În una dintre lucrările sale, iniţiatul Rudolf Steiner scria: „La începutul perioadei lemuriene, planeta Marte a traversat Pământul (pe atunci Pământul nu avea consistenţa pe care o are acum; exista o atmosferă aproape fluidă, iar componenţii săi cei mai duri aveau consistenţa cerii. Dimensiunea Pământului de atunci corespundea, cu aproximaţie, orbitei actuale a planetei Marte). Astfel, traversând Pământul, planeta Marte (care la rândul ei era diferită de ceea ce este astăzi) i-a cedat acestuia elementul care, mai târziu, avea să devină fierul.
Ce ştim despre...
Aşadar FIERUL... considerat de astrologi ca păstrând o legătură energetică cu planeta din care provine, aduce în fiinţa umană energia planetei Marte: curajul, iniţiativa, energia virilă, erotismul bărbătesc, masculinitatea, voinţa, ardoarea copleşitoare. Legătura energtică a fiinţei umane cu planeta Marte, legătură intermediată de fier, guvernează forţa masculină fizică, sistemul muscular şi virilitatea, organele sexuale externe la bărbat, bila, gonadele, glandele suprarenale, globulele roşii, laringele, rănile, arsurile şi intervenţiile chirurgicale. Prezent în toate straturile scoarţei terestre, participant activ la generarea magnetismului terestru, fierul este prezent în natură sub diferite forme: oxizi de fier, cloruri, sulfati etc şi este folosit de organism în diferite procese biochimice.
Oligoelement esenţial pentru buna funcţionare a organismului uman, fierul este prezent în toate celulele acestuia. El intră în structura a numeroase enzime şi pigmenţi, participând astfel la metabolismul proteic, la generarea căldurii organismului, la realizarea funcţiei renale, a funcţiilor nervoase şi a metabolismului hepato-biliar. El intră în structura globulelor roşii, (în hemoglobina din structura acestora), intervenind astfel în procesele respiratorii.
Forma de depozit a acestui metal se află în ficat, splină şi în măduva osoasă, unde se găseşte în cantitate de aproape 1-2g.
Fierul este transportat în organism cu ajutorul unei proteine numită transferină, care permite legarea a doi atomi de fier pe o moleculă proteică.
În mod obişnuit, aproape toată cantitatea de fier transportată de către transferină este preluată de maduva osoasă unde este folosită de către globulele roşii în formare.
Necesarul zilnic de fier al organismului variază în raport cu vârsta, sexul şi necesităţile organismului:
- sugari: 1-5 mg/kilogramcorp/zi
- copii între 1-3 ani: 8 mg/zi
- copii între 3-6 ani: 10 mg/zi
- copii între 6-9 ani: 12 mg/zi
- între 9-18 ani: 15 mg/zi
- la bărbaţi: 10 mg/zi
- la femei: 15 mg/zi
- femei însărcinate: 20-40 mg/zi
- peste 50 ani: 15 mg/zi.
Doar 5-10 % din cantitatea de fier ingerat este absorbită la nivelul intestinului subţire. Absorbţia fierului este favorizată de acţiunea vitaminei C şi a cuprului.
Persoanele care se află în perioada postoperatorie, cele care ţin regim de slăbire, persoanele obosite, anemice, nervoase, constipate şi cele astmatice (sau cu alte disfuncţii respiratorii cronice) trebuie să consume o cantitate mai mare de alimente care conţin fier.
Rolul Fierului în organism
La nivelul sângelui, fierul intră în compoziţia hemoglobinei din globulele roşii. Acestea preiau oxigenul din aerul inspirat şi îl transportă până la ţesuturi unde îl eliberează pentru a prelua de aici dioxidul de carbon rezultat din metabolismul celular. Globulele roşii refac apon traseul în sens invers, de la ţesuturi la plămâni, unde eliberează dioxidul de carbon ce va fi eliminat din organism prin expiraţie.
La nivelul ţesutului muscular, fierul stimulează formarea mioglobinei (o proteină musculară) şi hrănirea muşchiului cu oxigen, conferind dinamism, mişcare, voinţa proprie. Insuficienţa fierului la acest nivel determină scăderea tonusului muscular.
La nivelul pielii, fierul influenţează irigarea cu sânge, metabolismul şi pigmentaţia, carenţa de fier la acest nivel conducând la vulnerabilizarea pielii şi tulburări trofice, precum şi la creşterea sensibilităţii acesteia la infecţii (micotice, bacteriene şi parazitare).
Fierul influenţează, de asemenea, producerea pigmenţilor biliari şi fluxul biliar, iar bila, printr-un mecanism de bio-feedback, stimulează absorbţia fierului în duoden. Anemia carenţială (în care există un deficit de absorbţie a fierului) se manifestă prin paloare, oboseală, scăderea tonusului muscular, perturbări în digestia grăsimilor, constipaţie, scăderea tonusului psihic, numeroase tulburări metabolice.
Cum apare deficitul de Fier
Carenţa fierului în organism apare atunci când necesarul de fier este crescut (la femeile însărcinate sau la copii în perioada de creştere), când există tulburări de absorbţie intestinală sau când au loc pierderi importante de sânge (menstruaţii abundente, hemoragii) sau un consum crescut al acestui element ca în cazul afecţiunilor maligne, boli inflamatorii, infecţii bacteriene, parazitare, virale şi micotice şi în cazul copiilor mici alimentaţi cu lapte de vacă (acesta conţine cantităţi mici de fier). Deficitul de fier este de două ori mai frecvent la femei datorită necesarului mai mare din timpul sarcinii şi al alăptării, dar şi datorită pierderilor care au loc prin menstruaţie.
Cea mai cunoscută consecinţă a deficitului de fier este anemia feriprivă, printre simptomele căreia se numară ameţelile, lipsa poftei de mâncare, căderea părului, paloarea, scăderea imunităţii şi a rezistenţei la frig, apariţia infecţiilor micotice (candidoze digestive şi vaginale), tulburările ciclului menstrual, impotenţa sexuală. La nivel psihic deficitul de fier determină indecizie, dicultăţi în exprimare, scăderea voinţei, depresie.
Compensarea deficitului de Fier
În toate situaţiile se recomandă completarea regimului alimentar cu alimente şi plante cu conţinut crescut de fier. (Alimente cu continut crescut de fier ( exprimat la 100 g) le găsiţi în articolul despre dieta în anemie.)
Administrarea de fier este indicată în următoarele afecţiuni: anemie, cancer, leucemie, boală Crohn, constipaţie, ulcer gastric, scăderea imunităţii, hipotiroidie, bronşită, cistită, anorexie, depresie.
În toate aceste afecţiuni, în plus faţă de suplimentarea alimentaţiei, se pot administra şi plante cu conţinut crescut de fier. Flora ţării noastre este foarte generoasă în acest sens: anasonul, anghinarea, mugurii de brad, rădăcina de brusture, busuiocul, chimenul, coada calului, ienupărul, isopul, levănţica, menta, păpădia, roiniţa, rozmarinul, salvia, tătăeasa, frunzele de zmeur şi lista ar putea continua. Toate aceste plante conţin fier natural, uşor de asimilat şi folosit de organismul uman.
În situaţia în care optăm pentru tratamentul cu plante, ideală este administrarea acestora sub formă de pulbere, sublingual, o linguriţă de plante de 4 ori pe zi (pulberea de plante se obţine prin mărunţirea acestora cu ajutorul unei râşniţe electrice, bine curăţată în prealabil). Vindecarea este un proces complex nu doar în cazul carenţei de fier, ci în toate bolile. Ceea ce noi numim în mod generic „viaţă" este totodată un grandios tot evolutiv şi un continuu proces macrocosmic, în care, de multe ori, o formă de viaţă este „înghiţită" de o alta. Manifestarea diferitelor stări de sănătate sau de boală (de fapt niveluri de organizare ale lumii vii), este în strânsă legătură cu acest proces tainic de continuă transformare, de o amploare macrocosmică, pe care noi îl numim „evoluţia vieţii".
Despre toate aceste aspecte marele înţelept indian Sri Aurobindo spunea: „Grăuntele sau atomul conţin deja fructul viitor. Şi tot circuitul nostru evolutiv, prin diversele forme de viaţă, nu are un alt sens decât acela de a regăsi ceea ce se află deja acolo. Noi explorăm astfel puterea cea tainică a atomului în mod indirect, prin intermediul pensetelor sau al ciclotroanelor, dar nu o înţelegem în mod real. Cel mai adesea, trupul nostru este „realitatea" pe care o traim cel mai puţin".
| Dr. Mihaela Diculescu | Medic medicină generală | Competenţă apifitoterapie |
