În acest an Solstițiul de vară are loc pe 21 iunie la ora 12.13, și ca de fiecare dată ne aduce în conștient anumite situații personale care trebuie rezolvate, care necesită intervenții destul de urgente sau ferme.

Este momentul în care foarte multe din activitățile pe care ni le-am propus să le realizăm în acest an astrologic (anul astrologic începe la echinocțiul de primăvară – în 2022 acesta a fost 20 martie) cer atenție deosebită, prin faptul că ni se semnalează diferite probleme, neconcordanțe sau blocaje în derularea lor.

Pe de altă parte momentul de Solstițiu de vară, aduce ziua cea mai lungă, este perioada din în an în care Lumina este puternică, fiecare dintre noi având posibilitatea de a o descoperi, ceea ce ne va aduce o claritatea personală mai mare în lumea Spiritului, aducându-ne posibilitatea să descoperim ceea ce fiecare este pregătit să descopere. Acest fapt presupune evident o tensiune interioară, o încordare pentru a aduce în conștientul fiecăruia dintre noi gândul luminos, care să dea posibilitatea continuării în cel mai benefic mod a acțiunilor deja începute.

La acest Solstițiu avem două caracteristici importante: el se formează imediat după  Ultimul pătrar, deci pe Lună în descreștere, ceea ce îi amplifică această energie a concentrării; și conține o tensiune extrem de subtilă generată de cuadratura Jupiter Lilith, la care se va alătura și Soarele în câteva zile.

Prima caracteristică și anume sincronicitatea cu Ultimul pătrar, aduce un tandem interesant, în timp ce Soarele este în plină expansiune Luna este în retragere, generându-se astfel o conjunctură extrem de favorabilă pentru ca fiecare dintre noi să poată conștientiza cât mai complex conjuncturile personale în care se află și a permite gândului luminos să acționeze. Acest gând luminos, iese din profunzimile sufletului nostru, este încărcat de toate experiențele trăite de-a lungul existențelor și șlefuit de Lumină.( să nu uităm că Solstițiul de vară este momentul în care Soarele intră în zodia Racului, semnul de domiciliu al Lunii)

A doua caracteristică, cuadratura dintre Jupiter și Lilith, este importantă deoarece Jupiter ne provoacă să avem curajul pentru a ne depăși propriile temeri și frici care vor apare extrem de violent chiar exploziv, la suprafață în aceste zile. De fapt este o subtilitate mult mai mare la acest aspect, căci aduce din ființa noastră cu putere la suprafață acele calități pe care nu le-am folosit decât în condiții extreme, adică atunci când am fost la limită.

Nu pot trece peste două avertismente importante pe care ni le aduce acest Solstițiu, este vorba de cele două septile și anume Venus Jupiter și Mercur Chiron, pe de-o parte ambele planete se află în propriile domicilii, ceea ce face ca aspectele să fie extrem de puternice, pe de altă parte niciodată nu trebuie să neglijăm aspectele pe care planetele personale, Mercur și Venus, le formează; spun asta deoarece ele reprezintă esența noastră, baza noastră și de acea orice fel de aspecte influențează sau acționează asupra intelectului și rațiunii noastre dar și asupra capacității creative personale. Revenind la cele două septile, ambele crescătoare, ele ne aduc în prim plan un anumit tip de situații asupra cărora trebuie să reflectăm și eventual să le rezolvăm, în sensul conștientizării lor, până pe 27 august ( un moment extrem de  important și interesant despre care voi mai vorbi – este hiatus Solar și Luna Nouă din semnul Fecioarei). Deci nu lăsați să treacă pe lângă voi evenimentele acestor zile, fără să le analizați, fără să le înțelegeți semnificația, căci rolul lor este de a ne indica anumite breșe din construcția personală.

Septilul Venus Jupiter este întotdeauna interesant, mai ales cu Venus în semnul Taurului, el ne spune că trebuie să ne obișnuim să rezolvăm problemele în mod creativ și metodic prin ajustarea forței. Este ca și cum avem un robinet cu un flux puternic de apă, pe care nu îl putem opri sau gestiona, și atunci ar  trebui să orientăm fluxul de apă în șapte direcții diferite; este ca și cum acel robinet uda o singură plantă și risca să o înece, în schimb orientând fluxul către 7 ghivece diferite, el va avea potențialul de a crește plante diferite; cam așa arată principiul adaptării forței. Un scurt exemplu cu cele 7 ghivece:

  1. substituirea, ce poate fi schimbat cu o alternativă mai simplă
  2. combinarea, două idei vechi se pot contopi într-una nouă, revoluționară
  3. adaptarea, ne provoacă să gândim la modul în care putem ajusta ceva deja existent
  4. minimalizarea sau mărirea unei probleme, adică a înțelege mesajele care apar în momentul când contextele din viața noastră ne aduc aceste situații, de fapt sunt semnale că ne-am extins prea mult sau ne-am retras prea mult în colțul nostru
  5. eliminarea, este foarte provocatoare, căci ne determină să ne întrebăm: ce s-ar întâmpla dacă aș elimina asta din viața mea?
  6. reversul, este și el important, ne încurajează să schimbăm, pentru a avea o nouă perspectivă; inversarea pașilor cu care ne-am obișnuit ne scoate din automatismele care sunt limitatoarele creativității

Septilul Mercur Chiron, ne scoate din gândirea prin analogie, ca să nu spun prin imitație, căci aceasta este cea mai predispusă erorilor. Chrion ne pune în situații dificile pentru a le identifica și rezolva, un aspect deosebit de constructiv, dar dureros. Ideea este că ceea ce credem că știm despre o problemă sau un scenariu se bazează pe un set de presupuneri, care nu sunt mereu corecte.  Zic ca am putea face o eludare a schemei prin identificarea presupunerilor actuale, reducerea problemei la principiile principale, crearea de la zero a noi soluții. Și iată cum se combină cele două septile pentru ca fiecare dintre noi, astfel încât la conjuncția dintre Jupiter și Chiron din 12 martie 2023, să fim deja vindecați, expansivi și concentrați pe ceea ce este cu adevărat important pentru fiecare dintre noi.

Ca să nu pară incomplet pot sugera că ceea ce avem de făcut în aceste zile, pentru a ne pregăti viitorul se referă la a ne vedea propriile defecte poate prin a vedea o situație din alte puncte de vedere (ale prietenilor de exemplu), să separăm corelarea de cauzare, să ne spunem poveștile invers, să ne întoarcem la primele principii – gândirea lor elimină presupunerile și lasă doar un set de fapte și un efect scontat, rezultă propria soluție inovativă și creativă.


CURSURI DE ASTROLOGIE CHINEZĂ ȘI FENG-SHUI.
Diplomă recunoscută de Ministerul Muncii.
Formator Gabriela Apostol.
Pentru înscrieri, structura şi durata cursurilor detalii aici...


CURSURI DE ASTROLOGIE
Diplomă recunoscută de Ministerul Muncii.
Formator Gabriela Apostol.
Pentru înscrieri, structura şi durata cursurilor detalii aici...

COȘ DE CUMPĂRĂTURI

0 produse 0,00 RON
Vezi coș de cumpărături

AUTENTIFICARE

Bine ai venit pe pagina Mirabilys. Ca utilizator înregistrat ai acces la arhiva de articole.

Ţine-mă minte