Luna Nouă din semnul Berbecului, deschide un ciclu interesant în pentru anul 2022, care ne sugerează că cea mai importantă atitudine în acest an este aceea de fi informați, de a gândi prin prisma informațiilor pe care ar trebui să le adunăm personal, nu pe baza informațiilor livrate de mediul exterior.

Combinarea acestora trebuie de asemenea să fie personală, căci este nevoie să ne folosim propria imaginație, percepție și intuiție în selectarea sau folosirea lor.

Energia acestei Luni Noi este exclusiv sub vibrația mercuriană, atât prin Ascendentul din semnul Gemenilor, prin gradul mercurian la care se află conjuncția Soare Lună dar și prin conjuncția pe care cele două Luminarii o au cu Mercur (Mercur se pregătește de conjuncția superioară cu Soarele, deci va fi important ce decidem să ”plantăm” astăzi la momentul Lunii Noi – gânduri, idei, atitudini, iar cu Luna conjuncția este în desfacere – fapt deosebit de interesant, căci așa pur și simplu simți, sau decidem instinctual ce anume este constructiv și benefic să plantăm). Marte guvernatorul semnului Berbec, se află în semnul Vărsătorului, în casa a X a momentului, dar aproape de Mijlocul Cerului – conjuncție în desfacere. Cum se traduce? Simplu, înseamnă că trebuie să ne notăm acțiunile din ultima perioadă, să tragem concluziile necesare, iar astăzi să plantăm acele idei, informații, gânduri, astfel încât acțiunile noastre viitoare să fie orientate spre dezvoltarea noastră în plan rațional, ideatic și informal(adică astfel încât să putem anticipa și planifica acțiunile importante, sau care ne reprezintă). Marte este destul de rezervat, exact și calculat, datorită apropierii de Saturn, dar pe de altă parte imprevizibil și nonconformist atunci când apar acele oportunități care ne ghidează spre Drumul personal. Marte poate să ne facă să ne simțim epuizați și să simțim nevoia de a ne retrage în lăuntrul nostru, dar, doar pentru a putea analiza în liniște, a gândi și a acumula acele informații necesare creșterii semințelor pe care le ”plantam” acum, la Luna Nouă.

Ce ne învață această Lună Nouă? Să avem curajul, să avem inițiativele, de a ne urma visele, aspirațiile, de a fi noi înșine, pentru că numai așa vom putea crește și dezvolta pe de-o parte, și numai așa vom putea să ne păzim de manipulările, speculațiile și informațiile subversive care sunt lansate la nivel social.

Este foarte important să ne respectăm şi să ne implicăm total în activităţile legate de serviciu, să tratăm cu mai multă atenţie treburile mărunte, cotidiene. Priviţi în urmă şi analizaţi în această zi, toate cauzele profunde ale răului din interiorul vostru, este momentul să raţionăm în profunzime, de a merge pe lanţurile cauzalităţii, până la cauzele şi motivaţiile profunde ale acţiunilor şi gândurilor noastre, dar cu o sinceritate absolută.

Mintea noastră poate găsi tot felul de justificări, este greu, trebuie răbdare şi profunzime pentru a realiza această transformare. Această evanghelizare interioară, putem să o facem mai repede dacă în timp ce studiem greșelile sau mentalitățile preconcepute, fixiste, discutăm şi transmitem şi celor din jur descoperirile noastre, pentru a-i ajuta pe ceilalţi oameni să se transforme şi ei întru Bine şi Adevăr.

Este o zi în care trebuie să acordăm importanţă presentimentelor, să fim atenţi şi răbdători, să nu acţionăm sub impulsul grabei.

Există momente când trebuie să învăţăm să ţinem aprinsă lumina idealului nostru. Oricât de sumbre ar părea condiţiile vieţii, şi oricât de greu ar părea să ne urmăm calea, trebuie să învăţăm să ne păstrăm sensul şi să depăşim obstacolele cu lumina emanată din propriul nostru suflet. Părerile celorlalţi pot să se opună, în aparenţă, sau pot să apară piedici, dar dacă idealul nostru este curat şi cu adevărat valoros, atunci vom găsi resurse, în noi înşine, pentru a merge mai departe în lumină.


CURSURI DE ASTROLOGIE CHINEZĂ ȘI FENG-SHUI.
Diplomă recunoscută de Ministerul Muncii.
Formator Gabriela Apostol.
Pentru înscrieri, structura şi durata cursurilor detalii aici...


CURSURI DE ASTROLOGIE
Diplomă recunoscută de Ministerul Muncii.
Formator Gabriela Apostol.
Pentru înscrieri, structura şi durata cursurilor detalii aici...

COȘ DE CUMPĂRĂTURI

0 produse 0,00 RON
Vezi coș de cumpărături

AUTENTIFICARE

Bine ai venit pe pagina Mirabilys. Ca utilizator înregistrat ai acces la arhiva de articole.

Ţine-mă minte