În practicile spirituale şi terapeutice se remarcă deseori folosirea forţei gîndului. Pentru o anumită categorie de oameni, puterea gîndului a reprezentat chiar un miraj. Dar ce este cu adevărat forţa gîndului? Oare toţi oamenii pot să o dobîndească? Ce rol are forţa gîndului în practicile spirituale sau în cele terapeutice?
De dimineaţa, de cînd ne dăm jos din pat şi pînă seara tîrziu, cînd oboseala ne răpune, o mulţime de gînduri s-au perindat “prin faţa ochilor noştri”. Uneori şuvoiul de gînduri este atît de puternic încît recurgem la mijloace exterioare pentru a ne linişti. În acest sens un efect foarte bun îl au muzica sau sportul. Dar problema nu este rezolvată; a doua zi este posibil ca situaţia să se repete, iar viaţa va înainta astfel o bună perioadă de timp.
Ce se întîmplă de fapt? În momentul în care noi gîndim, o parte din energia noastră se va duce în exteriorul corpului odată cu acel gînd. Dacă noi avem mai multe gînduri atunci o cantitate mai mare de energie se va disipa. Din această, cauză fiecare din gîndurile noastre va fi însoţit de o cantitate infimă de energie. Este evident că, în situaţia în care noi am putea să avem numai cîteva gînduri, sau chiar unul singur, pentru un anumit interval de timp, puterea acelui gînd va fi mult mai mare decît puterea pe care o avea în situaţia în care mintea noastră era plină de alte gînduri. De aceea, în Qigong există metoda “unui gînd ce poartă cele zece mii de gînduri”. Ea se referă tocmai la acest mecanism: se urmăreşte folosirea unei singure reprezentări mentale pînă în momentul în care toate celelalte gînduri au dispărut.
O persoană care va putea să-şi controleze gîndurile va avea mai multă putere de concentrare, va fi mai liniştită. Ea va putea, de asemenea, să aibă şi un comportament mai moral decît al celor din jurul său. De ce? Pentru că morala presupune ca gîndurile, faptele şi caracterul nostru să fie toate pozitive. Nu este suficient să facem din cînd în cînd o faptă bună. Trebuie să putem sesiza gîndurile negative care ne apar şi să nu le acceptăm. În acest fel nu vom avea decît gînduri bune, vom face numai fapte bune, vom avea un caracter plăcut oamenilor şi lui Dumnezeu. Energia care va însoţi gîndurile şi faptele noastre va fi una pozitivă.
Cum se obţine forţa gîndului?
Mecanismul ce stă la baza apariţiei şi dezvoltării forţei gîndului are două aspecte: unul ce ţine de necesitatea apariţiei unor transformări în interiorul corpului, la nivelul rinichilor, al coloanei vertebrale şi al creierului, şi altul ce are în vedere anumite tehnici ce permit tocmai creşterea forţei gîndului.
Pentru a înţelege mai bine acest mecanism voi da un exemplu foarte simplu: să presupunem că o persoană suferă de dureri de cap şi ea doreşte să se trateze singură folosind o anumită reprezentare mentală. Ea se poate gîndi că întregul cap este inundat de o lumină albă, puternică, ce va coborî de-a lungul trunchiului şi a picioarelor, ducînd cu ea durerea de cap şi cufundîndu-se în pămînt. În situaţia în care persoana respectivă nu a practicat anterior Qigong-ul forţei gîndurilor, cu greu se poate presupune că va avea vreun rezultat folosind reprezentarea mentală descrisă. Chiar dacă toată familia sa se va gîndi în acelaşi fel tot nu va interveni vreo schimbare. Oare nu folosesc ei gîndurile pentru a încerca să obţină un rezultat? Ba da! Dar lipseşte puterea ce însoţeşte gîndurile pentru ca rezultatul să apară!
Practicantul de Qigong este obişnuit să aducă periodic energie în interiorul corpului şi să o “cultive” în diferite zone, cum ar fi interiorul abdomenului inferior sau zona pieptului. În acest fel, el va creşte cantitatea de energie a corpului şi va combina energia adusă din exterior cu cea existentă deja în interiorul corpului. După ce energia a crescut suficient de mult, ea va fi supusă unui proces de rafinare, de transformare, fiind obţinută o energie diferită calitativ de cea existentă anterior în interiorul corpului. Ea va fi folosită pentru a induce unele transformări la nivelul rinichilor, al coloanei vertebrale şi al creierului. În acest fel energia poate urca de-a lungul coloanei vertebrale, hrănind zona creierului şi îmbunătăţind şi funcţionarea celulelor acestuia. Puterea ce va însoţi acum gîndurile este diferită de cea folosită anterior.
În continuare, practicantul poate exersa tehnicile care să-i permită dezvoltarea forţei gîndului. În acest sens el poate folosi tehnici imaginative specifice. Unele dintre ele necesită o stare de concentrare crescută; se spune că toată fiinţa trebuie să fie asemenea unui arc ce este întins la maxim. Altele presupun o stare de linişte avansată, pentru ca inconştientul să iasă la suprafaţă şi puterea acestuia să înceapă să acţioneze.
Toţi oamenii pot să-şi dezvolte puterea gîndului
Din acest punct de vedere nu există nimic ce i-ar putea împiedica pe cei doritori să exerseze pentru a obţine puterea gîndului. Ei trebuie însă să parcurgă procesul specificat mai sus şi să încerce necontenit să-şi modeleze caracterul, să pună accentul pe morală.
Forţa gîndului şi terapia
Odată ce a apărut o oarecare forţă a gîndului, ea poate fi folosită şi în domeniul terapeutic. O variantă foarte simplă este aceea în care terapeutul are reprezentarea mentală legată de obţinerea unui anumit efect: oprirea unor dureri, deschiderea unor meridiane, reglarea secreţiilor anumitor glande, reglarea tensiunii arteriale, micşorarea unor tumori, ş.a.m.d. În majoritatea cazurilor este însă necesară înţelegerea cauzei apariţiei afecţiunii. Apoi terapeutul va regla diferitele disfuncţii apărute în interiorul corpului, încercînd să vindece întregul, nu numai efectul cauzat de afecţiunea respectivă. De aceea, terapeutul trebuie să aibă cunoştinţe legate de teoria meridianelor, teoria celor cinci elemente, teoria Yin–Yang, teoria organelor interne, trebuie să cunoască anatomia şi fiziologia omului, să înţeleagă diferitele teorii utilizate în Qigong (cum ar fi: teoria semnalelor, cea legată de caracteristicile energiei şi ale forţei gîndurilor, teoria “contopirii Omului cu Cerul”, teoria simbolurilor, ş.a.m.d.).
Terapeutul trebuie să ştie în care dintre afecţiuni este eficientă emiterea de energie spre pacient, cînd este mai potrivită folosirea forţei gîndului sau emisia luminii, cînd se poate recurge la terapia prin semnale, ş.a.m.d. De asemenea, pacientul trebuie sfătuit să practice anumite exerciţii. La un moment dat este necesară alternarea tratamentului cu anumite pauze, în care cel bolnav execută unele tehnici pentru a stabiliza rezultatele obţinute în urma terapiei. Sunt situaţii în care terapia în grup dă rezultate mai bune decît cea individuală. Toate acestea trebuie cunoscute, altfel rezultatele vor fi mai slabe.
Forţa gîndului permite adunarea minţii într-un singur punct
Din punct de vedere al practicilor spirituale forţa gîndului este importantă pentru că ea contribuie la adunarea minţii într-un singur punct. Buddha a spus: “Atunci cînd atenţia se strînge într-un singur punct, nu există ceva pe care să nu-l poţi înfăptui!”
Pentru cei ce pot păstra pe durata practicii un singur gînd, după un anumit timp, va dispare şi acel gînd. Odată ajunşi aici se poate spune că am trecut dincolo de minte. Pur şi simplu existăm, fără ca acest lucru să treacă prin prisma mentalului. În acest moment, în construcţia verbală “Eu sunt” accentul se va pune pe “sunt”, şi nu pe “eu”. Sinele nostru se dezvăluie într-o manieră directă, nemijlocită de acţiunea minţii.
Concluzionînd, putem spune că forţa gîndului cultivată în practicile energetice tradiţionale chinezeşti nu este un scop în sine, ci o etapă a drumului spre cunoaşterea interioară.