Pentru a obţine armonia şi iubirea nu este suficient să aşteptăm să se instaleze în viaţa noastră ci trebuie să o căutăm, să luptăm pentru a o obţine şi să ne bucurăm de momentele pe care le trăim, deoarece fiecare moment este un miracol.
Este ziua afecţiunii, fiind extrem de favorabilă căsătoriei sau concepţiei. Este ziua în care putem concretiza financiar tot ceea ce am început luni, şansele de finalizare sunt foarte mari.
Nu uitaţi să acordaţi naturii şi vieţii respectul cuvenit, şi nu vă lăsaţi viaţa să se închisteze între zidurile oraşului sau ale biroului. Căutaţi mereu armonia cu natura. Venus se află în semnul Berbecului, unde se află în exil, de aceea poate că resimţim blocaje sentimentale sau cumva parcă inima noastră pare cam împietrită, în acest context şi nu numai rugăciunea ne este de mare ajutor.
Apoi atsăzi avem toate şansele de partea noastră, de aînţelege ce şi cum avem de făcut. Luna se află pe Nodul Sud fiind un moment ideal de a ne conştientiza şi îndrepta greşelile. În plus este în trigon cu Pluton staţionar retrograd şi în sextil cu Chiron, aspecte care la fel ne indică momentul de maximă concreteţe prin care ne putem înţelege erorile trecutului.
Pluton este staţionar retrograd şi va intra în mişcarea aparent retrogradă până în 20 septembrie, perioadă în care se va lucra la nivel subtil la şlefuirea noastră, la pregătirea desăvârşirii noastre spirituale, manifestarea cea mai concretă fiind aceea că dorinţele noastre egoiste vor clar blocate. Este momentul ca în viaţa noastră cât şi în viaţa socială să explodeze acele lucruri, situaţii, lumi care şi-au epuizat vitalitatea şi utilitatea. Pe de altă parte este momentul întoarcerii la spiritualitate, din acest motiv, dacă nu vom accepta, vom fi constrânşi să facem schimbările necesare. La nivel mundan este posibilă declanşarea a fel de fel de catastrofe, mai ales dacă se va menţine cu orice preţ ceea ce este uzat, deteriorat sau corupt. De aceea este important să abandonăm vechile obiceiuri care ne aduc suferinţe, să adoptăm altele noi, căci în caz contrar tulburările catastrofice vor reuşi să ne schimbe.
Astăzi se sărbătoareşte Sfântul Sava de la Buzău, este un martir romând al cărui ajutor este de mare folos mai ales în momentele dificile în care rătăcim drumul. De aceea cum spune Omram: Roagă-te în fiecare zi. Chiar dacă rugăciunile tale sunt fără cuvinte şi nu ceri nimic, şi pot fi greu înţelese. Fă din rugăciune un obicei.
Dacă e greu să începi, spune-ţi: ‘Mă voi ruga în fiecare zi din această săptămînă.’ Şi reînnoieşte această promisiune în fiecare zi următoare.
Aminteşte-ţi că nu creezi doar o legătura mai intimă cu lumea spirituală; îţi antrenezi voinţa. Doar prin anumite practici dezvoltăm disciplina necesară în lupta vieţii. Nu are nici o valoare dacă îţi uiţi promisiunea într-o zi şi te rogi de două ori ziua următoare. Nici dacă te rogi de şapte ori într-o zi, petrecîndu-ţi întreaga săptămînă crezînd că
ţi-ai atins obiectivul. Anumite lucruri trebuie să se întîmple cu ritmul lor natural.
ORA PLANETARĂ A LUI VENUS
Suntem tot timpul preocupaţi să dăm răspunsuri. Simţim că răspunsurile sunt importante pentru a înţelege semnificaţia vieţii. E mult mai important să trăim din plin şi să lăsăm timpul să dezvăluie secretele existenţei noastre. Dacă ne preocupăm prea mult cu a da un sens vieţii, împiedicăm natura din acţiunile sale şi devenim incapabili să citim semnalele lui Dumnezeu.
GRADUL SABIANAL ZILEI – 23 BERBEC
O FEMEIE ÎN CULORI PASTELATE CĂRÂND O SARCINĂ GREA ŞI DE PREŢ, DAR ASCUNSĂ
În spatele complexităţii vizibile a vieţii se ascund taine de o simplitate uimitoare, şi fiecare om are misiunea de a le descoperi şi folosi. Caută să vezi dincolo de aparenţe, pătrunde în adâncul lucrurilor, nu te mulţumi doar cu ce ţi se dă sau ţi se spune. Vei găsi că tot ce scrie în cărţi şi tot ce îţi spun alţii sunt doar repere pe calea către ceea ce îţi spune, mult mai simplu, sufletul tău.
GRADUL SABIAN AL LUI VENUS – 27 BERBEC
PRIN IMAGINAŢIE, O POSIBILITATE PIERDUTĂ ESTE REDOBÂNDITĂ
Totul este relativ. Nici măcar trecutul nu este absolut, vedem asta din faptul că el ne apare mereu după cum îl recreează în mintea noastră istoricii şi propria noastră memorie, care se schimbă continuu. Tot ce s-a întâmplat a fost inevitabil, am putea spune, dar efectele lucrurilor care s-au întâmplat le putem îndrepta acum şi aici, şi ne stă mereu la îndemână această putere de a acţiona în prezent pentru a corecta trecutul şi a îmbunătăţi viitorul.