Descriere
Untul-Pământului este una dintre plantele tămăduitoare despre care s-a scris puţin şi s-a studiat şi mai puţin deşi, în aplicaţii externe, proprietăţile sale sunt de neegalat. În medicina populară tinctura de rădăcină de untul-pământului este utilizată din vechime pentru tratarea afecţiunilor articulare degenerative (artroze, spondiloză). Se pare că anticii erau însă conştienţi de valoarea plantei, întrucât în mitologia greacă exista chiar o nimfă (Ampelos), una din cele opt hamadriade, care avea în grijă untul-pământului, viţa de vie sălbatică şi algele marine.
Deşi rădăcina şi fructele de untul-pământului, într-o accidentală administrare internă, sunt extrem de toxice, totuşi de-a lungul timpului lăstarii tineri şi frunzele plantei au fost folosite în alimentaţie: maurii preparau salate prin fierberea lăstarilor tineri; aceştia au fost utilizaţi ca aliment şi de greci şi de românii din sudul ţării, iar cretanii apreciau mult frunzele plantei, pe care le foloseau în salate şi omlete.
Denumirea ştiinţifică, “tamus”, i-a fost dată deoarece iniţial s-a considerat că este aceeaşi plantă cu cea menţionată de Plinius în lucrările sale ca “Uva taminia”. Este răspândit în Europa, Asia, Africa, insulele Canare. Este o plantă perenă, erbacee, căţărătoare, asemănătoare cu iedera, creşte la marginea pădurilor, în tufărişuri şi chiar în garduri vii (există zone unde se foloseşte ca plantă agăţătoare ornamentală). Are rădăcina cilindrică, alungită, cărnoasă, rar ramificată, neagră în exterior, tulpină ce ajunge le 2-4 m lungime, frunze în formă de inimă, cu o faţă lucioasă, flori mici, alb-verzui şi fructe roşii. Înfloreşte în mai-iunie. În scopuri medicinale se foloseşte rădăcina, care se recoltează toamna.
Compoziţie chimică
- alcaloizi;
- saponozide cu acţiune antiinflamatorie;
- taninuri cu efect astringent;
- oxalat de calciu (rădăcina şi fructele) cu acţiune iritativă asupra mucoaselor. Atenţie în caz de ingestie provoacă tulburări digestive severe, cu crampe şi sângerări.
Acţiuni terapeutice
- antiinflamator;
- rubefiant (uşor iritant al tegumentului);
- revulsiv (amplifică fluxul sanguin în zona aplicată: tegument şi ţesuturile învecinate);
- purgativ şi diuretic în cazul unei ingestii accidentale.
Indicaţii terapeutice
- untul pământului este foarte util în artroze (spondiloză cervicală, gonartroză, artroza articulaţiilor mici) şi gută. Prin acţiunea rubefiantă stimulează fluxul - circulator sanguin în zona articulară, diminuând durerea şi ameliorând flexibilitatea. De asemenea, proprietăţile antiinflamatorii contribuie la reducerea durerilor articulare.
- contracturi musculare;
- hematoame;
- contuzii;
- echimoze;
- degerături, cu condiţia să nu existe răni deschise.
Mod de administrare
Numai extern, sub formă de tinctură din rădăcină sau, preferabil, unguent din rădăcină, aplicat de 3-4 ori pe zi în zonele dureroase. Combinaţia cu arnică îi amplifică efectele benefice.
| Dr. Andreea Dragomirescu | Medic medicină de familie | Competenţă apifitoterapie |
