Cătina albă (Hippophae rhamnoides)

Denumire
Legendele spun despre cătina albă că era hrana preferată a lui Pegas, calul înaripat al mitologiei greceşti. Probabil că atunci când cobora din nori să se adape în apele limpezi ale munţilor, Pegas căuta şi frunzele de cătină pentru a-şi spori strălucirea şi vigoarea. Oricum, în Grecia frunzele de cătină erau folosite pentru hrănirea cailor, deoarece se descoperise că le îmbunătăţeşte starea de sănătate şi le face părul mai strălucitor. Tradiţia a fost preluată şi de romani, pentru că denumirea latină a cătinei: ”Hippophae rhamnoides” înseamnă ”cal strălucitor”.

Descriere
Cătina este utilizată de secole în Europa şi Asia în scopuri medicinale, în timp ce în America de Nord este cunoscută mai mult ca arbust ornamental. Este un arbust spinos, tufos ce creşte în pâlcuri sau tufărişuri întinse pe nisipuri, pietrişuri, coaste pietroase, stânci, de-a lungul râurilor, pe malul mării, din regiunea litorală până în etajul montan. În Alpi creşte până la altitudini de 2000 m, iar în Himalaya poate fi întâlnită până la 5000 m.
Are rădăcini ramificate, superficiale, tulpina atinge înălţimi de 2-6 m şi e acoperită de o scoarţă brun închis, iar frunzele sunt lanceolate, cenuşii sau argintii. Înfloreşte în martie-aprilie, cu flori galbene, grupate în inflorescenţe globuloase. Fructele sunt ovoide, portocalii, au 6-8 cm lungime şi, dacă nu sunt culese, se menţin pe ramuri peste iarnă. În scopuri medicinale se folosesc fructele, care se pot recolta din august până la primul îngheţ. Este o plantă extrem de rezistentă, poate supravieţui la temperaturi de la –43 la +40 grd Celsius, în condiţii de secetă şi de salinitate crescută a solului, dar are nevoie de lumină directă.
Rădăcinile ramificate ale arbuştilor de cătină se dezvoltă foarte rapid, cătina fiind planta ideală pentru prevenirea erodării solului. În China, unde rata de erodare a solului fertil este foarte ridicată, au fost plantate aproximativ un milion de hectare de cătină pentru a preveni acest fenomen. Cătina mai are o particularitate destul de rar întâlnită în regnul vegetal: datorită relaţiei de simbioză cu o bacterie din clasa Actinomicete, poate converti azotul atmosferic într-o formă ce poate fi folosită atât pentru hrana proprie, cât şi ca îngrăşământ pentru sol. Acest fenomen generează efecte pozitive asupra întregului ecosistem: există mai mult oxigen, se produce mai multă materie organică, iar solul este fertilizat natural.

Compoziţie chimică
Fructele de cătină au un conţinut atât de bogat în vitamine încât pot fi considerate adevărate polivitamine naturale. Conţin:
-    Vitamina C între 400 şi 1500 mg la 100 g de fructe, conţinut superior celui din căpşuni, kiwi, portocale, roşii şi morcovi. S-a estimat că în toată cătina de pe glob există suficient de multă vitamina C cât să satisfacă necesarul impus de o dietă echilibrată pentru întreaga populaţie a planetei. Vitamina C creşte capacitatea de apărare a organismului faţă de infecţii prin stimularea sistemului imun, favorizează depunerea calciului în oase, favorizează absorbţia fierului din tubul digestiv şi stimulează formarea de hemoglobină.
-    Vitamina E: 200 mg%, concentraţie superioară celei din germenii de grâu, din prumb şi soia. Vitamina E are un rol important în procesele de regenerare celulară, dar şi acţiune antioxidantă.
-    Carotenoide (alfa şi beta caroten) care sunt precursori ai vitaminei A. Uleiul de cătină conţine de 10 ori mai mult caroten decât morcovul. Carotenoidele previn acţiunile degenerative de la nivelul pielii şi al mucoaselor, contribuie la menţinerea acuităţii vizuale, stimulează formarea de anticorpi. Beta carotenul are o marcată activitate antioxidantă şi, deoarece aceasta interferă cu a vitaminei E, se presupune că împreună ar avea efect antitumoral.
-    Vitaminele B1, B2, PP, F, provitamina D.
-    Minerale: calciu fosfor, magneziu, potasiu, sodiu, fier.
-    Acizi graşi esenţiali nesaturaţi (omega 3, omega 6, omega 9) - acizii graşi esenţiali sunt substanţe pe care organismul nu le poate sintetiza şi trebuie aduse prin alimentaţie. Acizii graşi omega 3 şi omega 6 au rol în prevenirea afecţiunilor cardiovasculare, neoplasmelor (în special mamar şi prostatic), în menţinerea optimă a imunităţii şi efect antidepresiv.
-    Acid oleic cu rol în scăderea nivelului colesterolului sanguin.
-    Aminoacizi esenţiali - din fructele de cătină au fost izolaţi 18 aminoacizi.

Acţiuni terapeutice

• antiscorbutică (scorbutul este o afecţiune întâlnită la cei cu o lipsă prelungită de vitamina C din alimentaţie, în special datorită dietei sărace în legume şi fructe proaspete. Se traduce prin hemoragii, alterări ale gingiilor, tendinţa de a obosi repede şi rezistenţă scăzută la infecţii.
• antiinflamatorie datorită triterpenelor;
• antimicrobiană;
• antialgică (de diminuare a durerii);
• de regenerare a ţesuturilor – prin vitamina E;
• anticoagulantă;
• antioxidantă şi implicit antitumorală prin vitaminele C şi E;
• cicatrizantă şi antiulceroasă prin uleiul gras;
• antidepresivă datorită acţiunii acizilor graşi omega 3 şi omega 6;
• protector şi regenerant hepatic;
• protector împotriva radiaţiilor;
• tonic general prin conţinutul bogat de minerale şi vitamine.

Indicaţii terapeutice
Cu administrare internă este indicată în:

• avitaminoze, alături de fructele de măceş;
• anemii, împreună cu urzica şi fructele de măceş;
• sensibilitate la infecţii, diminuarea imunităţii organismului;
• lipsa apetitului şi tulburări de creştere la copii - poate fi administrată sub formă de pulbere amestecată cu miere;
• astenie fizică şi psihică;
• depresii uşoare;
• gastrită, ulcer gastric şi duodenal (uleiul de cătină);
• afecţiuni hepatice: hepatite şi ciroză hepatică, alături de armurariu;
• în boala canceroasă, ca adjuvant alături de tratamentul oncologic clasic;
• în stări de convalescenţă;
• datorită efectului anticoagulant şi antiaterosclerotic este indicată în afecţiuni cardiovasculare, în special hipertensiune arterială, ateroscleroză, sindrom Raynaud, arteriopatie obliterantă.

Cu administrare externă este indicată în:

• arsuri;
• escare de decubit (ulceraţii ale tegumentelor ce apar la persoanele imobilizate la pat multă vreme);
• dermatoze;
• afecţiuni ale pielii produse de radiaţii. Efectul de protecţie împotriva radiaţiilor al fructelor de cătină e studiat în Rusia de multă vreme şi a fost reconfirmat recent de către cercetătorii de la Institutul de Medicină Nucleară din Delhi. Cătina are acest efect administrată atât intern, sub formă de extract de fructe, cât şi extern. Multe dintre victimele accidentului nuclear de la Cernobâl au fost tratate cu extracte de cătină, iar cosmonauţii ruşi folosesc ulei de cătină pentru a se proteja în spaţiu de arsurile cauzate de radiaţii.
• degerături;
• afecţiuni oculare (arsuri corneene şi conjunctivale, grefe de cornee, kerato- conjunctivite). În aceste cazuri însă, nu se pot aplica direct în ochi decât preparatele speciale de uz oftalmologic ce conţin extract de cătină).
• afecţiuni ginecologice – eroziuni cervicale (uleiul de cătină).

Datorită efectului protector şi regenerant asupra pielii extractele de cătină se dovedesc valoroase şi pentru industria cosmetică: sunt folosite în compoziţia cremelor de protecţie împotriva radiaţiilor solare şi pentru regenerarea pielii.

Mod de administrare

• Suc de fructe proaspete, indicat să fie consumat imediat ce a fost preparat. Sucul de fructe de cătină a fost oferit cosmonauţilor pentru a-şi menţine vigoarea şi rezistenţa la stres. Se poate spune că este primul suc de fructe care a ajuns în spaţiul cosmic.
• Sirop din fructe de cătină, cele mai valoroase siropuri fiind cele preparate cu miere sau zahăr invertit, prin macerarea fructelor. Poate fi folosit atât în scop therapeutic, pentru proprietăţile vitaminizante şi energizante, cât şi ca băutură răcoritoare: înlocuieşte cu succes sucurile cu aditivi şi conservanţi.
• Ppulbere din fructe uscate de cătină: fructele se macină cu o râşniţă electrică foarte fin şi din pulberea rezultată se ia câte o linguriţă de 4 ori pe zi, la intervale regulate, cu minim 30 minute înainte de masă, se ţine sub limbă 15 minute şi apoi se înghite cu puţină apă plată.
• Macerat la rece: se pun două linguri pline de pulbere de fructe uscate la 1 l apă plată, se lasă la temperatura camerei aproximativ 7 ore (peste noapte) apoi se strecoară; se bea maceratul rezultat peste zi, cu înghiţituri mici, între mese.
• O reţetă utilă pentru copiii anemici, lipsiţi de apetit, cu imunitate scăzută, utilă în timpul episoadelor de răceală: pulbere din fructe uscate de cătină, pulbere din fructe uscate de măceş şi pulbere din frunze uscate de urzică: se amestecă în proporţii egale şi apoi cu puţină miere; se administrează 2-3 linguriţe în fiecare zi. Administrat pe termen mai lung (1-2 luni) îmbunătăţeşte considerabil apetitul şi starea sistemului imunitar.
• Extern, în cazil arsurilor, ulceraţiilor tegumentare sau eczemelor se folosesc uleiul de cătină sau unguente ce conţin ulei de cătină.

Cătina albă, chiar şi prin aspectul ei, sugerează forţă şi vigoare: fructele portocalii (culoare caldă, solară, energizantă), rădăcinile intens ramificate ce fixează şi hrănesc solul în care pătrund, rezistenţa ei impresionantă la temperaturi şi altitudini extreme, toate arată că această plantă ne învaţă lecţia încrederii în sine, siguranţei, vitalităţii şi a redescoperirii resurselor proprii.

| Dr. Andreea Dragomirescu | Medic medicină de familie | Competenţă apifitoterapie |