Despre această eclipsă se spune că este cea mai lungă din acest secol, posibil, dar cu siguranță influența ei va avea efecte pe termen lung. Luna Plină de pa axa Taur Scorpion, cu Luna exaltată în semnul Taurului, este de fiecare dată puternică; acum, în plus se află în preajma roiul Pleiadelor și a stelei Aldebaran (ea conferă șanse dar și catastrofe atunci când folosim șansele pentru a-i distruge pe ceilalți) . Spun asta pentru că din acest semn Luna are cel mai mare impact asupra psihicului și sufletului nostru nostru, dar și asupra vibrației Pământului (Luna se află la apogeu). Am sentimentul că pentru o perioadă de timp vom fi ca într-o apnee, adică temporar suntem împiedicați să respirăm, ceea ce va genera o panică personală, o agitație inițială, de fapt fiind necesară ca să căutăm în lăuntrul nostru, să ne liniștim mintea și gândurile haotice, sociale.

Ce mi se pare interesant la harta momentului de Lună Plină, este conjuncția pe care planeta Venus o formează cu Ascendentul momentului, Venus fiind și guvernatoarea Taurului, semnul în care se află Luna. Pe de altă parte Luna se află în semnul Capricornului, ceea ce cu siguranță va aduce o nevoie de a ne clarifica și de a ne organiza informațiile legate de viața noastră sentimentală, de familia noastră, de tradiții, dar și de sănătatea noastră. Este ca și cum am avea o carte voluminoasă din mulțimea informațiilor trebuie să evidențiem cu un marker, doar ceea ce este cu adevărat valoros și important. În următoarea perioadă de 4 luni este important să ne concentrăm strict pe anumite domenii, să nu ne lăsăm distrași de la calea noastră și aruncați pe drumuri lăturalnice care ne conduc în fundături.

Apoi mai este interesantă opoziția Marte Uranus, încă activă, care este plasată pe axa Mijlocul Cerului, Fundul Cerului, tot pe semnele Scorpion – Taur, ca și Soarele și Luna, este ca și cum am spune că acum există o tensiune imensă, atât la nivel social, cât și la nivel financiar, suficientă pentru a produce situații explozive, greu de controlat; această tensiune o alimentăm conștient, ea va fi activă în toată perioada sus amintită și va alimenta dorința de a câștiga, de a învinge. Aceasta face ca o mare parte dintre noi să trăiască doar pentru propriile lor interese, şi atunci, fiindcă nu se gândesc şi la viața celorlalţi, societatea ajunge să fie divizată şi plină de tensiuni. Pe de altă parte tot acest aspect îi face pe foarte mulți să pună pe umerii altora propriile ”bagaje”, propriile probleme sau greșeli. Responsabilitatea propriului bagaj revine numai stăpânului bagajului. Chiar dacă, temporar, cineva binevoitor sau serviabil ia pe umerii săi poverile altuia, aceasta nu poate dura la nesfârşit, căci fiecare duce cu el ceea ce a creat el însuşi, şi trebuie să suporte în mod natural consecinţele propriilor creaţii şi greutatea propriilor acumulări. De aceea este foarte probabil ca următoarea perioadă se fie necesar să ne ocupăm doar de ceea ce ne reprezintă. Uneori, în viaţă, apar momente când trebuie să mergem înainte prin întuneric, prin neprevăzut, asumându-ne riscuri, dar cu încrederea că drumul ales ne va conduce către lumină. Să nu uităm că noi înșine am ales acest drum, şi atunci trebuie să ne asumăm răspunderea lui şi să mergem până la capăt. Nici un drum nu este lipsit de obstacole, de încercări, şi ele ne dau prilejul să învățăm să le depăşim fără să aşteptăm ca alţii să le rezolve pentru noi; în același timp să renunțăm la a rezolva problemele care ni le pun alții pe umeri.

Saturn și Jupiter din semnul Vărsătorului par să dețină cheile rezolvărilor; Saturn sugerându-ne că este important să știm, să cunoaștem, să fim responsabili de ceea ce gândim și spunem, în acest fel dispărând fanfaronada și artificialul . Iar Jupiter, ne aduce aminte că legile noastre sociale, legi stabilite de noi și societățile noastre, legi care să lupte pentru egalitate și să reprezinte umanitatea, trebui respectate. De aceea cred că fiecare trebuie să respecte Viața, trebuie să fie atent la valorile sale, să nu le piardă în lupte care nu-l reprezintă, dar mai ales fiecare trebuie să îl respecte pe celălalt.

 

Mai este ceva interesant, tot ceea ce am amintit mai sus se poate concluziona într-un singur punct, unde se află Lilith, yodul pe care aceasta il formează cu Marte și Venus, ne indică problema: Frica. În numele ei oamenii ucid, manipulează, distrug și domină. Dacă am vrea să căutăm să fim informați, să studiem, să aflăm va dispare frica. Un om care cunoaște este lipsit de frică, un om care crede este lipsit de orgoliul și de frica de a pierde; cunoașterea și credința merg mână în mînă. Și apoi atunci când avem de evaluat o situaţie ca să putem lua decizii bune în perspectivă, trebuie să fim atenți ce instrumente folosim ca să măsurăm parametrii acelei situaţii. Dacă vom folosi instrumente precise, criterii clare de apreciere, bazate pe principii sănătoase, atunci şi evaluarea va fi corectă şi vom putea lua decizii bune. Dar dacă ne bazăm pe idei false, pe prejudecăţi, pe temeri şi zvonuri, pe valori negative, atunci avem toate şansele să facem greşeli pe care tot noi le vom plăti.

Pe scurt această eclipsă de Lună  și această Lună Plină ne spune: Alege-ţi bine instrumentele cu care lucrează rațiunea și mintea ta!


CURSURI DE ASTROLOGIE CHINEZĂ ȘI FENG-SHUI.
Diplomă recunoscută de Ministerul Muncii.
Formator Gabriela Apostol.
Pentru înscrieri, structura şi durata cursurilor detalii aici...


CURSURI DE ASTROLOGIE
Diplomă recunoscută de Ministerul Muncii.
Formator Gabriela Apostol.
Pentru înscrieri, structura şi durata cursurilor detalii aici...

COȘ DE CUMPĂRĂTURI

0 produse 0,00 RON
Vezi coș de cumpărături

AUTENTIFICARE

Bine ai venit pe pagina Mirabilys. Ca utilizator înregistrat ai acces la arhiva de articole.

Ţine-mă minte