| Dr. Florin Hiru | Medic medicină generală | Competenţă în apifitoterapie |

Moto: Iubirea este dorinţa de contopire prin instinctul veşnicei unităţi a lucrurilor

Trăim o epocă a extremelor şi a paradoxurilor, unul dintre ele constând în faptul că, deşi aproape tot ce ne înconjoară capătă conotaţii erotice, educaţia sexual-erotică de calitate este un gol serios al societăţii contemporane nu numai în ţara noastră, dar şi în cele mai multe părţi ale lumii. Numeroasele publicaţii şi emisiuni “specializate” în acest domeniu “educă” viitorii adulţi în direcţia risipirii potenţialului fundamental al fiinţei – energia sexuală creatoare – şi a exacerbării instinctelor şi trăirilor grosiere. În acest context nici nu e de mirare că populaţia se confruntă cu probleme psihice, cu devieri comportamentale şi cu tulburări de dinamică sexuală, aproape toate fiind consecinţe ale secătuirii energetice şi ale frustrărilor generate în primul rând de o viaţă amoroasă neîmplinită.

Trăim într-o societate bolnavă!
Priviţi şi ascultaţi cu atenţie în jurul dumneavoastră! E posibil să descoperiţi că “sex” este unul dintre cele mai folosite cuvinte ale zilelor noastre. A fi “sexy” a devenit un criteriu sine qua non pentru aproape tot ce ne înconjoară…
Nimic rău în toate acestea! O primă concluzie care s-ar putea desprinde ar fi aceea că sexualitatea este un aspect foarte important al societăţii contemporane. Dar, dacă aprofundăm studiul acestei probleme, ne cuprind deopotrivă, tristeţea şi compasiunea. Iată ce spun statisticile:
– perversiunile sexuale sunt din ce în ce mai frecvente;
– vârsta la care se începe viaţa sexuală este în continuă scădere (din curiozitate sau pentru a fi în pas cu… “moda”);
– incidenţa bolilor cu transmitere sexuală şi a tulburărilor de dinamică sexuală e din ce în ce mai mare;
– durata actului sexual este, în medie, de 3 minute (cu variaţii între 30 de secunde şi 30 de minute);
– peste 50% dintre femeile active sexual din România sunt frigide sau, mai grav, unele dintre ele nu au avut niciodată orgasm.
S-au dus vremurile în care tinerii îşi furau iubitele de la casele părinteşti, sau cele în care bărbaţii cântau serenade sub balcoanele muzelor lor. Acum se claxonează sub balcon, iar muzele îi preferă numai pe cei cu maşini “bengoase” şi cu buzunare “verzi”. Totul se vinde şi se cumpără. Cele mai multe căsnicii încep din interes şi sfârşesc într-un divorţ rapid, după numai câteva luni sau câţiva ani.

 

Iubirea, acest remediu miraculos…
Toate acestea sunt, credem noi, semne ale unei boli sociale grave – consecinţa extirpării sentimentului de iubire şi a înlocuirii lui cu interesul meschin şi cu egoismul extrem.
Soluţia pe care o propunem este, evident, cea spirituală, începând cu reîntoarcerea la Natură, la o viaţă armonioasă şi plină de iubire faţă de tot ceea ce ne înconjoară.
Cel mai puternic instrument de transformare în bine a unui om este iubirea totală şi necondiţionată. Numai cei care nu au iubit şi nu au fost iubiţi mai pot crede în surogate. Căutând – orbiţi de propriul lor întuneric – fericirea în afara lor, ei trăiesc cu nădejdea că data viitoare va fi mai bine.
Dar fericirea nu vine din afara noastră şi nici nu se poate baza pe ceva exterior, material. Adevărata fericire vine din noi şi are ca suport unic iubirea necondiţionată. Căci ea (Iubirea) este, chiar şi atunci când nu bănuim, suprema lege a Universului: o lege misterioasă, care guvernează şi orânduieşte totul, de la atomul neînsufleţit şi până la unirea în cuplu a fiinţelor raţionale; de la ea pleacă şi spre ea converg, adeseori ca spre un centru divin de irezistibilă atracţie, toate gândurile şi acţiunile noastre.
Tot aşa cum Soarele este indispensabil vieţii, Iubirea este indispensabilă fericirii. Asemenea Soarelui, Iubirea nu pregetă să trimită razele ei în egală măsură către cei buni şi către cei răi căci, la izvoarele Ei, în Inima lui Dumnezeu, noţiunile de „bine” şi de „rău” nu-şi au locul… acolo dualitatea lasă locul Unicităţii. De aceea şi aici, pe Pământ, iubirea adevărată este liantul cel mai bun, capabil să apropie şi să unească contrariile.

Sexualitatea, iubirea şi integrarea socială sunt strâns legate
De aceea, credem noi, unirea sexuală trebuie să fie doar încununarea unei iubiri adevărate şi împărtăşite. Numai aşa ea poate fi un act înălţător, divin, prin care contrariile (bărbatul şi femeia) se abandonează pentru a forma din nou Unicul.
În lipsa iubirii, actul sexual este doar o satisfacere individuală a plăcerilor, pentru că, deşi e realizat în doi, fiecare e prezent acolo doar pentru el însuşi, fără a se dărui celuilalt. Acest tip de sexualitate amplifică egoismul, aducând fiinţa umană la nivele chiar sub-animalice de conştiinţă.
Amintiţi-vă de momentele în care eraţi îndrăgostiţi! Cu siguranţă că nu vă păsa de nimic altceva decât de următoarea întâlnire. Mâncarea, banii, stresul cotidian erau probleme dispărute ca prin farmec. Această stare este asimilată de către toţi aceia care au trăit-o cu o mare fericire, fericire care culminează cu fuziunea amoroasă.
Bine – veţi întreba – dar ce legătură există între sexualitate, capacitatea de a iubi, fericire şi viaţa socială, în general? Wilhelm Reich, eminent psiholog de origine austriacă şi discipol al lui Sigmund Freud, a constatat în urma unor studii experimentale aprofundate că sănătatea psihică depinde de puterea orgastică sau, cu alte cuvinte, de capacitatea de a te dărui profund în timpul actului amoros şi de a trăi plăcerea erotică. Tot el a arătat că la baza puterii orgastice stă capacitatea de a iubi intens. Psihologul austriac a dovedit fără putinţă de tăgadă că, în cazul incapacităţii orgastice, energia sexuală, creatoare, este inhibată, devenind sursa a tot felul de comportamente iraţionale. Tulburările psihice sunt, deci, de cele mai multe ori, efectele perturbărilor sexuale care decurg din structura societăţilor pervertite, în care iubirea a devenit un obicei desuet. Ancorarea psihică într-o civilizaţie mecanizată şi autoritară le anulează, astfel, indivizilor încrederea în ei înşişi, diminuând până la dispariţie spontaneitatea şi capacitatea de manifestare liberă a conştiinţei lor. Reich spunea în această direcţie: “A face din bani conţinutul şi scopul vieţii contrazice orice sentiment natural. Lumea cere şi formează oamenii în conformitate cu această exigenţă, educându-i într-un anumit mod şi creându-le anumite situaţii. Astfel, prăpastia care, în mod evident, separă în ideologia socială morala şi realitatea, cerinţele naturii şi pe cele ale culturii, se deschide în mod egal în interiorul indivizilor. Pentru a putea să reziste în această lume artificială a socialului, ei luptă şi distrug în ei înşişi tot ceea ce este mai adevărat, mai frumos şi mai autentic.”
Vindecarea acestor tulburări implică, în primul rând, redescoperirea şi amplificarea capacităţii naturale de a iubi, capacitate care depinde, la rândul ei, atât de condiţiile sociale, de cele psihice individuale şi colective, cât şi de angrenarea fiinţei pe o cale spirituală a cunoaşterii de sine.
Trăirea plenară a fericirii prin iubire amplifică energiile benefice ale fiinţei, îi luminează inima şi mintea, o scoate din atitudinea de subordonare şi manipulare, îi revelează minunea din ea însăşi, eliberând-o de sub controlul planului material şi plasând-o pe orbita evoluţiei conştiente.
Dacă sunteţi permanent nemulţumiţi de dumneavoastră şi de cei din jur, dacă aveţi probleme de integrare în colectivul în care lucraţi, dacă credeţi că primiţi mai puţin decât meritaţi, întrebaţi-vă cum este viaţa dumneavoastră amoroasă! Iubiţi cu adevărat fiinţa cu care faceţi dragoste? Este fericirea lor mai importantă decât propria dumneavoastră fericire? Vă dăruiţi cu adevărat în timpul actului amoros şi în viaţa de zi cu zi? Cât durează, de obicei, actul amoros la dumneavoastră? De obicei  acordaţi importanţă preludiului şi ambianţei?
Dacă predomină “nu”-urile, atunci e clar că e necesar să vă transformaţi radical!
Şi ar fi bine să nu vă sperie acest lucru. Veţi fi fericit că aţi făcut-o!