Conjuncțiile dintre Jupiter și Uranus se formează la aproximativ 14 ani, cea de acum închide un ciclu deschis pe 4 ianuarie 2011( în semnul Peștilor) și deschide un ciclu care v-a dura până în 8 septembrie 2037 (în semnul Racului). Toate aceste conjuncții sunt de natură de a revoluționa la nivel social diferite zone și de a schimba modul de abordare a problemelor, de a aduce o nouăviziune sau filozofie de viață.

Formându-se în semnul Taurului, probabil că va pune în discuție modul de utilizare a resurselor naturale, alimentația, relația cu banii, grija față de Mama Natură.

În semnul Taurului conjuncția dintre Jupiter și Uranus s-a format pe 8 mai 1941, ca și comentariu, cred că acea conjuncție vorbește despre un Pământ însângerat, pentru ca se extindă dominațiile puterii, legea acelor ani fiind anarhia și libertatea ca cei aflați la putere, ascunși sub vălul patriotismului, să ordone cele mai abominabile crime din istoria umanității.

În plus atacul japonez de la Pearl Harbor, din 7 decembrie 1941, s-a datorat parțial resurselor energetice limitate ale Imperiului nipon. Am putea vorbi astfel despre unul din primele războaie moderne pentru resurse. În acea perioadă țițeiul devine cea mai folosită sursă de combustibil în scopuri militare, înlocuind cărbunele. Iranul era deja atunci una dintre cele mai bogate țări în petrol. Totodată, porturile sale controlează rute maritime cruciale și pentru a conecta alte națiuni producătoare de petrol. În sfârșit, vastul teritoriu persan este o rută de tranzit între Europa și India, cea mai vastă colonie britanică. Strategii naziști aflați în faza avansării triumfale au crezut că pot cuceri cea mai apropiată parte a Imperiului Britanic; cealaltă, mai estică, au lăsat-o aliaților japonezi. Drumurile "mătăsii-petrolului" par pe punctul de a oscila de la dualismul ruso-britanic la controlul japonezo-german. În acest context, este la fel de simbolic faptul că luna august 1941 se deschide cu cele două invazii rivale, dar solidare, britanică și sovietică, asupra Iranului. În acest moment este declanșată ofensiva comună a Londrei și a Moscovei pentru a securiza Golful Persic prin invazia Iranului. Divergențele dintre cei doi aliați Winston Churchill și Josef Stalin (acesta din urmă fusese până cu puțin înainte complicele lui Hitler) au fost lăsate deoparte pentru a promova interesele comune într-o regiune de vitală importanță strategică și economică. După Pearl Harbor, odată cu intrarea Statelor Unite în război, importanța petrolului devine și mai evidentă. Participarea americană duce la un salt "industrial", soarta conflictului depinde de producția de armamente și de logistica intercontinentală și, prin urmare, de accesul la materii prime.

Am vrut să dau doar un exemplu de schimbare a resurselor natural de la rbune la țiței, care a făcut ca cel de-al doilea război mondial să capete o amploare și mai mare (intrarea SUA în război).

Revenind la conjuncția din zilele noastre, resursa naturală de atunci țițeiul pare din ce în ce mai precară, omenirea încercând să stopeze poluarea datorată lui și să găsească soluții numite verzi, sau regenerabile. Conflictul armat dintre Rusia și Ucraina este și el un pretext pentru a se prelua supremația materiilor prime, acum fiind vorba de gazele naturale.

Mai amintesc aici și de conflictul SUA – China, aici este vorba despre o alte resurse, galiul și germaniul, elemente rare și esențiale în producția de cipuri, la care China deține supremația. Acestea se folosesc în industria IT, și în tehnologia smart. Vedem cum Uranus este acum mult mai vocal, el generând războiul high-tech. Prin aceasta, statele cele mai bine echipate tehnologic şi dispunând de informaţii adecvate ajung să fie apte de a înfrânge o armată inamică în câteva zile.

Deci probabil că fiecare și-a pus de-o vreme întrebări legate de resursele personale, posibil a descoperit unele noi și dorește să le folosească, sau simte o presiune intensă pentru că se simte lipsite de valoare. Oricare ar fi sentimentele, ele se datorează acestui aspect pe care Jupiter în face cu Uranus. Oricum ar fi semnul Taurului ne vorbește despre a face natural orice, cu bucurie și constant. Poate trebuie să descoperim ce anume ne bucură și așa vom putea începe ceva nou care ne determină să ne completăm informațiile, să vedem mai holistic lucrurile și viața, să ne simțim liberi și detașați de presiunile din jur.

Acest eveniment astronomic oferă o ocazie deosebită și rară pentru a reflecta asupra crizelor personale și modul în care le-am depășit. Așa cum sugerează simbolul sabian, acesta ar putea fi un moment de a primi inspirație spirituală care să întărească reziliența noastră.

(UN PORUMBEL ALB ZBURÂND PESTE APE FRĂMÂNTATE

Când viaţa ta este frământată de furtuni şi valuri, ridică-ţi ochii spre cer ca să vezi semnele ce anunţă liniştirea furtunii. Pentru fiecare om, cerul este simbolul celui mai înalt ideal al său, al celor mai înalte principii şi motivaţii care îl conduc în viaţă. Oamenii sunt temători şi stresaţi când uită că există lucruri pentru care viaţa merită să fie trăită în pace şi bucurie.)

Steaua fixă Beta Doradus (22°07' Taur), care este activată de conjuncția dintre Uranus și Jupiter aduce un plus de forță. Când energiile lui Beta Doradus sunt stimulate: oportunitățile care se pot deschide într-un mod magic, beneficiile materiale se pot iniția; percepțiile sunt probabil corecte; extremele sunt frecvente, sunt mari convulsii înainte de mari câștiguri; credința fermă și determinarea ne permit să facem față provocărilor în mod direct, ieșind mai căliți și mai puternici".

În vremuri de turbulență, să ne amintim că adesea sunt necesare agitații intense înainte de a realiza progrese semnificative.

Acesta este un moment potrivit pentru a ne deschide către noi posibilități și a permite creativității personale să ne ghideze către beneficii tangibile și creștere personală. Am simțit recent și intens, cred că fiecare dintre noi, că ne aflăm ca într-un montagne rus emoțională sau spirituală.

Ar putea fi Universul care ne ”împinge” pentru a ne purta către o nouă fază a vieții noastre. Este important să ne păstrăm credința și curajul, deoarece acestea sunt esențiale pentru a putea naviga prin vremuri actuale dificile.

 

 

 

CURSURI DE ASTROLOGIE CHINEZĂ ȘI FENG-SHUI.
Diplomă recunoscută de Ministerul Muncii.
Formator Gabriela Apostol.
Pentru înscrieri, structura şi durata cursurilor detalii aici...


CURSURI DE ASTROLOGIE
Diplomă recunoscută de Ministerul Muncii.
Formator Gabriela Apostol.
Pentru înscrieri, structura şi durata cursurilor detalii aici...

COȘ DE CUMPĂRĂTURI

0 produse 0,00 RON
Vezi coș de cumpărături

AUTENTIFICARE

Bine ai venit pe pagina Mirabilys. Ca utilizator înregistrat ai acces la arhiva de articole.

Ţine-mă minte