27 aprilie 2013

Astăzi până la ora 14.40, Luna este fără direcţie, de aceea se poate spune că ne este dificil să ne concentrăm atenţia a problemele concrete, suntem mai degrabă atraşi de chestiile oculte, ne concentrăm atenţia spre a descoperi ceva sau pentru a înţelege anumite situaţii şi conjuncturi.
Marte şi Neptun sunt într-un frumos sextil, în care Neptun este conducătorul, fiind în domiciliu, puternic, şi focusat pentru a ne determina să alegem calea potrivită, în acest scop deschizându-ne anumite porţi, totul este să avem răbdarea şi atenţia necesare pentru a ne concentra asupra a ceea ce avem de făcut. Aspectul în sine poate trece neobservat, pentru că are loc pe Luna fără direcţie la ora 4.46, dar are un plus de forţă şi este cumva necesar, ca să nu spun karmic, prin acţiunea lui. În afara faptului că Ascendentul momentului este în semnul Peştilor, ceea ce ne transmite că viaţa nu este liniară, ci mai degrabă este o spirală în care, ciclic, trecem prin etape similare. Ciclurile vieţii sunt multiple şi suprapuse, ceea ce face ca viaţa să pară greu de înţeles şi de planificat, dar dacă suntem atenţi la ceea ce se întâmplă, le putem observa şi apoi le putem folosi cu succes. Este ceea ce fac agricultorii şi naturaliştii atunci când îşi programează lucrările în funcţie de ciclurile naturii. Şi este şi ceea ce fac astrologii atunci când se ghidează după ritmurile cosmice. Avem şi Nodurile lunare în mişcare directă, aspect care subliniază esenţialitatea, obligă, face ca tot ceea ce trăim să fie mai mult decât necesar.
Apoi de astăzi resimţim extrem de puternic opoziţia Soare Saturn retrograd, aspect care ne face să fim mai retraşi, mai izolaţi, mai dornici de a ne regăsi cadenţa interioară. De aceea tot ceea ce se află în exteriorul nostru pare apăsător, dificil de gestionat, motiv pentru care ne revoltăm şi încercăm să descoperim vinovaţii în exterior. De aici şi până la certuri, ne-nţelegeri, nemulţumiri şi discuţii nu este decât un pas.
În general nu se poate spune despre această zi că este una prea armonioasă, cu toate aspectele benefice. Tensiunile, starea de agitaţie şi nemulţumirea ne vor urmări aproape toată ziua şi ne vor face să avem multe discuţii, mai ales principiale. Dacă nu ne vom stăpâni egoismul este posibil să pierdem oportunităţi importante sau să fim incapabil să valorificăm situaţiile avantajoase care apar.
Va exista tendinţa de a încerca să ne manifestăm cunoaşterea fără a fi prea siguri de ceea ce ştim. Cunoaşterea de sine este foarte importantă, la fel ca şi cercetarea spirituală. Mare atenţie la cuvintele pe care le rostim, pentru că vom fi judecaţi după ele. Nu ne vor fi permise minciunile sau prefăcătoria, şi în general ar trebui să ne axăm pe rezolvarea unor lucruri care necesită o realizare rapidă.
Pe de altă parte ni se dă posibilitatea de a pune în practică foarte multe proiecte şi de a reuşi mult mai uşor decât deobicei în plan material.
 
Atunci Isus întrebă:
“«Care dintre aceşti trei ţi se pare că a fost aproapele celui căzut între tâlhari?». Iar el a zis: «Cel care a făcut milă cu el». Şi Isus i-a zis: «Mergi şi fă şi tu asemenea» (Luca 10, 36-37)”.
Cu prea multă uşurinţă considerăm că noi suntem cei care trebuie să primim. Isus vrea însă ca noi să fim cei care dăruim.
 
ORA PLANETARĂ A LUI SATURN
În aceste ore şi mai ales în această zi – Sâmbăta lui Lazăr – trebuie să înţelegem lecţia crucii; momentul de cumpănă, de răstignire, este un moment de confuzie pentru noi, în care trăim legea ”treiului”, legea creaţiei, pentru a da naştere unei noi creaţii (de la ceasul al şaselea până la ceasul al nouălea, sunt trei ore). Este momentul în care am renunţat mental la diferitele dogme şi prejudecăţi, dar mai ales la teorii despre ceea ce este, în care vechile valori se prăbuşesc iar cele noi încă nu sunt bine asimilate în noi şi de noi. Este un moment de confuzie, în care ne îndoim de tot. Această cădere în extreme trebuie depăşită, aceasta este lecţia crucii, în care trebuie să realizăm echilibru dintre extreme.
Strigătul este generat de suferinţa provocată de confuzia generată de căderea în extreme, ne învaţă importanţa echilibrului.
În budismul zen, discipolul este scos din starea de confuzie totală, dată de prima viziune directă a Ceea ce Este, a ceea ce transcede orice gând, printr-o palmă zdravănă, primită de la maestru, semn că nemanifestarea trebuie echilibrată cu manifestarea.
Pentru fiecare dintre noi, în acest an, lecţia crucii este diferită, meditaţi la ea, şi depăşiţi-o prin credinţă.
 
GRADUL SABIANAL ZILEI – 8 TAUR
O SANIE FĂRĂ ZĂPADĂ
Când lucrurile nu merg aşa cum ai vrea, este cazul să ai răbdare până la momentul potrivit, sau să lucrezi pentru a pregăti condiţiile necesare. Tot ce gândeşti se împlineşte, dar numai la momentul şi locul potrivit. Dacă îţi doreşti lucruri pentru care nu eşti încă pregătit, este mai bine că dorinţa nu ţi se împlineşte imediat, fiindcă atunci ai risca să nu te poţi bucura de împlinirea ei. Dar dacă reflectezi atent la toate implicaţiile dorinţelor tale, vei descoperi şi ce ai de făcut pentru a îndeplini tot ce depinde de tine.
 
GRADUL SABIAN AL LUI SATURN – 8 SCORPION
LUNA STRĂLUCIND PESTE UN LAC
Atunci când intri într-o stare de calm, de pace lăuntrică, poţi vedea toate lucrurile in lumină, aşa cum sunt ele în realitate. Uneori aceasta stare de calm vine de la sine. Alteori trebuie să ştii să o regăseşti tu însuţi. Momentele de pace lăuntrică sunt infinit mai valoroase decât momentele de excitaţie senzorială. În asemenea momente de pace poţi descoperi cât valorează pentru tine aşa-zisele plăceri, bucurii, valori ale vieţii. Şi astfel îţi poţi orienta viaţa către ceea ce îţi aduce cu adevărat fericirea.
 
ASPECTELE ZILEI
Marte în Taur în sextil cu Neptun aflat în Peşti
Este un aspect care ne îndeamnă la acţiune mai ales în sensul urmăririi idealurilor.
Forţa marţiană ne ajută să sesizăm oportunităţile şi să acceptăm ajutorul din exterior.
Este bine să  nu ne entuziasmăm prea mult şi să acceptăm toate ofertele care ni se fac. Divinitatea ne ajută scoţându-ne în cale ceea ce trebuie să vedem sau să facem. Este posibil să fie un moment excelent de a rezolva problemele din trecut legate de neacceptarea idealurilor sau a planurilor de viaţă.

error: Acest continut este protejat !!
Scroll to Top