Acest sfânt Apostol era de neam din Cana Galileei, cunoscut Domnului nostru Iisus Hristos şi Preacuratei Maicii Sale, deoarece Cana nu este departe de Nazaret. Când Simon a avut nunta cea legiuită, a fost chemat şi Iisus cu ucenicii acolo, unde, neajungându-le vinul, Domnul a prefăcut apa în vin. Mirele, văzând o minune ca aceea, îndată a crezut că Domnul este adevăratul Dumnezeu şi, lăsându-şi nunta şi casa, i-a urmat Lui cu osârdie, pentru care s-a numit "Zilotul", adică râvnitor. Deci s-a aprins cu atât de mare dragoste dumnezeiască către Hristos, încât şi mireasa sa şi pe toate cele lumeşti le-a trecut cu vederea pentru dragostea lui Dumnezeu, şi şi-a făcut sufletul său mireasă Mirelui Celui fără de moarte, numărându-se în ceata ucenicilor lui Hristos, şi a fost unul din cei doisprezece Apostoli.
Acest sfânt este prea puțin cunoscut și de aceea cererile de ajutor către el sunt puține. O parte din moaștele sale se află la Biserica Podeanu din București, care ar ca hram pe Sfântul Simon Zilotul, și unde se fac slujbe foarte frumoase de rugăciune pentru cei aflați în nevoi sufletești, mai ales dacă este vorba despre relații. Timp de aproape 20 de ani, într-una din casele parohiale ale Bisericii Podeanu din Bucureşti, a locuit, iar din 1996 îşi odihneşte rămăşiţele sale pământeşti regretatul Episcop Valerian Zaharia - fost Episcop al Oradei, pensionat forţat și urmărit și prigonit de către comunişti - cel care a lăsat, ca scump odor, parte din Moaştele Sfântului Apostol Simon Zilotul, aflate la închinare în Biserică încă din 1996. El a ținut aceste moaște permanent la el, până a murit, pentru a nu fi pierdute sau furate. Apoi când s-a stins le-a lăsat ca dar acestei parohii unde a fost adăpostit.
La Podeanu, toate drumurile duc la racla Sfântului, acolo unde, sub privirea treaza a Pantocratorului și a sfinților din Iconostas, se întruchipează mistic un loc dincolo de orice loc - un al cincilea punct cardinal: Centrul Lumii. Ajungi la raclă și, cu ochii închiși, purtat de un imbold special al inimii, îngenunchezi în fata Sfintelor Moaște fără voie. Nu trebuie să cauți, nu trebuie să întrebi pe nimeni. Ca orice comoara adevărată, moaștele Apostolului Simon Zilotul sunt la vedere. E o caseta de lemn mirositor de santal, cu intarsii fine de sidef, ce se arata în ascunzișul altei casete mai mari și cu geam transparent, sub un mic baldachin de marmura alb-ruginie, întruchipând cununa vieții și a căsătoriei, sprijinita pe patru stâlpi de neclintit - stâlpii Mântuirii dintotdeauna: Credința, Nădejdea, Dragostea și Familia.
Alături, lângă alte fotografii de epoca și decupaje din ziarele vremii, se află mărturia preotului Mihail Serpaianu (primul ctitor al bisericii), care povestea că, pe la 1926, o femeie oarba din naștere și cu viața curată, pe numele de familie Pascalopol, trecând prin zonă, s-a oprit din drum și a început să strige că vede cum în fața ei se ridică o biserică învăluită toata în lumină, cu nimb strălucitor jur-împrejur. Exact pe locul acela s-a ridicat biserica, respectându-se cumva descrierea femeii oarbe: un lăcaș mic și smerit, simplu și curat, cu doua coloane la intrare și, deasupra, trei turle, ca cele trei degete ale mâinii pregătite pentru închinare. Podeanu se afla, de fapt, în Groapa lui Ouatu (cel mai rău famat cartier bucureștean) și Dumnezeu a vrut ca biserica să fie casa a Sfântului Apostol Simon Zilotul, dar și stavila tuturor vrăjitoarelor și descântătoarelor din Străulești.
E mare Apostolul Simon Zilotul și a făcut multe minuni, împlinind multe nevoie și rugi, ajutând în cazuri disperate, dar se pare ca noua nu ne pasa. În timp ce britanicii țin doliu în ziua când Sfântul a fost martirizat pe pământul lor, iar georgienii îi venerează cu sfințenie peștera (Psirtki) în care a început să-i creștineze, noi nici măcar nu știm că există un astfel de lăcaș. Ca de obicei, ne uitam cu jind la ceea ce au alții și disprețuim ce avem noi. Ca de obicei, plângem și ne lamentam, continuând să rămânem săraci, suiți pe un întreg munte de bogăție.
