Luna Nouă din 30 iulie (2011)

Simbolul Sabian
UN ACTIVIST COMUNIST PROPAGÂNDU-ŞI IDEALURILE REVOLUŢIONARE
Acest simbol ne vorbeşte despre confruntarea dintre nou şi vechi, despre dorinţele şi idealurile noastre care-şi cer drepturile în defavoarea automatismelor şi monotoniei. Suntem la faza de a acţiona, de a schimba. Atenţie la riscul de a deveni despotici şi dictatori, vom strica tot ceea ce am construit cu grijă până acum.

Această Lună Nouă din 30 iulie la ora 21.38, la gradul 7.16 Leu, în casa a VI-a, este prima de la începutul anului care aduce dinamism, care ne permite să acţionăm fără a avea probleme sau dificultăţi. Chiar dacă ne resimţim după o perioadă atât de bulversantă şi parcă nu reuşim să ne focalizăm atenţia şi suntem puţin cam confuzi în stabilirea priorităţilor, totuşi, aş putea spune că este o perioadă în care avem şansa să reuşim să ne împlinim toate visele. Condiţia este să ne folosim intuiţia şi inteligenţa emoţională când este vorba de luat decizii. Avem nenumărate posibilităţi şi practic acţionăm eficient mai ales atunci când este vorba de idealurile noastre cele mai înalte.

luna noua din iulie

Cuadratura crescătoare a lui Jupiter cu Soarele şi Luna ne dă posibilitatea de a expansiona, creându-ne oportunităţi surprinzătoare, având protecţie provi-denţială şi diverse şanse de evoluţie. Optimismul şi intuiţia sunt calităţile cele mai importante care ar trebui folosite pentru a ne relansa. Călătoriile sunt fructuoase iar familia, rudele şi prietenii ne oferă tot concursul pentru a ne exprima calităţile.
Este important să nu forţăm nota, să nu exagerăm cu pretenţiile şi să ne păstrăm simţul măsurii, oricât de multe tentaţii ar apare. Este o perioadă de consolidare, de convalescenţă, în care trebuie să ne regăsim ritmul şi cadenţa, să ne descoperim valoarea reală şi să acţionăm fără teamă şi cu încredere deosebită în propriile forţe.
Există riscul de a fi orgolioşi şi vanitoşi, folosind oportunităţile doar pentru a câştiga bani şi a ne trăi viaţa în chefuri şi petreceri. Realitatea este că avem o perioadă de graţie tocmai pentru a ne recăpăta încrederea în propriile forţe şi a ne dezvolta spiritual, orice excese nu vor face decât să ne diminueze şansele şi oportunităţile.
Vor fi favorizate tratamentele legate de sănătate, se poate spune că pot apare descoperiri care să revoluţioneze tehnica actuală sau să dea soluţii la problemele grave de sănătate.
Vom reuşi să materializăm cam tot ceea ce ne propunem, cu amendamentul de a contribui la evoluţia noastră spirituală.
În plan sentimental, atenţie la dorinţele senzuale şi la escapadele amoroase, acestea pot compromite reputaţia iar dacă folosim sentimentele în scopul măgulirii vanităţii, ne vom activa karma de posesivitate care va aduce ulterior multe dezamăgiri şi suferinţă.
Să nu uităm că fiecare tânjeşte după ceva mai bun în viaţă, dar când apare este bine să acceptăm cu bucurie şi fără să trăim sentimentul că nu merităm sau nu suntem pregătiţi. Să nu lăsăm stresul să ne afecteze, să primim cu inima plină de recunoştinţă ce este al nostru exprimându-ne iubirea şi aprecierea pentru tot ceea ce ni se oferă.
Este o perioadă în care ar fi bine să nu stăm retraşi aşteptând ca viaţa să ni se schimbe ci să acţionăm cu toate puterile pentru a face acest lucru.

error: Acest continut este protejat !!
Scroll to Top