2 aprilie 2013

Astăzi pare o zi cu mult mai relaxată, mai ales că Luna din Capricorn ne face atenţi la panul concret, la rezolvarea unor probleme cotidiene. De aceea este foarte posibil să putem rezolva cu eficienţă maximă tot ceea ce ne propunem. Să nu uităm însă că inconjuncţia Marte Saturn se resimte din plin, Marte este guvernatorul zilei, dar mai ales să fim atenţi la semnalele pe care le primim din exterior.
Sextilul Neptun Lună aduce intuiţii remarcabile, mai ales în plan concret, situaţii favorabile cu condiţia de a fi în acord cu legile de funcţionare ale fiecăruia în parte.
Putem vorbi despre prezenţa apropiată a lui Dumnezeu, care este concretizată pentru noi în îngeri. Deseori această lume angelică o percepem ca pe o realitate, parte integrantă în ordinea creaţiei, ca pe o prezenţă iubitoare care ne învăluie, astfel că devine concretă şi o putem trăi ca pe o experienţă, Şi atunci nu mai putem vorbi doar de simpla credinţă în prezenţa lui Dumnezeu: ea se traduce în experienţa personală, în şi prin îngeri. De exemplu, un gând inspirat apărut ca un fulger în planul conştient, o mireasmă suavă, senzaţia unei prezenţe diafane, impresia unui contact pe furiş, un vis revelator etc. Chiar şi o fiinţă umană poate îndeplini, la un moment dat, rolul de înger: putem percepe prin ea protecţia, prezenţa şi dragostea divină. O altă realitate creată poate deveni pentru noi, câteodată, ca o lumină care se reflectă în fiinţa noastră interioară, luminând-o, trezind şi descoperind din profunzimile ei cele mai pure sentimente, idei înălţătoare sau puteri vindecătoare.Această zi în care iubirea şi umilinţa, dorinţa de a ne transforma profund ar trebui să fie în inima noastră, ar putea să ne facă mai luminoşi şi buni. Îngerii ne pot ajuta să trecem peste dificultăţi şi să reuşim mult mai uşor.
Poate, aşa cum spunea foarte frumos mai demult Maria Timuc, totul, absolut totul in acest Univers este „bine”, dar tu nu stii. Tu nu poti intelege, inca, forta Binelui, pentru ca judeci prin prizma separari, a durerii, a incertitudinii, a disperarii si a esecului. Binele umbla pe trotuare, pe ulite, prin intunericul casei tale. Binele se afla in ceea ce ai pierdut si-n ceea ce nu ai primit, in despartirea care tocmai s-a produs in viata ta ori in intâlnirea pe care tocmai ai avut-o! Este bine tot ce este. Esti iubit când cineva te respinge ori te uraste, când esti obligat sa pleci dintr-un loc ori esti impins sa te izolezi in altul. Si poti vedea Binele acesta intr-o zi, când vei putea sa te gândesti la tot ce a trecut, la tot ce a fost viata ta si la darurile pe care le-ai primit… când credeai ca te-a lovit ghinionul!
Numai mintea are siraguri intregi de probleme… De dragul problemelor, mintea le gaseste acolo unde ele nu sint. Priveste sa vezi cum se lamenteaza mintea: „Ah, iarasi ploua! Este atât de intuneric. Ploua prea mult, ceva nu-i in regula cu vremea asta”… Si, daca-i soare, mintea iarasi se lamenteaza: „Este prea cald! Temperaturile astea anunţă sfârşitul lumii… Trebuie sa fie ceva in neregula si aici!” Mintea nemultumita nu poate cu nici un chip sa se opreasca din a gasi probleme. Ea vede peste tot suferinta, durerea, ea inventeaza tragedii in toiul petrecerilor si secrete nemaivazute acolo unde lucrurile sunt limpezi ca apa de izvor. Totul este Bine, dar mintea nu poate – pur si simplu – sa se opreasca din a gasi ceva rau. Daca nu ai nici o problema, mintea gaseste o problema in problema altuia si incepe sa se framinte copios: „Ah, am o problema. Cutare om este nefericit, trebuie sa-l salvez, sa-l ajut, iata cât de mult sufar pentru suferintele celorlalti”!
 
ORA PLANETARĂ A LUI MARTE
Să ne bucurăm de faptul că Dumnezeu şi îngerii ne sprijină ca să trecem prin această viaţă; ei au grijă să primim tot timpul cunoaşterea, informaţiile, oamenii, posibilităţile materiale de care avem nevoie pentru realizarea fiecărei acţiuni. Uşile ni se deschid de fiecare dată când lucrăm sub îndrumarea lor, ceea ce face ca uneori să asistăm la adevărate miracole.
 
GRADUL SABIANAL ZILEI – 13 BERBEC
O BOMBĂ NEEXPLODATĂ ESTE PUSĂ ACUM ÎN SIGURANŢĂ
Când tensiunile se acumulează în viaţa cuiva, ele generează o mare acumulare de energie care are două căi posibile de eliberare: fie printr-o explozie, cu urmări imprevizibile şi poate chiar dezastruoase, fie printr-o canalizare a lor către o acţiune constructivă. Depinde de tine cum le dirijezi pentru ca viaţa ta să nu se umple de suferinţă şi probleme. Ai întotdeauna la dispoziţie şi o cale de dezamorsare a lor, văzând partea bună a lucrurilor şi acţionând pentru rezolvări paşnice şi înţelepte.
 
GRADUL SABIAN AL LUNII – 17 BERBEC
DOUĂ DISTINSE FETE BĂTRÂNE, ŞEZÂND ÎMPREUNĂ ÎN TĂCERE
Prietenii fiecărui om sunt pe măsura lui, aşa cum şi-i alege şi cum şi-i păstrează prin propriile preferinţe şi afinităţi. Chiar dacă te simţi în siguranţă în cercul tău de prieteni, mai ales fiindcă ei gândesc ca tine, acest sentiment nu trebuie să te ţină departe de posibilităţile tale de progres. Întotdeauna există mai mult decât ceea ce se întâmplă în mediul tău apropiat, şi trebuie să fii mereu deschis pentru relaţii şi idei noi, care ţi-ar putea face viaţa mai frumoasă.

error: Acest continut este protejat !!
Scroll to Top