25 aprilie 2013

Astăzi este o zi extrem de plină, şi cu multe aspecte astrologice, cel mai important fiind Luna Plină însoţită şi de o eclipsă parţială de Lună, despre care veţi citi un articol separat.
Primul aspect al zilei, foarte frumos de altfel, îl reprezintă sextilul dintre Soare şi Neptun, aspect care ne invită la meditaţie, ne aduce o dispoziţie mai romantică, dar ne crează oportunităţi de a reuşi în ceea ce ne propunem.
Apoi Vesta părăseşte semnul Gemenilor pentru a trece în semnul Racului, ceea ce schimbă radical atitudinea noastră, determinându-ne să judecăm şi să analizăm, ca să nu spun să bârfim mai puţin pe cei din jurul nostru. Din semnul Racului Vesta ne orientează mai mult atenţia către valorile interioare, către sursele noastre subtile, către familie şi valorile căminului.â
În schimb Venus aflată în domiciliu formează cuadratură cu Junona, ceea ce face ca noi femeile să fim nemulţumite, irascibile, să ne facem greu înţelese şi să avem tendinţa de a ne manifesta doar frustrările şi a vedea doar ăpartea goală a paharului.
Toate aceste aspecte au avut loc pe Luna fără direcţie şi cu siguranţă acest fapt ne-a determinat să nu le putem înţelege prea bine mesajele sau pur şi simplu să nu le utilizăm corect. De la ora 13.20 Luna îşi schimbă semnul şi intră în semnul de exil al Scorpionului, pregătindu-se de Luna Plină de diseară.
Venus formează un sextil cu Chiron ceea ce ne ajută să fim extrem  de atenţi la mesajele subtile pe care le primim, să ne vindecăm sufletul, să ne descoperim calităţile.
Nu ne scapă nimic, inteligenţa emoţională ne funcţionează excelent iar simţul practic este foarte dezvoltat, ajutându-ne să aducem la lumină, din străfundul sufletului nostru, sau din cercetările noastre, esenţialul. Totul vom trece prin prisma gândirii, riscând de multe ori să lăsăm intelectul să ne domine.
Ne putem concentra uşor, având o sensibilitate psihică care ne poate ajuta să studiem şi să practicăm cu mult mai mare uşurinţă idealurile spirituale.
Deoarece Mercur se află în Berbec, mintea noastră este dispusă să iniţieze noi proiecte, Pluton aduce forţă şi putere de concentrare pentru a le concretiza sau comunica celor din jurul nostru.
 
ORA PLANETARĂ A LUI JUPITER
Vom avea tendinţa de a exagera, prin gânduri sau vorbe, de a evada din faţa obstacolelor, refugiindu-ne în activităţi intelectuale sau călătorind. Dar nu uitaţi că cel mai simplu mod de a ne mulţumi pe noi înşine este acela de a face ceva pentru cei din jur. Cuvintele :”pot să fac ceva pentru tine?” trebuie să fie pe buzele noastre cât mai des cu putinţă. Meditaţi la toate acestea pe orele lui Jupiter, şi veţi înţelege puterea generozităţii acestei planete.
 
GRADUL SABIANAL ZILEI – 6 TAUR
O PUNTE CARE SE CONSTRUIEŞTE PESTE O PRĂPASTIE
Diversitatea este un aspect care face viaţa mai frumoasă. Oamenii sunt atât de diferiţi pentru ca fiecare să poată vedea că există multiple forme ale manifestării şi ca să înveţe unii de la alţii, nu ca să devină inamici. Unul dintre cele mai frumoase lucruri din viaţă este prilejul de a construi punţi între aspectele diferite ale vieţii. Mereu ai ocazia să cunoşti oameni diferiţi de tine, şi dacă ai răbdarea de a-i asculta şi observa, şi suficientă toleranţă ca să nu-i consideri o ameninţare faţă de stilul tău de viaţă şi gândire, poţi câştiga foarte mult din relaţiile cu ceea ce pare diferit de tine.
 
GRADUL SABIAN AL LUI  JUPITER – 17 GEMENI
CAPUL UNUI TÂNĂR ROBUST SE PRESCHIMBĂ ÎN CEL AL UNUI GÂNDITOR MATUR
Energia şi vitalitatea tinereţii dau omului prilejul să devină conştient de puterea sa de a-şi schimba viaţa, alegându-şi orice cale doreşte, căci la tinereţe omul pare să se simtă capabil de orice. Dar devenirea omului implică maturizarea intelectuală şi spirituală, dezvoltarea abilităţii de a folosi cu înţelepciune energia disponibilă. Boala şi bătrâneţea apar numai atunci când energia disponibilă este folosită greşit sau prea puţin.
 
ASPECTELE ZILEI
Soarele în Taur în sextil cu Neptun  în Peşti
Este un context excelent pentru a ne face vise şi a ne construi noi idealuri. Avem imaginaţie şi intuiţie şi reacţiile noastre vor fi conform sentimentelor interioare, instinctive, fără a ţine prea mult cont de raţiune. Ne vom axa mai mult spre interiorul fiinţei noastre, punând accent pe partea psihologică şi făcând descoperiri cu privire la sine sau la mediul din care facem parte.
Este un moment pe care îl putem trăi meditând, sau reflectând la problemele care ne interesează, dacă suntem atenţi primi răspunsurile potrivite.

error: Acest continut este protejat !!
Scroll to Top