Doru Moraru
“Vlăstarele tale clădesc un paradis
de rodii cu fructe dulci si minunate, având
pe margini arbuşti care revarsă miresme:
Nard, şofran şi scorţişoară cu
trestie mirositoare, cu felurime de
copaci, ce tămâie lăcrimează, cu mirt şi
cu aloe şi cu arbuşti mirositori…”
Cântarea Cântărilor: 4 – 13,14.
Fiecare dintre noi emană un miros particular. Felul şi intensitatea acestui miros personal ce ne înconjoară, depinde de mulţi factori importanţi cum ar fi, de exemplu: starea fizică şi psihică, dezvoltarea spirituală, modul în care gândim în mod predominant sau într-un anumit moment şi, bineînţeles, de cosmeticele pe care le folosim zilnic.
Cred că fiecare dintre noi a auzit de “mirosul sfinţeniei”. O maximă indiană spune că: “Mireasma florii călătoreşte cu vântul, dar mirosul sfinţeniei călătoreşte chiar şi contra vântului”.
Este cunoscut faptul că mulţi sfinţi emanau un parfum specific. De exemplu, Sfântul Francisc de Assisi mirosea a lămâie, Sfânta Catherina mirosea a violete, Sfânta Tereza a iasomie etc.
Mirosul a rămas un mare mister pentru ştiinţa modernă contemporană, totuşi el este unul dintre cele mai puternice şi mai vechi mijloace de a influenţa cele mai profunde instincte, cum ar fi cel sexual şi cel religios.
Preoţii şi vrăjitorii vechilor civilizaţii, cunoscând puterea secretă şi invocatoare a parfumurilor, preparau parfumuri stranii şi unguente preţioase atât de puternice, încât mireasma lor a durat timp de mii de ani, ca în cazul mumiilor din Egipt.
Preoţii culturilor antice cunoşteau faptul că anumite substanţe volatile aromatice folosite în ceremonii, nu numai că facilitau comuniunea cu forţele cosmice invizibile, dar şi influenţau, în acelaşi timp, în multiple moduri, starea afectivă sau mentală atât a adepţilor, cât şi a adoratorilor.
În societatea noastră modernă, parfumurile sunt folosite în general pentru stimularea sexuală. Cunoaştem, de asemenea, cazurile celebrelor curtezane, cât şi a multor femei celebre din istorie ce au folosit parfumuri speciale, având o stranie putere fascinatoare asupra bărbaţilor.
Pentru a ne da seama de puterea extraordinară a acestor parfumuri, putem sublinia faptul că un singur bob de mosc poate parfuma multe mii de metri cubi de aer.
Trebuie să ţineţi minte că nu trebuie să folosiţi niciodată parfumuri sintetice. Acestea, dimpotrivă, pot avea reacţii neplăcute în organism datorită substanţelor chimice sintetice folosite.
Corpul nostru se hrăneşte cu hrană fizică, dar corpurile noastre subtile se hrănesc cu sunete, parfumuri şi culori. Obiceiul de a arde tămâie şi alte mirodenii în biserici şi temple, vine din cunoaşterea străveche conform căreia spiritele luminoase sunt atrase de mirosurile pure.
Uleiurile esenţiale conţin esenţa, sufletul plantei. Ele deţin cele mai active proprietăţi fiziologice, forţa vitală a plantei…Ele sunt capabile să restabilească dezechilibrele corpului fizic (bolile), să ne expansioneze şi să ne rafineze energiile divine cu care suntem înzestraţi, având puterea să producă schimbări importante în mentalul nostru. Astfel, noi putem reveni în mod natural la un stil de viaţă în armonie cu propria noastră minte şi cu propriul corp.
Echilibrarea emotiilor
Fiecare tip constituţional este înclinat, mai mult sau mai puţin, să manifeste anumite stări emoţionale. Aceste emoţii pot provoca multe dezechilibre şi boli atunci când nu sunt controlate de o minte puternică.
Vă oferim în continuare o listă cu astfel de emoţii, cât şi uleiurile esenţiale corespondente ce pot fi folosite sub formă de: inhalaţii, parfumuri, băi, saună, aromatizare cu lampa sau cu beţişoare parfumate naturale (nu chimice).
Aceste uleiuri vă vor ajuta să vă eliberaţi mintea de vechile şabloane impuse (de familie, de societate etc.) şi să vă revedeţi într-o nouă ipostază mai armonioasă şi mai spirituală.
Emoţii specifice tipului constituţional Vata
Frică, anxietate |
Angelică, chiparos, jatamansi, cedru, iarba Sf. Ioan, tămâie, trandafir, bergamotă, smirnă, muşcată, iasomie, levănţică, lemongrass, portocale, santal, vanilie, vetiver şi ylang-ylang. |
Împrăştiere, stări de difuzie (fără temei) |
Angelică, eucalipt, santal, muşeţel. |
Slăbiciune |
Angelică, trifolia, busuioc, cardamon rozmarin. |
Capriciozitate, schimbător |
Bergamotă, smirnă, muşcată, tămâie. |
Lipsă de concentrare |
Busuioc, chiparos, lămâie, trandafir, rozmarin, coji de portocale. |
Neatenţie |
Busuioc, chiparos, lămâie, rozmarin, portocale. |
Insomnie |
Busuioc, portocale, flori de portocale, muşeţel, levănţică, mandarine, trandafir, rozmarin, cimbru. |
Emoţii specifice tipului constituţional Pitta
Furie |
Cardamon, champa, coriandru, muşeţel, lotus, mosc, trandafir, şofran. |
Încăpăţânare |
Levănţică, izmă. |
Dogmatism |
Iasomie, coada şoricelului. |
Tendinţă agresivă |
Coada şoricelului, henna, muşcată. |
Dominator |
Ambră, muşcată. |
Frustrare |
Muşeţel, gotu-kola. |
Iritabilitate |
Levănţică, smirnă, tămâie, muşeţel, trandafir, ylang-ylang. |
Emoţii specifice tipului constituţional Kapha
Depresie |
Bergamotă, lemongrass, muşcată, iarba Sf. Ioan, grapefruit, portocale, coji de portocale. |
Dezinteresare |
Champa, levănţică, bergamotă, patchouli, portocale. |
Lăcomie |
Cardamon, busuioc, rozmarin. |
Ataşament |
Mentă, ghimbir, mirt. |
Nesiguranţă |
Coji de portocale, iasomie, imortelă, ylang-ylang. |
Reticenţă |
Grapefruit, bergamotă, muşeţel, chitră. |
Tristeţe |
Smirnă, iasomie, trandafir, iarba Sf. Ioan, roiniţă, flori de portocale. |
(va urma)