| Dorin Achim | Muzicoterapeut |

Scurt istoric
Muzica are un rol imens în viaţa fiecăruia dintre noi dar, în acelaşi timp, la fel de important şi în societate. Sunt foarte puţini acei oameni care îşi dau seama de acest lucru. Fără nici o exagerare, nu putem face o sută de metri fără să nu auzim muzică. La tarabe se ascultă şi chiar se vinde muzică. Din ferestrele larg deschise ale caselor sau apartamentelor se aude muzică. Dacă intrăm într-un magazin în mod cert vom auzi muzică. Nici pe stradă nu este exclus să nu vedem oamenii cu căşti audio, branşate la casetofoane liliputane (walkman-uri). În tramvaie, troleibuze, autobuze, taxiuri, baruri, cofetării, peste tot se aude muzică. Nu rare sunt cazurile când întâlnim persoane de diferite vârste fredonând melodii provenite din diverse genuri muzicale. Când în sfârşit vom ajunge acasă, probabil îi vom găsi pe cei dragi ascultând muzică. Dacă nu, atunci ca şi când ar fi ceva firesc, vom porni noi înşine casetofonul sau oricare altă sursă audio de care dispunem în casă.
Muzica a devenit ceva obişnuit în viaţa noastră. Viaţa noastră este invadată de muzică. Nu-i aşa că nu este nici un fel de exagerare? A devenit atât de obişnuit încât nici la “iarbă verde” nu putem fără ea (de multe ori volumul depăşind limitele bunului simţ). Treziţi-vă, oameni buni! Nu vă lăsaţi controlaţi prin muzică. Nu acceptaţi ca muzica să vă devină un drog de care să nu mai puteţi scăpa. Controlaţi dumneavoastră toate acestea. Conştientizaţi ce se întâmplă şi veţi fi făcut primul pas.
Putem realiza o analogie între muzică şi alimentaţie. Pentru că la fel cum hrana ne poate face mai puternici sau mai slabi, la fel se întâmplă şi cu muzica.
Muzica ne poate hrăni viciile, defectele, răutatea, irascibilitatea, ura, dar şi iubirea, bunătatea, încrederea în Sine, frumuseţea din noi. Într-un cuvânt muzica ne poate deschide porţile Iadului sau pe cele ale Raiului.
În lucrarea “Primăvara şi Toamna”, în capitolul dedicat muzicii, Liu Bu-ve ne relevă originea muzicii:
“Obârşiile muzicii se află într-un trecut îndepărtat. Muzica ia fiinţă din măsură (referire la ciclicitatea timpului) şi îşi trage sevele din MARELE UNIC. MARELE UNIC este genitorul celor doi poli; cei doi poli dau naştere puterii întunericului şi a luminii.
Când lumea se bucură de pace, când toate lucrurile stau în linişte şi toate îşi urmează în ale lor schimbări MAI-MARELE, atunci muzica îşi cunoaşte împlinirea. Când dorinţele şi pasiunile nu se îndreaptă pe căi greşite, atunci muzica poate atinge desăvârşirea. Ea provine din echilibru. Echilibrul provine din drept, dreptul provine din înţelesul lumii. De aceea poţi vorbi despre muzică numai cu un om care a aflat înţelesul lumii.
Temeiul muzicii rezidă în armonia dintre cer şi pământ, în împăcarea dintre înţelepciune şi lumină.
În vechea Chină muzica avea un rol foarte important în viaţa de stat şi curte. Maeştrii de muzică aveau îndatorirea să vegheze la menţinerea muzicii în stare pură a “vechilor tonalităţi”.
Dacă decădea muzica, acesta era un semn sigur că şi guvernământul şi statul vor intra în declin. Scriitorii istoriseau poveşti terifiante despre tonalităţi interzise, demoniace şi înstrăinate de ceruri, ca de exemplu tonalitatea Tzing Sang şi Tzin Tze a “muzicii pieirii” la a cărei nelegiuită intonare în palatul regal, bolta cerească se întuneca deodată, zidurile se cutremurau şi se prăbuşeau, iar monarhul şi ţara decădeau”.

Cele mai vechi date despre muzică le avem din Orientul Antic
În Egipt, muzica se împletea cu poezia şi dansul, dând naştere unor spectacole.
În China se cunosc notaţii muzicale ce datează de 2500 de ani.
În India cele mai vechi relatări (2000-2500 de ani) apar în “Vede”, în imnurile ce erau însoţite de muzică.
Cuvântul muzică provine din limba greacă (musike) de la cuvântul musa = muză; muzele erau zeiţe legendare, fiicele lui Jupiter şi ale Mnemozinei, protectoarele ştiinţelor şi artelor.
Muzica este arta care redă un conţinut de idei-emoţionale în imagini artistice sonore. Muzica se îmbină adesea cu alte arte (opera, baletul, opereta, oratoriul şi, mai nou, cinematografia). Materialul muzicii îl constituie sunetele produse de instrumente şi de voci umane. De aceea muzica se împarte în muzică instrumentală (fără text), muzică vocală (pentru una sau mai multe voci umane) şi muzică vocal-instrumentală (combinarea muzicii instrumentale cu cea vocală).
De asemenea muzica se împarte în muzică cultă şi muzică populară (a nu se înţelege numai muzica folclorică ci şi muzica pop).
Toate genurile, sub-genurile, stilurile, “parastilurile” îşi au originea în muzica populară folclorică a popoarelor. Muzica populară folclorică este muzica ce trăieşte în mijlocul poporului şi se păstrează în tradiţia lui orală. De obicei ea este rezultatul unei creaţii colective.
La ora actuală este dificil să delimităm genurile muzicale deoarece ele s-au întrepătruns, dând naştere unor combinaţii, uneori chiar ciudate. Apoi, şi mai dificil este faptul că în fiecare dintre aceste genuri muzicale au apărut subgenuri şi stiluri. Totuşi se poate vorbi despre aceste genuri, pentru că în general ele îşi păstrează regulile lor.
Rolul muzicii este: distractiv, terapeutic, spiritual.

Muzica benefică
Muzica benefică este acea muzică a cărei structură este armonioasă. Ea exprimă şi imprimă celor care o ascultă diferite stări frumoase: de iubire, de optimism, de curaj etc. Prin vibraţiile armonioase ale muzicii benefice se curăţă structura subtilă a omului, iar fiinţa umană reînnoieşte în toată strălucirea sa.
Muzica este cea mai pură matematică. Aşa cum legea electromagneticii a fost pusă pe hârtie în diverse formule ştiinţifice, la fel şi muzica a fost scrisă pe note din vremuri demult apuse. Nici una nici cealaltă nu se pot vedea cu ochii fizici, dar se simt şi pot fi măsurate cu instrumente specifice lor.
În concluzie se poate dovedi ştiinţific că aceste vibraţii există.
Maximilian Costin nota în revista “Muzica”:
“În vibraţiile armoniei îşi îndulceşte omul sufletul … Pentru fiecare, muzica are vibraţii şi armonii potrivite capacităţii şi gusturilor atât de deosebite de la un individ la altul. Misterul muzicii este atât de profund ca acela al Universului. Un singur sunet produs de vibraţia unei coarde, în aparenţă atât de simplu şi izolat, prin armonicele ce-l însoţesc, prin legile acustico-matematice ce contribuie la producerea lui, exprimă imaginea întregului nostru sistem cosmic”.
În civilizaţia actuală, omul s-a desprins tot mai mult de legătura sa cu Esenţa Divină. Şi totuşi, în viteza cu care se derulează viaţa, omul începe să simtă tot mai mult nevoia spiritului de a se contopi cu Dumnezeu. Astfel se explică deschiderea tot mai multor oameni spre diferite căi de evoluţie spirituală.
Ar fi absurd să credem că Dumnezeu, în marea Sa Iubire, nu oferă omului mai multe posibilităţi de a evolua. Cu ce este mai presus un om care locuieşte în Europa şi este creştin, faţă de un eschimos care trăieşte în Antarctica? În faţa lui Dumnezeu toţi suntem egali. Doar cei ignoranţi refuză să creadă că mai există şi alte posibilităţi de a ne desăvârşi decât calea pe care sunt ei. Rezultatele sunt cele care ar trebui să vorbească. Pentru a afla care cale este autentică este nevoie de experimentare directă. Nu numai raţiunea este cea care ne  spune autenticitatea, ci şi simţurile interioare subtile.

Vibraţii/unde sonore
Cele mai luminate minţi ale oamenilor de ştiinţă au ajuns(la unison) la concluzia ca Universul a fost creat printr-o “Mare Explozie” (Big-Bang). Ei nu au făcut altceva decât să confirme ceea ce se ştia de mii de ani de către toate filozofiile şi religiile autentice – Dumnezeu a creat Macrocosmosul prin propria Sa Voinţă, prin VIBRAŢIE (EMANAŢIE).
Să luam ca exemplu Evanghelia după Ioan 1:1: ”La început era Cuvântul şi Cuvântul era cu Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu”. “Cuvântul” înseamnă Vibraţie şi plecând de la acest adevăr simplu vom avea revelaţia de a înţelege tainele care până acum au fost ocultate, sub formă de parabole, poezii sau texte ermetice. Mai mult, dacă vom înţelege cum acţionează Fenomenul de Rezonanţă, atunci ni se vor deschide noi orizonturi ale cunoaşterii spirituale.
Vibraţiile înseamnă acele sunete subtile care nu pot fi auzite cu urechea fizică şi tot ele sunt cele care creează, susţin şi distrug Creaţia neîncetat. Dacă, o clipă doar, nu ar fi aşa, ar fi haos. Însă după cum lesne putem observa, există Armonie şi Ordine Divină în toată manifestarea, oriunde am privi. Aceste sunete subtile (vibraţii) au creat printre altele şi sunetele fizice (ceva mai grosiere, ca de exemplu sunetul muzical). Vom vedea în alt capitol ce este sunetul muzical.
Cei iniţiaţi în Ştiinţa secretă a Elementelor cunosc acest ”Joc Divin”. De la energii rafinate, treptat se ajunge la alte mai grosiere. Vibraţiile/sunetele creează mişcări ale corpurilor (mai exact a elementelor de natură subtilă).
Dacă suflam într-un fluier şi punem o mână la capătul lui vom sesiza trecerea unei coloane de aer. În funcţie de gaura pe care o obturăm (echivalentă unei note muzicale), coloana de aer ce trece prin fluier va forma anumite unde. Dacă suflăm pe suprafaţa unei ape liniştite, masa de aer formează ondulaţii care se propagă în cercuri concentrice. În concluzie, putem spune că există unde (vibraţii\sunete) care nu pot fi ”văzute” dar prin experimente poate fi dovedit faptul că există.
Se poate observa cu uşurinţă, că muzica este o ştiinţă complexă. Ea integrează în mod armonios şi alte ştiinţe ca de exemplu desenul (forma grafică a sunetelor), fizica (undele electromagnetice – unde în care mărimile ce se propagă sunt intensităţile unor câmpuri electrice şi ale unor câmpuri magnetice ce pot da naştere unor sunete), literatura (texte, poezii), medicina (influenţa clară a muzicii asupra creierului etc.), matematica (scara muzicală, notele, timpii lor etc.), electronica (aparate şi efecte audio) etc.