trăiesc un deja-vu. Conform acestei teorii, o imagine sau un eveniment aduce după sine o anumită conjunctură de energie organizată, care poate aparţine spiritelor călătoare, ce poartă cu ele anumite trăiri. Energia atrasă de anumite imagini, chiar şi cele proiectate prin diapozitive, ca în experimentul lui Serghei, poate intra în rezonanţă cu energia spiritului unei alte persoane. Astfel, este posibil ca spiritul călător, atras de imaginea proiectată, să împrumute o parte din trăirile sale celui cu care intră în rezonanţă magnetică, efectul nefiind altul decât apariţia deja-vu-ului.
Deja-vu-ul o posibilă comunicare OM-ANIMAL
Biologii britanici de la Universitatea Glasgow (Scoţia) au constatat recent (februarie 2005) că fenomenul deja-vu este de 25 de ori mai frecvent la iubitorii de animale, care trăiesc în apropierea acestora, decât la cei care sunt indiferenţi faţă de animale şi au rare contacte cu animalele. Experimentele efectuate de Dr. Jennese Mc. Penthesen arată că naturaliştii britanici, cei care au foarte frecvent contact cu animalele şi sunt forţate, prin recompense, să se poarte respectuos cu acestea, cappătă foarte rapid capacitatea de a trăi deja-vu-uri. Zoo-psihologii britanici au emis astfel ipoteza, încă neverificată, conform căreia deja-vu-ul ar fi o impresie afectivă transmisă de către animale într-un limbaj universal al comunicării, pe care omul l-ar fi pierdut odată cu dezvoltarea limbajului articulat intraspecific. Trebuie menţionat însă şi că experimentele simulărilor pe calculator care urmăreau impactul vizualizării anumitor evenimente şi peisaje noi de către animale, creează în 30% din cazuri deja-vu la 28% dintre oamenii studiaţi voluntar de către psihologi şi zoopsihologi.
Marius Radu, cercetător Academia Română