Astăzi este ziua guvernată de Marte, ea poate aduce tensiuni interioare și mânie dar poate aduce și o stare de acțiune. Nu știu de ce simt nevoia să spun sau să scriu, dar o fac. Iată ce m-am gândit să spun:

“Drumul presupune respectul pentru tot ceea ce este mic şi subtil. Învaţă să cunoşti totdeauna momentul potrivit pentru a lua hotărârile necesare.

Chiar dacă ai tras de multe ori cu arcul, continuă să fii atent la felul cum pui săgeata şi întinzi coarda.

Când începătorul e conştient de nevoile sale, sfârşeşte prin a fi mai inteligent decât înţeleptul neatent.

Acumularea iubirii înseamnă noroc, acumularea urii înseamnă calamitate.

Cine nu recunoaşte problemele, lasă până la urmă uşa deschisă şi pătrund tragediile.

Lupta nu are nimic de-a face cu încăierarea.”

Și mai este ceva:

Pornirea mâniei trebuie îndreptată doar asupra noastră. De aceea, trebuie să ne vedem mai întâi bârna din ochiul nostru și nu paiul din ochiul celuilalt, pentru ca nu cumva din cauza bârnei noastre să ni se întunece sufletul și să nu mai vedem „soarele dreptății”. Scopul mâniei este unul singur: retezarea din rădăcină a „pornirilor ticăloase” ale inimii, pentru ca acestea să nu se transforme în păcate cu fapta. Asta a spus-o foarte frumos Sfântul Casian

COȘ DE CUMPĂRĂTURI

0 produse 0,00 RON
Vezi coș de cumpărături

AUTENTIFICARE

Bine ai venit pe pagina Mirabilys. Ca utilizator înregistrat ai acces la arhiva de articole.

Ţine-mă minte