Am tot vorbit de E-uri, adică despre acele adaosuri care fac ca hrana noastră să fie aşa cum o vedem pe rafturile magazinelor. Ei bine, am spus şi anterior, şi veţi mai auzi, cum că aceste adaosuri, majoritatea, nu sunt sănătoase pentru sănătatea omului, ba chiar sunt periculoase.
Există însă şi o altă metodă ”modernă” de a prelucra alimentele pentru a ajunge la forma cea mai atrăgătoare pentru simţurile consumatorilor: gustoase, prezentabile, prospete indiferent de anotimp. Şi nu sunt aditivi!...
Rafinarea!...
Iată un cuvânt pe care îl cunoaştem cu toţii. Câţi dintre noi nu preferăm, cel puţin la prima vedere, rafinamentul. Ei bine, nu este vorba despre ceva mult mai distins, ci doar despre ceva mult mai prelucrat.
Ne-am gândit să abordăm în acest număr problema obezităţii, iar conex cu aceasta vrem să vorbimdespre micii inamici care pun şi ei mână de la mână la greutatea noastră.
Despre ce este obezitatea şi ce puteţi face pentru a o combate, aţi citit, cu siguranţă, în celelalte pagini ale revistei. Aici nu vreau decât să mai trag câteva semnale de alarmă în privinţa modului în care se poate ajunge la obezitate, chiar dacă nu mâncăm ”prea mult”.
Pentru ca un organism să crească în mod armonios şi să-şi ducă cu succes la îndeplinire sarcinile, are nevoie de mai multe tipuri de substanţe. Unele sunt macronutrientele – proteine, glucide şi lipide, care constituie materia primă şi sursa de energie pentru construcţia corpului. Dar, pentru a ajunge la produsul finit, este nevoie şi mâna de lucru care să asambleze şi să transforme materia brută în adevărata capodoperă a naturii, corpul uman – aceasta este reprezentată de acele mici molecule denumite vitamine, minerale, enzime, hormoni, dar şi microorganisme care trăiesc în corpul nostru într-o simbioză perfectă.
Ei bine, pentru a nu o mai lungi iată care sunt cauzele obezităţii privite din această perspectivă.
Prin rafinarea produselor brute se pierde cea mai mare parte a viateminelor şi mineralelor pe care acestea le conţin, molecule care sunt necesare, în primul rând pentru digestia şi asimilarea acelui tip de produs, ca să nu mai spunem de prelucrarea altora. Astfel, zahărul, uleiul, făina albă sunt doar cele mai uzuale exemple care concurează la titlul de ”cel mai fin” aliment pentru papilele prea leneşe ale unui organism obosit chiar şi să mestece.
Zahărul a fost numit pe drept cuvânt ”moartea albă” pentru că gustul său dulce aduce cu sine o mare păcăleală. Prin prelucrare, zahărul îşi pierde cea mai mare parte a substanţelor nutritive, devenind greu de digerat şi furând pentru aceasta vitaminele şi mineralele corpului. El nu aduce decât glucidele care ”se depun”.
Uleiul trăieşte aceeaşi dramă. Se extrag foarte multe dintre substanţele care ar ajuta la prelucrarea lui de către organism. În plus, tratarea termică duce la obţinerea unor grăsimi parţial alterate, de asemenea greu de digerat şi care... se depun.
Făina albă este un cunoscut cotidian, căci ”nici o masă fără pâine” a devenit un proverb de la care nu prea se abat mulţi. Ca de altfel nici de la covrigul din colţul străzii. La fel de sărăcită în vitamine şi minerale, pâinea albă aduce doar foarte multe calorii, care... se depun. În plus, în făina albă nu se mai găsesc fibre, componente care ajută la menţinere tonusului digestiv şi la o bună digestie şi eliminare. Prin urmare, totul rămâne.
Ce rămâne?
Toţi aditivii introduşi odată cu celelalte alimente şi care îşi exercită astfel, nestingheriţi, efectele, chiar un timp mai îndelungat. Ce pot face?
E320 – butilhidroxianisol – antioxidant din petrol, folosit în margarină, uleiuri vegetale, gumă de mestecat etc. creşte nivelul colesterolului din sânge.
E321 – butilhidroxitoluen – fratele celuilalt, este un antioxidant preparat din petrol, foarte utilizat la prepararea alunelor. Face acelaşi lucru, creşte nivelul colesterolului din sânge, ducând astfel la depunerea lui pe artere.
E210 – acid benzoic – reacţionează cu steroizii, hormoni care controlează, printre altele şi metabolismul grăsimilor, perturbându-le astfel activitatea. Este conservantul preferat în industrie, deşi este interzis la copii.
E422 – glicerol – emulgator şi îndulcitor ce apare sub forma unui lichid incolor şi inodor, dar cu gust dulce, poate produce creşterea glicemiei, ducând la perturbarea metabolismului glucidelor.
E910, E920, E921 – sunt derivaţi de L-cisteină, un aminoacid care conţine sulf şi de care organismul are nevoie pentru a produce una dintre substanţele antioxidante majore. Se obţine prin eztracţie din păr animal şi uman, şi se adaugă la făină (cu excepţia celi integrale) pentru acţiunea amelioratoare, ca şi în supele instant, în produse de patiserie. Poate să interfere cu insulina, hormonul cel mai important în reglarea glicemiei, alterând astfel toleranţa la glucoză şi perturbând metabolismul glucidelor.
E433, E434, E435, E436 – polisorbat (80), (40), (60) şi respectiv (65) – emulgatori derivaţi din acizii graşi ai animalelor, folosiţi şi ca aromatizanţi sintetici, ca produşi care împiedică formartea spumei şi ca agenţi care ajută la fabricarea pastelor. Pot creşte absorbţia substanţelor solubile în grăsimi, ceea ce poate duce la intoxicare organismului cu unele substanţe a căror absorbţie este permanent controlată (unele metale grele, cloruri, hidrocarburi etc. care se depun în ţesutul adipos).
E400, E401, E402, E403, E404, E406 – diverşi derivaţi de acid alginic – sunt folosiţi ca emulgatori, stabilizatori, agenţi de gelificare, gume vegetale şi agenţi de creştere a vâscozităţii. Sunt prezenţi în dulciuri, creme asortate, lapte, îngheţată, iaurt. Înj cantităţi mici pot fi inofensivi, dar cantităţile mari pot inhiba absorbţia unor nutrienţi, substanţe care am menţionat că reglează absorbţia, digestia şi eliminarea tuturor tipurilor de substanţe nutritive.
Îndulcitorii artificiali – sunt o listă lungă de produşi, din care v-am prezentat aspartamul şi zaharina – care, substituind molecula de glucoză la nivelul sistemului nervos, produce disfuncţii nervoase la nivel hipotalamic ce conduc la manifestări ca depresia, iritabilitatea etc., dar şi întreruperea lanţului firesc foame-saţietate, ducând astfel la apariţia aşa-numitei ”bulimii nervoase”.
Din păcate lista nu se termină aici, dar paginile revistei da. Sunt multe alte substanţe care pot acţiona prin diferite alte mecanisme pentru a conduce în final la aceleaşi rezultate: e-uri care, prin structura lor, similară cu cea a unor componente naturale, păcălesc corpul şi îi blochează anumite lanţuri metabolice normale, aditivi care scad eliminarea normală la nivel renal, aditivi care cresc eliminarea unor compuşi folositori, legându-se prin legături chimice de aceştia şi împiedicându-le absorbţia.
Dacă toate acestea nu au fost destul de grăitoare, ce-ar fi să vă gândiţi că:
- în lume sunt > 300.000.000 obezi şi > 1.000.000.000 de supraponderali;
- că 60% din populaţia SUA este obeză;
- că în lume fiecare al 2-lea individ din rasa albă moare datorită consecinţelor aterosclerozei (infarct, accident vascular cerebral) provocate de grăsimile crescute din sânge;
- că tratarea directă sau indirectă a consecinţelor obezităţii costă fiecare ţară capitalistă cam 4 miliarde de dolari pe an, iar în SUA se cheltuiesc în jur de 117 miliarde de dolari pe an;
- că ţările cele mai afectate de această oală sunt cele în care alimentaţia fast-food este cea mai dezvoltată – SUA, Anglia, Canada, Japonia. Chiar cineva a spus la un moment dat că, prin inventarea fast-food-urilor, a devenit inutilă bomba atomică;
- numărul copiilor care suferă de obezitate a crescut de 3 ori faţă de acum 20 de ani.
În continuare nu vrea să spun mai mult ci doar să vă dau exemplul unor oameni care ”s-au întrecut pe ei înşişi”, nefiind un record demn de egalat.
Cei mai grei oameni din lume
Dacă americanii sunt primii în topul obezităţii, cei mai graşi oameni din lume provin tot din rândul lor.
Carol Yager, născută în 1960, a ajuns la greutatea de 720 kg şi suferea de obezitate încă din copilărie. Ea a murit în 1994, la un an după ce fusese internată pentru un tratament contra obezităţii. Medicii nu au putut să o salveze.
Rosalie Bradford, din SUA, are 474 kg, dar a intrat în Cartea Recordurilor având peste 500 kg.
Michael Edelman (1964-1992), care cântărea 447 kg. Când avea 7 ani, Michael avea deja 69 kg.
| Dr. Gabriela Mihalache | Medic alergologie şi imunologie clinică |
