Previziuni săptămâna 31 martie – 6 aprilie 2013

Avem o săptămână guvernată de planeta Jupiter, considerată, cel puţin din punctul meu de vedere, planeta echilibrului, a dreptăţii şi stabilităţii, din perspectivă spirituală.
De aceea această săptămână ne aduce un fel de ”re”, adică reconsiderare, reanalizare, rediscutare, repoziţionare, reluare, refacere, reducere, a unor activităţi care au fost prost gestionate, înţelese, utilizate, adică care au fost umflate, exagerate, ascunse în spatele unei imagini false, sau a altei imagini decât cea corectă. Fiind în exil, Jupiter nu-şi exercită aşa cum suntem obişnuinţa funcţiile sale de judecător, de fapt noi suntem lăsaţi să facem ce credem de cuviinţă, adică dăm un test greu de descoperit; justiţia însă intervine la un moment dat, pentru a echilibra lucrurile şi a declara corijenţii, iar această săptămână reprezintă tocmai acest moment.
Ea începe interesant cu o cuadratură Pluton Soare, care cumva activează reechilibrarea, grăbeşte procesul, tocmai pentru că conduce la cristalizare, dar şi la teste de maturitate, în care evident vor fi sancţionate orgoliul, vanitatea şi nerăbdarea. Pe harta astrală apare o configuraţie foarte frumoasă denumită Aripile Mari de pasăre, care ne vorbesc despre puterea vizualizării creative, prin care fiecare poate domina complet circumstanţele, versus conservatorism, limitare conştientă prin ataşamentul legat de conservarea poziţiilor, infatuare. Rămâne ca fiecare dintre noi să decidă dacă îşi ”ia zborul” sau se limitează la existenţa aparent liniştită şi bogată.
Fiindcă tot vorbim de configuraţii holistice, pe cerul astral se formează două aspecte de yod, denumite şi Degetul lui Dumnezeu, este ca şi cum Dumnezeu ne-ar indica cu două mâini ce să facem, iar direcţiile sunt clare.
Una este concretă, materială, pe limbajul nostru, şi se referă la procesul de descentralizare, la descompunerea unor situaţii şi structuri vechi, la schimbare şi transformare, care este absolut necesară fiecăruia, acum fiind momentul în care primim la nivel personal cele mai evidente mesaje legate de ce avem de făcut; doar că în agitaţia noastră nu le putem percepe, oricât de evidente ar părea. Cu cât ne vom opune mai mult cu atât vom suferi mai mult căci ataşamentele noastre sunt evidente, iar orgoliul că ştim noi mai bine ce avem nevoie, este imens, copleşitor. Pe scurt este un mod de revizuire a atitudinii şi a tiparelor cu care am fost obişnuiţi, fiind chemaţi să ne desăvârşim prin IUBIRE.
Cealaltă direcţie este subtilă, se referă la planul spiritual prin care ar trebui să ne implicăm firesc şi nelimitat în serviciul oamenilor, exprimându-ne pe noi în primul rând printr-o înţelegere plină de compasiune a tot ce ne înconjură.
Un alt eveniment important al acestei săptămâni este trecerea asteroidului Ceres Din semnul Gemenilor, unde era constrâns să facă jocul de culise al politicienilor sau să fie împiedicat să se manifeste concret, datorită bârfelor, zvonurilor şi subversiunilor, acum schimbându-se radical situaţia. Evident că vor avea loc blocaje puternice, conjuncţia Vesta Lilith fiind extrem de puternică, subtilă, ea aducând un război nevăzut, pe toate planurile, spiritual, informaţional şi mediatic, din care cred eu ca va ieşi învingătoare RAŢIUNEA SPIRITUALĂ, pentru că tot ceea ce este strâmb să fie îndreptat. Conjuncţia se formează miercuri seara, şi este incredibil de importantă, ea aducând cu ştiinţa noastră sau nu, schimbări importante, evident pentru cei care au abilitatea de a citi semnificaţiile spirituale în lucrurile concrete, în primul rând prin obiectivarea adevărurilor abstracte,  nouă cerându-ni-se inteligenţa de a înţelege şi înţelepciunea de a accepta ceea ce pare dificil sau imposibil în acest context.
La aceste două aspecte avem un minunat ajutor, este vorba despre sextilul Chiron Pluton, aspect extrem de subtil, prin rafinament şi prin forţa ce o degajă, fără ca măcar să băgăm de seamă. Este practic un moment de alegere în forul nostru interior, o oportunitate de a ne îndrepta, sau mai bine spus de a îndrepta ceea ce este strâmb în noi, de a ne schimba obiceiurile proaste, adică, de a depune eforturi pentru a ne înţelege nevoile sufletului, ceea ce presupune eliberarea de limitări şi perceperea vieţii ca întreg, nu pe bucăţele sau fracţionat. În acelaşi timp este momentul ca fiecare să-şi definească relaţia socială, adică funcţia lui în societate.
Trigonul Mercur Nodul Nord, nu face decât să ne sprijine, să ne ajute să ne depăşim blocajele, să ne dinamizăm, pentru a descoperi abilităţile personale şi a ne exercita voinţa pentru a ne realiza idealurile cele mai înalte, cu o rară eleganţă, detaşare şi uşurinţă. Este important să înţelegem că pe drumul vieţii nu suntem niciodată singuri, şi întotdeauna avem de parcurs etape alături de alţii. Sunt etape în care învăţăm să îi cunoaştem pe ceilalţi, să descoperim nevoile lor, să colaborăm cu ei, şi prin toate acestea ajungem, de fapt, să ne cunoaştem pe noi înşine. Este important cu cine ne asociem, dar şi mai important este să ii tratăm pe cei din grupul nostru cu aceeaşi consideraţie şi afecţiune cu care dorim să fim trataţi. Toţi au acelaşi drum, dar fiecare îl poate trăi altfel, deci să nu ne aşteptăm ca toţi să meargă în acelaşi pas doar fiindcă aşa vrem noi.

error: Acest continut este protejat !!
Scroll to Top