| Marius Radu | Cercetător Academia Română |

Onirologia, ştiinţa despre vise s-a născut şi a evoluat datorită impasului în care se găseşte cercetarea naturii psihicului şi spiritului uman.
În cercarea omului de explorare a visului uman atestată prima dată ştiinţific în scrierile persanilor, a întâmpinat întotdeauna zeci, sute şi mii de oprelişti, care au transformat visul uman într-un adevărat şi permanent mister al existenţei.
În ultimul deceniu, dezvoltarea domeniilor neuroştiinţelor şi în special a neurobiologiei a permis elucidarea parţială a misterelor ascunse dincolo de poarta tărâmului secret al visului

Enigma visului în lipsa somnului
Astfel, anul acesta s-a demonstrat că visul nu este specific mamiferelor , aşa cum se credea şi nici măcar stării de somn. Psihologul englez Dr. Tobias D. Lechenen a arătat că starea în care apare visul este o stare de contact cu o altă lume specifică fiecărui individ în care scările de valori a informaţiilor cunoscute capătă proporţii diforme. Aceasta este definiţia propusă de Dr. Lechenen, care încearcă să explice straniul fenomen al viselor prezente la peşti osoşi, despre care se ştie că nu dorm. Descoperirea prezenţei visului la peşti care aparţine aceluiaşi autor, ridică problema naturii şi originii reale a viselor.
Tehnicile de tip EEG (electroencefalografie), aplicate peştilor, scot clar în evidenţă modele de vis variate ale peştilor evoluaţi. Încercările de interpretare ale viselor peştilor nu au rămas decât la nivelul de speculaţie, fenomenul fiind studiat în prezent de către zoopsihologi. O întrebare care se impune automat este :”De ce oare au nevoie peştii să viseze?” În cazul omului, explicaţia cea mai simplă pe care o putem oferi este:”Omul visează pentru că are un creier extrem de bogat în informaţii si o capacitate nelimitată de a conecta informaţiile, chiar şi în somn.” Visul era necesar pentru om ca alternativă la o evadare din realitatea fie prea stresantă fie prea monotonă , ca şi la mamifere. Peştii sunt însă specii a căror activitate este condusă în cea mai mare parte de latura instinctivă ceea ce nu presupune o poartă de evadare din faţa stresului sau a monotoniei şi nicidecum pentru u exerciţiu provocat de necesitatea puterii creative, cum se întâmplă la mamifere. Analizând acest aspect putem spune că visul în stare de veghe al peştilor ascunde în realitate o mare parte din enigmele neelucidate ale viselor.
Biopsihologii canadieni de la Toronto Univ. consideră că omul în stare de veghe în anumite stări critice poate avea manifestări asemănătoare visului peştilor, ceea ce explică parţial unele halucinoze (halucinaţii conştiente), sau deja-vu-uri. Mai mult, aceeaşi cercetători canadieni consideră că imaginaţia creativă în special din domeniul artistic s-ar datora unor vise asemănătoare peştilor, ce apar în stare de veghe.

Teoria energiilor necunoscute care determină visele
Studiilor din acest an asupra fenomenelor de tip vis ale peştilor şi amfibienilor efectuate de Kannie Mac. Densville de la Univ. Edinburgh arată că în timpul trecerii la starea onirică (vis), creierul animalului studiat creşte efectiv în greutate cu 0,02%. Estimarea a fost făcută prin înregistrări electrice ale emisiei electromagnetice a masei de neuroni din creier. Energia care determină această creştere în greutate este primită în zona de contact a terminaţiilor care aduc la creier informaţie vizuală! Sintetizând toate aceste date se poate trage concluzia că în momentul şi în timpul desfăşurării visului, există o intensă şi activă captare a unei energii care provine cu siguranţă din afara creierului si nu din interior, cum se credea până în prezent. Acelaşi aspect al depistării unei zone active de recepţie de energie a fost constatată şi la inducerea a 80% dintre visele umane nocturne. Neurobiologii canadieni sunt de părere că nu este exclusă posibilitatea ca unele vise să fie determinate de o anumită sensibilitate a zonelor scoarţei cerebrale pentru captarea unor unde electromagnetice cu o anumită structură şi organizare. Odată cu această descoperire se validează practic posibilitatea ca scoarţa cerebrală umană, dar si a altor vertebrate să fie o staţie de recepţie pentru anumite forme organizate de energie, care au drept cheie de intrare a anume frecvenţă de unde electromagnetice Judecând astfel este mult probabil ca deciziile noastre în stările critice, din timpul viselor scurte de veghe, ca şi visele nocturne  să fie declanşate sau chiar controlate de forme ale unei energii necunoscute de origine terestră sau, de ce nu, extraterestră.
Dr. Connie W. Loops de la Univ. din Toronto, consideră că descoperirea faptului că primirea de energie determină apariţia viselor este calea de a înţelege că majoritatea viselor nu sunt decât un import de informaţie, dintr-un alt univers informaţional, total diferit de cel tridimensional, terestru.

Teoria energiei spiritelor
Descoperirea declanşării viselor prin import de energie din exterior a trezit în mod special interesul cercetătorilor din domeniul parapsihologiei. Biofizicienii ruşi de la Institutul de studii Eco-biologice şi parapsihologice din Sankt Petersburg sunt de părere că energia necunoscută care induce visul uman aparţine aşa-ziselor spirite călătoare. În sprijinul acestei idei, Galia V. Krusinova demonstrează că 80% dintre persoanele care locuiesc în preajma unui agonic, au o activitate onirică de 10-20 ori mai crescută decât în mod obişnuit. Studiul efectuat pe un eşantion de 800 de persoane verifică şi faptul că odată cu survenirea unui deces, toţi cei aflaşi în apropiere au un vis cu totul neobişnuit deseori comun în ceea ce priveşte prezenţa culorii roşu şi alb. Cercetătoarea din Rusia este convinsă că o mare parte din vise sunt determinate de popasul scurt pe care îl face energia organizată a spiritului în permanentul său pelerinaj pe pământ. Spiritul după moarte în opinia Galiei ar fi o formă de energie în veşnică mişcare în care staţiile de releu nu ar putea fi altele decât creierele umane compatibile energetic.